Statele Unite ale Americii au cãzut într-o recesiune “foarte palidã”, putând stagna pentru restul anului curent, a declarat luni fostul presedinte al Federal Reserve, sistemul american de bãnci centrale, citat de Reuters.rnrn”Suntem în recesiune”, a declarat Greenspan într-un interviu televizat, conform agentiei Bloomberg, citatã de Reuters. rnrn”Însã aceastã recesiune este foarte palidã în acest moment. Scãderile de pe piata muncii au fost sub asteptãri”, a adãugat acesta. rnrnSãptãmâna trecutã, un raport guvernamental a arãtat cã piata muncii a pierdut mai putine slujbe decât era estimat, ridicând moralul investitorilor cu privire la starea economiei americane. rnrnGreenspan a precizat cã se îndoieste de posibilitatea unei reveniri rapide, afirmând cã scenariul cel mai probabil prevede o stagnare pentru restul anului. rnrn”În mod clar, acesta este cel mai optimist scenariu”, a precizat Greenspan. “ªi nu este departe de a fi cel mai probabil scenariu”. rnrnEconomia nu îsi va reveni pânã când preturile la case vor începe sã se stabilizeze, reducând presiunea asupra companiilor financiare, de a anunta deprecieri de active legate de piata creditelor ipotecare, a declarat Greenspan. rnrnOficialul american a mai afirmat în trecut cã economia americanã se aflã în recesiune, precizând însã atunci cã este prea devreme pentru a cunoaste detalii legate de amploarea si durata crizei.rnrn
Nu există comentarii pentru această știre.
De ce vorbim mult de creșteri de taxe și puțin de tăieri de cheltuieli și restructurări? Din două motive principale, presupun: 1. Este mult mai ușor și mai rapid să... detalii
Fiscalitatea din România este departe de a fi excesivă, conform unei analize comparative cu taxele din Polonia publicată de economistul șef al BNR, Valentin Lazea: "Dacă alegem Polonia ca model... detalii
Creșterea dobânzilor variabile și deprecierea monedei naționale din ultimele două săptămâni au reaprins temerile față de o viitoare criză financiară, se arată într-un comunicat al CSALB, în care se adaugă:... detalii
"Banca mi-a refuzat aprobarea unui credit, fără să-mi dea nicio explicație. E normal așa ceva?", este una dintre întrebările primite frecvent de la cititori. Ultimul caz este cel al unui... detalii