Festivalul Effie a desemnat joi seară cele mai bune campanii din anul 2009, premiind agenţiile în cadrul unui eveniment organizat la Opera Română, anunta BRD.rnrnCampania „În spatele oamenilor mari sunt alţi oameni mari”, creată de agenţia Propaganda pentru BRD-Groupe Société Générale pentru a marca aniversarea a 10 ani de la privatizarea băncii, a câştigat primul loc la categoria „Corporate reputation, image and identity”, o categorie foarte largă, deschisă practic tuturor competitorilor şi prin aceasta foarte greu de câştigat. Este al doilea premiu important primit de această campanie în ultimul an, „În spatele oamenilor mari…” fiind recompensată cu două medalii de bronz şi la Ad’Or 2009, la categoriile Best integrated campaign şi Best use of copywriting.rnrn„Am lucrat la campania aniversară a BRD pornind de la un adevăr simplu: în spatele cuiva mare, celebru (Nadia Comaneci, Gică Hagi şi Ilie Năstase în cazul nostru) a stat cu siguranţă o persoană simplă, care, la un moment dat, l-a susţinut, l-a motivat. Pentru noi, aceşti oameni din umbră sunt la fel de importanţi ca şi cei care ajung pe podium şi iau laurii. Filozofia se regăseşte perfect în profilul BRD, care face acelaşi lucru: prin produse şi servicii specifice îşi susţine de 10 ani clienţii”, a spus Adrian Ţuluca, Managing Director al agenţiei Propaganda.rnrnCampania a început pe 25 martie 2009, ziua în care s-au împlinit 10 ani de la privatizarea BRD, şi s-a derulat pe tot parcursul anului trecut. A fost o campanie integrată, construită în jurul poveştilor de viaţă ale celor trei mari campioni Nadia Comăneci, Ilie Năstase şi Gică Hagi, personalităţi care sunt principalii vectori de imagine ai BRD. Campania a avut o componentă TV puternică, acompaniată pe print, radio, outdoor şi online.rnrn„Acest Effie înseamnă foarte mult pentru noi ca organizaţie, pentru că el vine să certifice eficienţa pe care campania a avut-o pentru noi, pe de o parte, şi relevanţa pentru publicul nostru, pe de altă parte. În 2009, un an de criză, condiţiile de creştere a indicatorilor de brand au fost extrem de dificile, lucru care dublează satisfacţia acestei recunoaşteri şi dovedeşte că publicul a „vibrat” la mesajul nostru. Şi, dacă în spatele oamenilor mari stau alţi oameni mari, în spatele succesului acestei campanii stau cu siguranţă know-how-ul şi implicarea unora dintre agenţiile de top din România – Propaganda pentru creaţie şi Zenith Media pentru partea de media, dăruirea celor trei legende ale sportului românesc, cărora le mulţumim încă o dată şi bineînţeles eforturile echipei de comunicare de la BRD”, a spus Bianca Dordea, Brand and Communication Director la BRD-Groupe Societe Generale. rn
Nu există comentarii pentru această știre.
Un cititor ne-a întrebat, la Întreabă Banca, unde poate să verifice dacă un străin, căruia i-a trimis o copie după buletin, nu cumva este un escroc și a făcut un... detalii
Șeful Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, a declarat într-o conferință de presă că amenda dată băncilor nu fost pentru că ele ar fi făcut un cartel pentru a majora ROBOR-ul la... detalii
Mai întâi de toate, trebuie spus că nu reprezintă o ilegalitate creșterea prețurilor produselor și serviciilor sau a dobânzilor (prețul banilor), ci doar dacă acestea s-au stabilit în cadrul unor... detalii
Numărul angajaților din bănci a scăzut cu aproape 2.500 în ultimul an, ca urmare a procesului de fuziuni și achiziții din domeniul bancar și a digitalizării serviciilor financiare. Mai exact,... detalii
Executorul îmi poate vinde apartamentul pentru un credit IFN de 700 de lei!?
Ce ratinguri au băncile românești
BRD își amenință un client cu executarea silită, după ce i-a făcut din vina ei un descoperit neautorizat de cont
Aplicarea penalităților în timpul executării silite pentru un credit este interzisă de lege
Postările pe Facebook cu aplicația falsă Revolut nu au fost șterse nici după o săptămână
Un articol fals circulă pe net despre o confruntare la Antena 3 între Horia Ciorcilă de la Banca Transilvania și Cristian Tudor Popescu
De ce Guvernul a ales Mastercard să facă portofelul digital al românilor?
Facebook face reclamă unei false aplicații Revolut, pentru fraude
Credit medical cu acte false, acordat de un IFN
Nu e nici IFN, nici recuperator de credite. Ghici ce e?