Germania, Franţa şi Marea Britanie au publicat o declaraţie comună în care-şi exprimă acordul pentru introducerea unei taxe aplicabile activelor băncilor din aceste state, a anunţat ministrul britanic de Finanţe, George Osborne. rnrn”Francezii şi germanii s-au alăturat Marii Britanii angajându-se să introducă o taxă pe activele bancare. Într-o declaraţie comună, cele trei guverne s-au angajat să se asigure că băncile aduc o contribuţie justă care să reflecte riscurile pe care le prezintă”, a afirmat Osborne.rnrnÎn Marea Britanie, această taxă va aduce statului venituri anuale de două miliarde de lire sterline (2,4 miliarde de euro), a precizat el. rnrn”În lumina acordului G20, potrivit căruia sectorul financiar trebuie să aducă o contribuţie justă şi substanţială pentru plata cheltuielilor asociate intervenţiilor guvernamentale în scopul salvării sistemului bancar, guvernul francez, britanic şi cel german propun introducerea unui taxe pe activele bancare”, se menţionează în declaraţia comună. rn
Nu există comentarii pentru această știre.
BCR a avut curajul să vorbească "pe șleau" cu oamenii pe Facebook despre scandalul ROBOR, înfruntând criticile și chiar injuriile, în încercarea de a explica faptul că nu banca este... detalii
Un cititor ne-a întrebat, la Întreabă Banca, unde poate să verifice dacă un străin, căruia i-a trimis o copie după buletin, nu cumva este un escroc și a făcut un... detalii
Șeful Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, a declarat într-o conferință de presă că amenda dată băncilor nu fost pentru că ele ar fi făcut un cartel pentru a majora ROBOR-ul la... detalii
Mai întâi de toate, trebuie spus că nu reprezintă o ilegalitate creșterea prețurilor produselor și serviciilor sau a dobânzilor (prețul banilor), ci doar dacă acestea s-au stabilit în cadrul unor... detalii
Numărul bancherilor a scăzut cu 2.500 de persoane în ultimul an
Executorul îmi poate vinde apartamentul pentru un credit IFN de 700 de lei!?
Ce ratinguri au băncile românești
BRD își amenință un client cu executarea silită, după ce i-a făcut din vina ei un descoperit neautorizat de cont
Aplicarea penalităților în timpul executării silite pentru un credit este interzisă de lege
Postările pe Facebook cu aplicația falsă Revolut nu au fost șterse nici după o săptămână
Un articol fals circulă pe net despre o confruntare la Antena 3 între Horia Ciorcilă de la Banca Transilvania și Cristian Tudor Popescu
De ce Guvernul a ales Mastercard să facă portofelul digital al românilor?
Facebook face reclamă unei false aplicații Revolut, pentru fraude
Credit medical cu acte false, acordat de un IFN