Florin Danescu, ARB: Bancile ar fi mai deschise spre creditare daca nu ar exista excese privind intrarea firmelor in insolventa

Autor:

Bancherul.ro
Publicat la: 2013-05-14 15:07 Ultima actualizare: 2013-05-14 15:07

Florin Dănescu (foto), preşedintele executiv al Asociaţiei Române a Băncilor (ARB) spune ca este necesară urgentarea modificării şi completării legislaţiei privind insolvenţa persoanelor juridice, limitând şi sancţionând excesele.

“Băncile ar fi mai deschise spre creditare dacă impactul legislaţiei privind insolvenţa şi modul de aplicare nu ar produce distorsiuni prin excesele intrării în inslovenţă. Este necesară urgentarea modificării şi completării legislaţiei privind insolvenţa persoanelor juridice, limitând şi sancţionând excesele”, a spus Florin Dănescu, la o conferinta pe tema IMM-urilor gazduita de BNR.

Preşedintele executiv al ARB a declarat că obiectivele comunităţii bancare urmăresc să asigure creditorilor o viziune mai transparentă în privinţa gestionării procedurii de către judiciar şi protecţia intereselor creditorilor majoritari şi chiar garantaţi.

“ARB este implicată activ în redactarea amendamentelor la legislaţia privind insolvenţa alături de consultanţii desemnaţi de Ministerul Justiţiei. Activitatea este menită să conducă la adoptarea Codului Insolvenţei, care va integra coerent toate amendamentele din această materie”, a declarat Dănescu, citat de Agerpres.

Acesta a explicat că impactul crizei asupra rezultatelor financiare şi intrarea în insolvenţă a unui număr important de companii menţine încă o atitudine prudentă în ceea ce priveşte creditarea. Numai în primul trimestru numărul firmelor intrate sub incidenţa legii insolvenţei se ridică la 4.500.

Potrivit oficialului ARB, costurile generate de provizioanele pentru împrumuturile nerambursate sunt mai mult decât relevante. Soldul creditelor aflate în categoria pierdere se cifrează la aproximativ 11,5 miliarde de euro, acestea fiind provizionate integral. La nivelul întregii economii, suma vehiculată a fi prinsă în labirintul insolvenţei este de aproximativ 25 miliarde de euro, rata de recuperare fiind simbolică, iar cele mai multe dosare eşuează în faliment.

De asemenea, acesta a spus că trebuie avută în vedere sancţionarea drastică a încălcării disciplinei în onorarea cambiilor, biletelor la ordin şi a cecurilor emise de debitori.

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Ultima Ora

Orice investiție prin Telegram este o țeapă

Dacă vedeți pe aplicația Telegram un anunț cu câștiguri mari și rapid din investiții în criptomonede, acțiuni, jocuri de noroc sau alte bazaconii, este vorba 100% de o țeapă. Telegram... detalii

Ofertă de depozit în lei pe 5 luni cu dobândă fixă de 6,10% la CEC Bank

CEC Bank oferă alternative de economisire mai avantajoase clienților săi și lansează un depozit în lei pentru persoane fizice, cu rata fixă a dobânzii superioară, de 6,10%, pe termen de... detalii

Poți fi copilot de mașină de Formula 1, dacă plătești cu cardul BT Mastercard

Banca Transilvania și Mastercard lansează campania BT x Mastercard te duc la Pirelli Gran Premio D’Italia 2025 alături de Echipa McLaren Formula 1 pentru deținătorii de carduri care realizează plăți... detalii

Cum se fac fraudele cu facturi

Libra Bank a transmis clienților o avertizare privind un nou tip de fraudă cu facturi: "Naiv SRL a primit o factură aparent obișnuită de la un partener de încredere, cu o relație... detalii