Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a plasat, joi, obligaţiuni de tip benchmark cu scadenţă la trei ani de 50,49 milioane lei (circa 11,8 milioane euro), randamentul mediu oferit fiind de 11,45% pe an, a anunţat Banca Naţională a României (BNR).rnrnValoarea anunţată a licitaţiei a fost de 250 milioane lei, iar randamentul maxim acceptat de Finanţe pentru obligaţiunile cu maturitate la trei ani a fost de 11,50% pe an, potrivit comunicatului băncii centrale.rnrnOfertele totale depuse de bănci, în valoare de 359,28 milioane lei (83,65 milioane euro), au depăşit de şapte ori suma atrasă de minister.rnrnLa licitaţia anterioară din 19 februarie, MFP a respins toate ofertele depuse de bănci pentru obligaţiuni de stat de tip benchmark pe trei ani, considerând că randamentul cerut de acestea era prea mare.rnrnMFP şi-a propus să obţină, în martie, 7,5 miliarde lei pentru finanţarea şi refinanţarea datoriei publice prin şase licitaţii, după ce în primele două luni ale acestui an a reuşit să atragă în acest scop 12,7 miliarde lei. După cinci licitaţii, Finanţele au atras, deja, 7,3 miliarde lei în martie. rnrnGuvernul şi-a propus, pentru acest an, un deficit bugetar de 2% din PIB, însă între timp perspectivele economice s-au înrăutăţit, iar unii experţi se aşteaptă ca deficitul public să depăşească cu mult estimările guvernamentale.rn
Nu există comentarii pentru această știre.
Dacă vedeți pe aplicația Telegram un anunț cu câștiguri mari și rapid din investiții în criptomonede, acțiuni, jocuri de noroc sau alte bazaconii, este vorba 100% de o țeapă. Telegram... detalii
CEC Bank oferă alternative de economisire mai avantajoase clienților săi și lansează un depozit în lei pentru persoane fizice, cu rata fixă a dobânzii superioară, de 6,10%, pe termen de... detalii
Banca Transilvania și Mastercard lansează campania BT x Mastercard te duc la Pirelli Gran Premio D’Italia 2025 alături de Echipa McLaren Formula 1 pentru deținătorii de carduri care realizează plăți... detalii
Libra Bank a transmis clienților o avertizare privind un nou tip de fraudă cu facturi: "Naiv SRL a primit o factură aparent obișnuită de la un partener de încredere, cu o relație... detalii