Dobânda medie pe termen lung pentru România a fost în mai 2025 de 6,83%, potrivit datelor publicate de Banca Centrală Europeană.
Țara noastră apăstrat cea de a doua poziție la costurile de împrumut între statele membre, la o distanță redusă față de Ungaria. Aceasta a ajuns la 6,95%, după o scădere minoră față de luna anterioară (6,99% în aprilie 2025).
La nivel regional, în celelalte două țări cu regim valutar similar, costul împrumuturilor 10Y s-a majorat ușor în Polonia (de la 5,30% la 5,41%) și în Cehia (de la 4,06% la 4,16%). Aflată pe traiectoria de adoptare a monedei unice, de care este legată prin curs fix, Bulgaria a păstrat pe parcursul ultimelor 14 luni valoarea de 3,93%.
Dobânzile cele mai mici au fost consemnate de Danemarca (2,31%, în scădere de la 2,45%, cu observația importantă a unui buget public echilibrat) și Suedia (în scădere de la 2,42% la 2,60%), urmate de Germania (2,51%). Cele mai bune două din cele mai bune trei performanțe s-au consemnat în afara Zonei Euro, ceea ce ar trebui să dea de gândit.
Țările de Jos (2,71%), Luxemburg (2,87%), Irlanda, Cipru (ambele cu 2,90%), Finlanda (2,94%) și Austria (2,98%) s-au situat sub pragul de 3%, depășit ușor de Croația (3,05%), Slovenia (3,10%) și Portugalia (3,11%). Lituania este un caz special, valoarea de 2,88% fiind stabilită administrativ încă din octombrie 2022, după 0,16% anterior.
De reținut, la nivel european, situația s-a mai ameliorat pentru Italia (ajunsă la 3,63%, de la 3,71% în luna precedentă) dar a rămas staționară în cazul Franței (3,26%) și Slovaciei (3,49%). Grecia, ieșită la finele anului trecut din zona celor mai mari dobânzi, a ajuns pe locul 9 și a înregistrat un nivel de 3,37%, după minimul de 3,05% din urmă cu cinci luni.

Una peste alta, valoarea consemnată pentru costul de împrumut pe termen lung a crescut în linie cu tendința regională, iar România a reușit (surprinzător) să se mențină în mai pe a doua poziție din UE. Distanțele de recuperat față de plutonul țărilor central-europene cu regim valutar similar s-au mai redus, în contextul în care datoria publică a urcat la 56,3% din PIB în februarie 2025.
Costul de împrumut al României în aprilie 2025 a fost cu circa 2% sub cel al Ungariei, decalaj în scădere vizibilă față de luna anterioară.Ecartul s-a menținut aproape constant (de la 25% la 26% față de Polonia (economia cea mai apropiată ca nivel de dezvoltare și structură de cea românească) și în raport cu Cehia (de la 62% la 64%).

După traversarea turbulențelor electorale, datele din 26 iunie 2025, plasau nivelul dobânzilor la care se poate împrumuta România pe zece ani la 7,45%. (tradingeconomics.com). Cu toate că s-a revenit după perioada alegerilor la valori mai apropiate de cele din primul trimestru al anului, posibilitatea de revenire pe primul loc în UE ca nivelul al dobânzilor pe termen lung se păstrează.
Nu există comentarii pentru această știre.
Cifra de afaceri din comerțul cu amănuntul (fără autovehicule și motociclete) a scăzut în aprilie 2026 față de luna anterioară cu -1,4% pe seria brută -2,6% pe cea ajustată sezonier,... detalii
Pentru 2026, revizuim prognoza de creștere a PIB-ului la 0,20%, se arată într-o analiză realizată de Ioan Nistor, Economist Sef, Banca Transilvania: Investițiile ar trebui să rămână principalul stimulent al... detalii
Bugetul general consolidat a consemnat un deficit de circa 24 miliarde lei după primele patru luni ale anului curent (-1,17% din PIB-ul estimat la 2.045,2 miliarde lei), potrivit datelor operative... detalii
Contul curent al balanței de plăți a înregistrat pe primele trei luni din 2026 un deficit de 5.338 milioane euro, cu 13% mai mic față de aceeași perioadă a anului... detalii
Inflația anuală a urcat la 10,71% în aprilie 2026. Surprize pe categorii de produse
Prețurile industriale, în creștere semnificativă după scumpirea energiei
Modelul de creștere economică bazat pe consum și-a atins limitele și nu mai este sustenabil
Producția de cereale din 2025, în creștere cu peste 37%
Deficitul bugetar, redus la mai puțin de jumătate în T1 2026
Comerțul cu amănuntul, stabilizare la cota -6% după primele două luni din 2026
Deficitul comercial, redus cu o șesime în primele două luni ale anului
Inflația anuală a rămas sub pragul de 10% în martie 2026
România, pe locul 11 în UE la creșterea costului salarial în T4 2025
Deficit bugetar de -0,7% din PIB după primele două luni din 2026