Grupul bancar BPCE, creat în urma fuziunii dintre Caisse d’Epargne şi Banque Populaire, va fi operaţional de luni şi va deveni cel de-al doilea grup bancar din Franţa, a anunţat conducerea băncii, citată de AFP.rnrnFuziunea celor două grupuri a fost finalizată vineri, prin votul adunărilor generale extraordinare, aceasta fiind cea de-a doua etapă a unui proces lung şi complicat.rnrnBanque Populaire şi Caisse d’Epargne erau partenere din 2006 şi creaseră o filială comună, Natixis, însă proiectul fuziunii complete a fost demarat în 2008, pe fondul crizei financiare. rnNerăbdător, după patru luni de negocieri în zadar, guvernul francez a intervenit şi a impus nominalizarea lui François Pérol la conducerea noului grup. rnrnDeţinător de acţiuni preferenţiale, fără drepturi de vot, statul controlează circa 16% din capitalul BPCE, participaţie care urmează să fie preluată în următorii cinci ani. rn
Nu există comentarii pentru această știre.
Numărul angajaților din bănci a scăzut cu aproape 2.500 în ultimul an, ca urmare a procesului de fuziuni și achiziții din domeniul bancar și a digitalizării serviciilor financiare. Mai exact,... detalii
O cititoare ne-a întrebat, la Întreabă Banca, dacă i se pot pune dobânzi penalizatoare la o poprire pentru un credit IFN neplătit și dacă i se poate vinde apartamentul de... detalii
Ratingurile băncilor românești importante se află în aceeași categorie, BBB, ca riscul de țară, adică un risc moderat și capacitate adecvată de plată. Acest rating, cu trei B, se află... detalii
Iată cum s-a întâmplat, conform relatării cititorului, la Reclamații Bănci: Într-o zi a făcut un transfer prin YOU BRD, pentru plata ratei la credit, însă a primit mesajul că nu... detalii
Aplicarea penalităților în timpul executării silite pentru un credit este interzisă de lege
Postările pe Facebook cu aplicația falsă Revolut nu au fost șterse nici după o săptămână
Un articol fals circulă pe net despre o confruntare la Antena 3 între Horia Ciorcilă de la Banca Transilvania și Cristian Tudor Popescu
De ce Guvernul a ales Mastercard să facă portofelul digital al românilor?
Facebook face reclamă unei false aplicații Revolut, pentru fraude
Credit medical cu acte false, acordat de un IFN
Nu e nici IFN, nici recuperator de credite. Ghici ce e?
Revolut, amendată pentru informații înșelătoare despre investiții fără comisioane
Raiffeisen nu mi-a închis un cont inactiv de patru ani, apoi mi-a pus poprire
De ce-și ascunde Revolut fraudele, ca fluturele ochii de păun?