Diferență mare între dobânda la lei, de 6,50%, și cea la euro, de 2,25%

Autor:

Bancherul.ro
Publicat la: 2025-04-23 09:06 Ultima actualizare: 2025-04-27 21:37

Diferența dintre dobânda de referintă la euro, de 2,25%, și cea la lei, de 6,50%, este destul de ridicată, de 4,25%, fiind posibil să crească și mai mult în acest an.

Economiștii anticipează că Banca Centală Europeană (BCE) va reduce dobânda până la 1,5% în septembrie (vezi aici detalii), în timp ce la noi unele prognoze indică o scădere a dobânzii BNR doar cu un sfert de punct în acest an, până la 6,25%.

Ceea ce înseamnă că o dobândă la euro de 1,5% va părea excesiv de mică în comparație cu cea la lei, de 6,25%.

O dobândă ridicată susține cursul valutar, datorită investițiilor străine în titlurile de stat românești, dar pe de altă parte descurajează creditarea în moneda națională.

EURIBOR, indicele de dobândă pentru creditele în euro, se află în jurul a 2,2%, în timp ce IRCC, indicele pentru creditele în lei pentru consumatori, este în jurul a 5,5%, cu peste 3 puncte mai mare.

ROBOR, indicele pentru creditele firmelor în lei, se află la 6%, cu aproape 4 puncte mai mare decât EURIBOR, de numai 2,2%.

Dobânda mai mare la lei reflectă o inflație mai ridicată în România decât in zona euro.

Astfel, infația în România era 4,86% în martie, față de 2,2%, în țările din zona euro.

Totuși, se observă că dobânda BCE, de 2,25%, este aproape de nivelul inflației, de 2,2%, în timp ce la noi dobânda BNR, de 6,5%, este mult mai ridicată decât inflația de 4,86%.

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Stirea Zilei

„Nici nu știi când te taxează banca”, 19 ani mai târziu

În urmă cu 19 ani, în martie 2006, scriam în Ghișeul Bancar că „nici nu știi când te taxează banca”, un articol despre un client BRD căruia banca i-a luat... detalii

Dacă ți se cer bani pentru acordarea unui credit, este o înșelătorie

Dacă un site (platformă) sau un broker (consultant) de credite vă cere bani sub forma unor comisioane sau taxe pentru aprobarea unui credit, atunci cu siguranță este vorba de o... detalii

Dacă aveți un împrumut la bancă, evitați restanțele la Biroul de Credit

"Dacă sunt în Biroul de Credit, pot lua un credit de nevoi personale?", întreabă o cititoare, la Întreabă Banca. Dacă aveți probleme cu plata la timp a ratelor la bancă,... detalii

Ce înseamnă discriminarea pe bază de IBAN în Europa?

Dacă lucrați, locuiți sau vizitați o altă țară din Europa, e bine de știut că nu trebuie să vă faceți un cont sau un card la o bancă din țara... detalii