Preţul aurului, care a atins un nivel record la începutul lunii mai, ar putea creşte cu 30% până în ianuarie, la 2.000 de dolari uncia, în condiţiile în care investitorii vor să se protejeze de incertitudinile economice, anticipează Deutsche Bank, transmite Bloomberg.rnrn”Anticipez creşterea cotaţiei aurului, în pofida nivelului actual. Poate atinge 2.000 de dolari uncia în următoarele opt luni”, a delcarat Hal Lehr, director general pentru tranzacţii cu mărfuri la Deutsche Bank.rnrnInvestitori precum George Soros şi John Paulson au investit în aur, pentru a profita de creşterea preţului din ultimul an, determinată de criza datoriilor suverane din Europa, problemele economice din Statele Unite şi tulburările sociale din Orientul Mijlociu.rnrnCotaţia aurului a scăzut cu 1,6% pe 4 mai, după ce Wall Street Journal a relatat că Soros Fund Management a vândut active de aur.rnrnCompania de investiţii al lui Soros deţinea la sfârşitul lui 2010 acţiuni la SPDR Gold Trust, cel mai mare fond de plasamente în aur, şi la iShares Gold Trust, potrivit datelor Comisiei americane pentru bursă şi valori mobiliare (SEC).
Nu există comentarii pentru această știre.
"Consumatorii să fie atenți la câteva lucruri: Dacă rambursează doar suma minimă de plată la un card de credit, vor plăti dobândă, însă dacă vor plăti rata întreagă din luna... detalii
Presedintele american Trump si sotia lui si-au lansat o criptomoneda care a fost cumparata, fireste, de multi oameni, sporindu-i rapid valoarea. "O criptomeda a presedintelui SUA nu poate sa scada... detalii
Dobanda de politica monetara a BNR (Banca Nationala a Romaniei) ar putea fi scazuta de trei ori in acest an, la 5,75%, de la 6,5%, cat este in prezent, conform... detalii
Dobanda de politica monetara a Bancii Centrale Europene (BCE) ar putea scadea de la 3% in prezent la 1,5% pana la finalul lui 2025, prognozeaza economistii. „Ne asteptam ca BCE... detalii