Moneda naţională s-a depreciat uşor în şedinţa interbancară de luni, pe fondul cererii comerciale ridicate pentru euro, spre deosebire de valutele din regiune, care s-au apreciat, iar la închiderea pieţei locale cotaţiile se situau la 4,2870 – 4,29 lei/euro.rnrn”Sentimentul din regiune este unul pozitiv, valutele ţărilor vecine s-au apreciat, doar leul a consemnat pierderi, pe fondul cererii comerciale pentru euro mai ridicate decât oferta”, a afirmat un dealer, citat de Mediafax.rnrnSentimentul pozitiv de pe pieţele din regiune a fost dat de faptul că reprezentanţii celor mai mari economii ale lumii s-au angajat, duminică, să susţină financiar statele emergente care se confruntă cu probleme şi au anunţat că vor folosi toate resursele bugetare şi monetare disponibile pentru a combate cea mai gravă recesiune de după anul 1930.rnrnMiniştrii de Finanţe ai statelor din G20 au promis, totodată, reglementarea activităţii fondurilor de hedging şi verificarea strictă a activităţii agenţiilor de rating, pentru a preveni repetarea crizei din sectorul financiar, care afectează afacerile şi lasă fără locuri de muncă milioane de oameni în întreaga lume.rnrnPrimele tranzacţii de luni au fost realizate la 4,2800 – 4,2830 lei/euro, în creştere uşoară faţă de închiderea de vineri, când ratele se situau în jurul nivelului de 4,28 lei/euro. În jurul orei 10:20, cursul urcase uşor, iar tranzacţiile se operau la 4,2820 – 4,2850 lei/euro.rnrnÎn jurul orei 13:00, euro era schimbat pentru 4,2850-4,2875 lei.rnrnCursul a variat, pe tot parcusul zilei, într-un interval îngust, de la un minim de 4,28 lei/euro până la de 4,29 lei/euro.rnrnBanca Naţională a României a publicat, luni, o referinţă de 4,2862 lei/euro, cu 0,95 bani mai mare faţă de rata de vineri, de 4,2767 lei/euro. Faţă de dolarul american, leul s-a apreciat, referinţa coborând cu 2,74 bani, de la 3,3158 lei/dolar la 3,2884 lei/dolar.rnrnDobânzile de referinţă afişate luni dimineaţă de băncile comerciale la depozitele atrase pe o zi au coborât faţă de cele de vienri, de la 10,38-11,13% la 9,46-10,09%. Pentru sumele plasate pentru o săptămână, ratele s-au situat la 10,96-11,95%, după ce vineri au fost de 11,34-12,66%.rn
Nu există comentarii pentru această știre.
Dacă vedeți pe aplicația Telegram un anunț cu câștiguri mari și rapid din investiții în criptomonede, acțiuni, jocuri de noroc sau alte bazaconii, este vorba 100% de o țeapă. Telegram... detalii
CEC Bank oferă alternative de economisire mai avantajoase clienților săi și lansează un depozit în lei pentru persoane fizice, cu rata fixă a dobânzii superioară, de 6,10%, pe termen de... detalii
Banca Transilvania și Mastercard lansează campania BT x Mastercard te duc la Pirelli Gran Premio D’Italia 2025 alături de Echipa McLaren Formula 1 pentru deținătorii de carduri care realizează plăți... detalii
Libra Bank a transmis clienților o avertizare privind un nou tip de fraudă cu facturi: "Naiv SRL a primit o factură aparent obișnuită de la un partener de încredere, cu o relație... detalii