89% dintre români consideră că economisirea este o plasă de siguranță, potrivit unui studiu IMAS din 2016. Faptul că românii sunt conștienți de adevărul din spatele vorbei populare „bani albi pentru zile negre”, s-a văzut mai ales în ultimii ani, când economiile din bănci ale populației au crescut considerabil.
La finalul lunii iunie 2018, depozitele populației săreau de 187,7 miliarde lei, în creștere cu 11,3% față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor Băncii Naționale a României (BNR).
Aproape 42% din această sumă stă în conturi curente (depozite overnight, în terminologia BNR). Practic, românii țin în bănci peste 78,4 miliarde lei, pentru care nu primesc dobândă.
Românii preferă depozitele la termen
58% din totalul banilor pe care îi au românii în bănci reprezintă, însă, depozite la termen – în jur de 109,3 miliarde lei. Dar, doar 17,2% din acești bani sunt plasați în depozite cu o maturitate mai mare de un an, deși la astfel de depozite sunt și dobânzile cele mai mari.
Băncile trebuie să își adapteze, în conformitate cu nevoile clienților, modul în care le oferă acestora informații financiare pentru a le arăta beneficiile economisirii, și a le demonstra că a pune bani deoparte este o acțiune cât se poate de fezabilă, atunci când aleg instrumente de economisire adecvate scopurilor lor.
Depozitele românilor la Garanti Bank, în creștere cu 14% în primele 6 luni ale anului
Economiile deținute de clienții Garanti Bank au crescut în primul semestru din 2018 cu aproape 14%, ajungând la aproape 7,8 miliarde lei.
Nevoile clienților sunt diferite. Unii vor să pună bani deoparte pentru a se bucura de confortul unei protecții financiare suplimentare, pentru situații neprevăzute, alții deoarece își doresc realizarea unor proiecte sau visuri.
Indiferent de motive, angajații băncii sunt pregătiţi să ȋi îndrume pe clienți către cea mai bună metodă de administrare a lichidităților pe care le au.
Cei care fac economii au, de regulă, studii superioare, un venit mediu sau peste medie și o vârstă medie cuprinsă între 45-50 de ani. Din ce în ce mai mulți tineri conștientizează, însă, importanța economisirii, iar mulți dintre ei aleg să-și gestioneze economiile online, pe pe laptop, tabletă sau de pe mobil.
Aproximativ 53% din depozitele Garanti Bank se deschid în sucursală, restul fiind deschise prin Garanti Online, serviciul de Internet Banking al instituției financiare, care a fost relansat în luna aprilie a acestui an. Noua interfață a platformei are un design prietenos și intuitiv.
Pentru a încuraja economisirea, Garanti Bank și-a ajustat dobânzile pentru depozitele la termen, având o ofertă de top în piață. În plus, în cazul Garanti Bank se observă și o evoluție ascendentă a plasamentelor pe termene mai lungi, care au crescut față de acum 2-3 ani, când preferințele erau mai mult pentru depozitele la o lună.
Românii care își doresc, însă, mai multă flexibilitate în gestionarea fondurilor, pot alege să-și deschidă un cont de economii, deoarece pot efectua depuneri și retrageri oricând, fără a aștepta un termen de scadență și fără a pierde dobânda oferită de bancă. Contul de economii Bonus Economus al Garanti Bank este cu adevărat unul avantajos, deoarece oferă un bonus de dobândă suplimentar.
„Am vrut să fac un credit la bancă dar mi-au spus că nu pot, pentru că am o bulină la Biroul de Credit, fiind raportată de Provident. Am luat prin... detalii
„Am 3 credite la IFN, le am cu asigurare și unul fara asigurare întrebarea mea este daca nu pot sa m-ai plătesc asiguratorul poate sa plătească creditul menționez că am... detalii
„Am fost victima unei fraude am instalat o aplicatie prin care mi s au furat datele personale si s au facut doua tranzactii neautorizate de mine in doua conturi, am... detalii
„Bună ziua as dori sa întreb dacă kredit reciproc este adevărat sau nu.? , am vrut sa îmi iau în credit de 6000 euro și am plătit pana acm 1500... detalii