Comunicatul Autoritatii Bancare Europene privind rezultatele exercitiului de testare la stres

Autor:

Bancherul.ro
Publicat la: 2011-07-16 10:35 Ultima actualizare: 2011-07-16 10:35

Autoritatea Bancară Europeană (ABE) a publicat astăzi rezultatele exerciţiului de testare la stres la nivelul UE derulat în anul 2011 pentru 90 de bănci din 21 de ţări1. Obiectivul acestui exerciţiu constă în evaluarea solidităţii băncilor testate în cazul unui scenariu nefavorabil, dar plauzibil.rnrnÎn cadrul exerciţiului actual, ABE a permis includerea în rezultate a unor majorări de capital specifice din primele patru luni ale anului 2011. Prin urmare, băncile au fost motivate să îşi consolideze nivelul capitalizării anterior derulării exerciţiului.rnrnRezultatele actualului exerciţiu de testare la stres la nivelul UE indică următoarele:rnrn- pe baza situaţiei existente la sfârşitul anului 2010, un număr de 20 de bănci ar fi înregistrat, pe orizontul de doi ani al exerciţiului, rate ale fondurilor proprii de nivel 1 (Core Tier 1 Ratio – CT1R) sub pragul de 5 la sută. Deficitul cumulat s-ar fi ridicat la valoarea de 26,8 miliarde EUR;rn- în perioada ianuarie-aprilie 2011 s-a mobilizat capital suplimentar în valoare netă de 50 miliarde EUR;rn- luând în considerare măsurile de capitalizare aplicate până la finele lunii aprilie 2011,rn un număr de opt bănci înregistrează, pe orizontul de doi ani al exerciţiului, valori ale CT1R sub pragul de 5 la sută, cu un deficit al fondurilor proprii de nivel 1 cifrat la 2,5 miliarde EUR;rn un număr de 16 bănci înregistrează un nivel al CT1R între 5 şi 6 la sută.rnrnPe baza acestor rezultate, ABE a formulat prima recomandare oficială care sugerează autorităţilor naţionale de supraveghere să impună băncilor care înregistrează un nivel al CT1R inferior pragului de 5 la sută adoptarea unor măsuri prompte de restabilire a unui grad adecvat de capitalizare. ABE menţionează că această măsură nu este suficientă pentru remedierea tuturor vulnerabilităţilor potenţiale în contextul actual. Ca urmare, ABE a recomandat, de asemenea, autorităţilor naţionale de supraveghere să impună adoptarea unor măsuri specifice de consolidare a capitalizării tuturor băncilor care înregistrează un nivel al CT1R superior, dar apropiat, pragului de 5 la sută şi deţin expuneri substanţiale faţă de ţări aflate în dificultate. Aceste măsuri ar urma să cuprindă, după caz, restricţii privind acordarea dividendelor, reducerea îndatorării, majorări de capital prin emiterea de noi acţiuni sau conversia unor instrumente calitativ inferioare în fonduri proprii de nivel 1.rnrnABE va monitoriza procesul de implementare a acestor recomandări şi va publica rapoarte de activitate în lunile februarie şi iulie 2012.rnrnExerciţiul de testare la stres la nivelul Uniunii Europene derulat în anul 2011 oferă un grad de transparenţă fără precedent din perspectiva expunerilor băncilor şi a structurii capitalului, pentru a permite investitorilor, analiştilor şi altor participanţi pe pieţele financiare formarea unei opinii avizate asupra solidităţii sectorului bancar din Uniunea Europeană.rnrn(1) Exerciţiul de testare la stres la nivelul UE s-a bazat pe un eşantion de 91 de bănci, dintre care numai 90 sunt incluse în rezultate. Rezultatele scenariului de bază şi ale celui pesimist sunt ipotetice şi nu trebuie considerate drept prognoze ale profitului.

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Ultima Ora

Orice investiție prin Telegram este o țeapă

Dacă vedeți pe aplicația Telegram un anunț cu câștiguri mari și rapid din investiții în criptomonede, acțiuni, jocuri de noroc sau alte bazaconii, este vorba 100% de o țeapă. Telegram... detalii

Ofertă de depozit în lei pe 5 luni cu dobândă fixă de 6,10% la CEC Bank

CEC Bank oferă alternative de economisire mai avantajoase clienților săi și lansează un depozit în lei pentru persoane fizice, cu rata fixă a dobânzii superioară, de 6,10%, pe termen de... detalii

Poți fi copilot de mașină de Formula 1, dacă plătești cu cardul BT Mastercard

Banca Transilvania și Mastercard lansează campania BT x Mastercard te duc la Pirelli Gran Premio D’Italia 2025 alături de Echipa McLaren Formula 1 pentru deținătorii de carduri care realizează plăți... detalii

Cum se fac fraudele cu facturi

Libra Bank a transmis clienților o avertizare privind un nou tip de fraudă cu facturi: "Naiv SRL a primit o factură aparent obișnuită de la un partener de încredere, cu o relație... detalii