Cifra de afaceri din comerțul cu amănuntul (fără autovehicule și motociclete) a crescut în iulie 2024 față de luna anterioară cu 4,6% pe seria brută, dar s-a diminuat cu -1,8% pe seria ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, conform datelor publicate de INS.
Datele arată un avânt al consumului pe fondul creșterii puterii de cumpărare.
Raportat la aceeași lună din anul precedent s-a consemnat un avans al vânzărilor de 8,1% brut, valoarea ajustată cu sezonalitatea fiind ceva mai redusă (+7,4%). Nivelul cumulat de la începutul anului anului s-a păstrat la +7%, aceeași valoare ca la finele primului semestru.
Situația reflectă o creștere a veniturilor mult peste creșterea economică (doar 0,5% pe T1 și 0,8% pe T2).
Datele INS indică o creștere anuală de 7,2% a puterii de cumpărare a salariului mediu (+12,5% nominal aferent lunii iunie dar încasat în iulie, la o inflație de 5,42%), corelată cu consolidarea suplimentară în domeniul pozitiv a pensiei reale (după majorarea cu 13,8% a punctului de referință de la începutul anului).
De remarcat, totuși, scăderea înregistrată față de luna anterioară la produse alimentare după ajustarea la sezonalitate (-1%, deși +3,9% în termeni bruți).
Comerțul cu produse alimentare, băuturi și tutun a avut o tendință de stagnare (+0,3% ajustat sezonier, cu toate că a marcat +6,4% brut) iar scăderea cea mai semnificativă a venit pe filiera segmentului de carburanți (-9,2% ajustat, dar încă +2% brut).
Față de aceeași lună din 2023, creșterile au fost consemnate aproape pe toată linia, mai consistent la produsele nealimentare (+14,5% brut și +12,3% ajustat sezonier). La magazinele cu vânzare predominantă de produse alimentare s-au înregistrat creșteri de 4,8% brut, respectiv 5% ajustat iar pe segmentul de carburanți rezultatele au fost amestecate (+0,6% brut dar -0,2% ajustat).
[1]
Per total, evoluția consumului a fost sistematic în creștere pronunțată în primele 7 luni ale lui 2024. Rezultatul cumulat de la începutul anului a păstrat în iulie atins maximul atins după S1, după intrarea în vigoare a majorării cu 13,6% a salariului minim net pe economie dar înainte de recalcularea pensiilor (estimată a fi adus o creștere cu circa 22% a acestora).
Evoluția din comerț a survenit pe fondul rezultatelor neconvingătoare din industrie (aflată în scădere până sub nivelul din urmă cu șapte ani), din agricultură (după -23,4% în 2022, revenirea din 2023 a fost de 10,2% iar cea estimată curent pe 2024 ar fi de numai 5,7%) și problemelor din construcții (în revenire spre rezultatele din 2023, dar încă pe minus).
Rezultatul de +6,5% valoare ajustată la calendar pentru iulie`24/iulie`23 plasează România pe locul 4 între statele membre UE, după Luxemburg (+10,3%), Croația (+7,9%) și Bulgaria (+6,8%) și se află mult peste media Zonei Euro (0,4%) sau media UE (-0,1%). Pentru referință regională, menționăm valorile din Ungaria (+2,5%) și Polonia (+1,2%).
Nu există comentarii pentru această știre.
România a ocupat în T4 2025 locul 11 între statele membre UE în ceea ce privește creșterea costului salarial, potrivit datelor publicate de Eurostat, față de locul 3 în urmă... detalii
Bugetul general consolidat a consemnat un deficit de 14,23 miliarde lei după primele două luni ale anului curent (-0,7% din PIB-ul estimat la 2.045,2 miliarde lei), potrivit datelor operative publicate... detalii
Potrivit INS, producția industrială a scăzut în ianuarie 2026 față de luna anterioară cu -7,3% pe seria brută și cu -3,3% în varianta ajustată după perioada din an și dispunerea... detalii
Cifra de afaceri din comerțul cu amănuntul (fără autovehicule și motociclete) a scăzut semnificativ în ianuarie 2026 față de luna anterioară, cu -25,3% pe seria brută și -3,7% pe cea... detalii
Avansul PIB pe 2025, recalculat la 0,7%
Excedent bugetar (marginal) la început de an
Pensia medie pentru limită de vârstă a crescut cu 6,8% în 2025
Inflația anuală a scăzut ușor, până la 9,62%
România, penultima în UE la ponderea în PIB a veniturilor bugetare din taxe și contribuții sociale
Adoptarea monedei euro, următorul proiect strategic al României?
-7,65% din PIB, deficit bugetar cash pe anul 2025
Dobânda cu care se împrumută statul, în scădere la 6,72%
România a încheiat anul 2025 pe primul loc în UE la inflație
Deficitul contului curent, peste 27 miliarde euro după primele 11 luni din 2025