Clientii Patria Credit pot plati ratele la credite la automatele SelfPay

Autor:

Bancherul.ro
Publicat la: 2019-08-17 17:51 Ultima actualizare: 2019-08-17 17:51

Patria Credit IFN SA, una din cele mai importante instituții financiare nebancare dedicată finanțării producătorilor agricoli și micilor antreprenori din mediul rural, semnează un parteneriat cu SelfPay, lider local al pieței de Stații de Plată de tip self-service, conform unui comunicat de presa, in care se adauga:

Începând cu luna august, clienții Patria Credit IFN SA pot plăti ratele și prin intermediul celor peste 4.200 de terminale SelfPay disponibile în peste 900 de localități din toată țara.

„Prin acest nou serviciu oferim economie de timp producătorilor agricoli, mai presus de o nouă modalitate de plată a ratelor creditelor. Stațiile de plată SelfPay sunt aproape peste tot, în curând și în unele unități Patria Credit (Drăgășani, Izbiceni și Matca), și acest parteneriat ne ajută în misiunea noastră de a fi aproape de producătorii agricoli și micii antreprenori din România, în zone mai puțin bancarizate ale țării.” spune Raluca Andreica, Director General Patria Credit.

„Prin lansarea parteneriatului cu Patria Credit IFN aducem beneficii importante producătorilor agricoli și micilor antreprenori, care, de acum își pot achita ratele la Stațile de Plată SelfPay, sigur, simplu și rapid, alături de celelalte plăți pe care le fac la Stațiile de Plată SelfPay. Avem deja cea mai exinsă rețea de Stații de Plată la nivel național și cel mai mare număr de parteneri de tip IFN, iar pentru următoarea perioadă mizăm pe extinderea portofoliului de servicii disponibile clientilor, oferindu-le tot mai multe tipuri de plăți care îi ajută să câștige și mai mult timp pentru activități care contează” a declarat Adrian Badea, CEO SelfPay.

Pe lângă ratele la credit, clienții Patria Credit IFN pot accesa în rețeaua SelfPay alte peste 120 de servicii de plată din sectoare tot mai diverse, cum ar fi utilități, telecomunicații, bilete de călătorie, rovinietă și divertisment. Stațiile de plată pot fi găsite magazinele de proximitate, benzinării, în rețele de retail și sunt disponibile în fiecare zi, în intervalul orar în care magazinele sunt deschise.

Pentru primele șase luni ale anului 2019, Patria Credit IFN a înregistrat un portofoliu de credite în creștere cu aproximativ 21% față de aceeași perioadă a anului trecut, în timp ce profitul net în 2018 a fost de aproape 900.000 Euro, cu un nivel al activelor de peste 15 milione de Euro.

Implicarea IFN-ului în susținerea micilor fermieri (bună parte din marile bazine legumicole ale țării) este confirmată și de profilul clienților, care în 2018 au contractat împrumuturi de până la 25.000 Euro (echivalentul în lei), în special pentru susținerea investițiilor în agricultură.

Pentru a doua jumătate a anului 2019, Patria Credit își propune să continue să facă diferența în mediul rural, să ofere consiliere financiară producătorilor agricoli și să stimuleze dezvoltarea antreprenoriatului local.

 

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: IFN

Restanțierii la împrumuturi IFN sunt de două ori mai mulți decât la creditele bancare

În jur de 450.000 de români aveau restanțe la împrumuturi de la IFN-uri, la finalul anului 2025, aproape de două ori mai mulți decât cei aproximativ 240.000 de persoane cu... detalii

Proiectul „Afaceri cu rădăcini”: 250 de fermieri și antreprenori sprijiniți prin cursuri gratuite

Proiectul „Afaceri cu rădăcini”, dezvoltat de Patria Credit IFN SA în parteneriat cu REDI Romania (Asociatia Roma Entrepreneurship Development), marchează primele luni de implementare consolidându-și poziția de accelerator de competențe... detalii

Care IFN-uri au cele mai mici dobânzi la un credit online?

O cititoare a vrut să știe care este dobânda la un credit online de la un IFN și cât ar trebui să plătească, dacă împrumută 3.000 de lei. Creditele online... detalii

Pacienții Enayati Hospital București pot face credite online la BT Direct

BT Direct și Enayati Hospital (București) anunță un parteneriat prin care pacienții pot accesa, 100% online, până la 100.000 de lei pentru orice serviciu medical în cadrul spitalului, anunță banca... detalii