Cinci banci de economii germane pot vinde actiunile Erste Bank

Autor:

Bancherul.ro
Publicat la: 2010-08-11 11:58 Ultima actualizare: 2010-08-11 11:58

Cinci dintre cele şapte bănci de economii la care Erste Group Bank AG deţine cel puţin 20% din capitalul social au primit la data de 9 august aprobarea Comitetului Executiv şi Consiliului de Supraveghere ale Erste Group de a înstrăina o parte din acţiunile Erste Group pe care le deţin, totalizând 3.437.128 acţiuni (0,9% din capitalul social emis), se arată într-un comunicat al Bursei de Valori Bucureşti.rnrn Acţiunile sunt la purtător, cu drept de vot, fără valoare nominală şi vor fi vândute în intervalul 16 august 2010-11 noiembrie 2011. Preţul per acţiune va fi cel cotat la momentul vânzării pe piaţa bursieră relevantă, dar nu mai puţin de 2 euro.rnrn De asemenea, cele 7 bănci de economii la care Erste Group Bank AG deţine cel puţin 20% din capitalul social sunt considerate în momentul de faţă companii asociate în sensul secţiunilor 228 şi 224 din Codul Comercial Austriac (UGB). rnrnCa atare, acţiunile Erste Group deţinute de aceste bănci de economii sunt considerate acţiuni de trezorerie în sensul secţiunii 65 din Legea Societăţilor Comerciale pe Acţiuni (AktG), iar tranzacţionarea acestora face în prezent obiectul unor cerinţe îmbunătăţite de aprobare şi informare.

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Ultima Ora

Orice investiție prin Telegram este o țeapă

Dacă vedeți pe aplicația Telegram un anunț cu câștiguri mari și rapid din investiții în criptomonede, acțiuni, jocuri de noroc sau alte bazaconii, este vorba 100% de o țeapă. Telegram... detalii

Ofertă de depozit în lei pe 5 luni cu dobândă fixă de 6,10% la CEC Bank

CEC Bank oferă alternative de economisire mai avantajoase clienților săi și lansează un depozit în lei pentru persoane fizice, cu rata fixă a dobânzii superioară, de 6,10%, pe termen de... detalii

Poți fi copilot de mașină de Formula 1, dacă plătești cu cardul BT Mastercard

Banca Transilvania și Mastercard lansează campania BT x Mastercard te duc la Pirelli Gran Premio D’Italia 2025 alături de Echipa McLaren Formula 1 pentru deținătorii de carduri care realizează plăți... detalii

Cum se fac fraudele cu facturi

Libra Bank a transmis clienților o avertizare privind un nou tip de fraudă cu facturi: "Naiv SRL a primit o factură aparent obișnuită de la un partener de încredere, cu o relație... detalii