Bulgaria se grabeste sa adopte Euro

Autor:

Bancherul.ro
Publicat la: 2009-08-03 10:24 Ultima actualizare: 2009-08-03 10:24

Bulgaria va aplica în noiembrie pentru intrarea în mecanismul ratei de schimb, testul de doi ani al Uniunii Europene pentru stabilitatea monedei, înainte de renunţarea la leva şi trecerea la euro, a spus ministrul finanţelor Simeon Djankov, scrie Bloomberg. rnrnAcesta a spus că s-a început întocmirea documentaţiei necesare pentru a se putea aplica la sistemul ERM (exchange-rate mechanism). rnrn”Există un grad ridicat de incertitudine referitor la ceea ce se întâmplă în regiune, în ceea ce priveşte criza financiară. Nu ne va afecta cererea de intrare, ci rapiditatea cu care aceasta va fi analizată”, a spus oficialul. rnrnLeva este legată de euro în cadrul unei grile valutare ce ţine moneda bulgară la 1,9558/euro. Intrarea în ERM ar permite levei să fluctueze cu un maxim de 15% în cadrul unui anumit culoar. rnrnBulgaria, cea mai săracă ţară din Uniunea Europeană, a înregistrat pentru prima dată de la declanşarea crizei economice mondială o scădere a PIB-ului cu 3,5% faţă de primul trimestru al anului 2008. rnrnÎn trimestrul patru al anului trecut, PIB-ul a crescut cu 3,5%, în al treilea cu 6,8%, în al doilea cu 7,1%, iar în primul cu 7%. rnrnDjankov a spus recent că economia Bulgariei se va comprima cu 6,3% în 2009. rn

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Ultima Ora

Orice investiție prin Telegram este o țeapă

Dacă vedeți pe aplicația Telegram un anunț cu câștiguri mari și rapid din investiții în criptomonede, acțiuni, jocuri de noroc sau alte bazaconii, este vorba 100% de o țeapă. Telegram... detalii

Ofertă de depozit în lei pe 5 luni cu dobândă fixă de 6,10% la CEC Bank

CEC Bank oferă alternative de economisire mai avantajoase clienților săi și lansează un depozit în lei pentru persoane fizice, cu rata fixă a dobânzii superioară, de 6,10%, pe termen de... detalii

Poți fi copilot de mașină de Formula 1, dacă plătești cu cardul BT Mastercard

Banca Transilvania și Mastercard lansează campania BT x Mastercard te duc la Pirelli Gran Premio D’Italia 2025 alături de Echipa McLaren Formula 1 pentru deținătorii de carduri care realizează plăți... detalii

Cum se fac fraudele cu facturi

Libra Bank a transmis clienților o avertizare privind un nou tip de fraudă cu facturi: "Naiv SRL a primit o factură aparent obișnuită de la un partener de încredere, cu o relație... detalii