Bogdan Olteanu, BNR: Vedem o prelungire a politicilor neortodoxe in domeniul monetar

Autor:

Bancherul.ro
2012-11-16 14:42

Perioada complicată prin care trec atât economia globală cât şi economia românească pare a continua pe termen mediu iar contribuţia sectorului financiar, din acest punct de vedere, este extrem importantă, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, Bogdan Olteanu, viceguvernator al Băncii Naţionale a României (BNR).rnrn”Putem vedea o prelungire a politicilor atipice neortodoxe în domeniul monetar în special pe acele pieţe în care instrumentele de politică economică sau celelalte instrumente de politică economică fie nu performează, fie nu sunt folosite sau, de asemenea, probabil, iarăşi vom vedea instrumente de acest gen folosite în continuare pe acele pieţe unde influenţa factorului extern este semnificativă, de exemplu sub forma fluxurilor masive de capital”, a spus Olteanu.rnrnPotrivit acestuia, în Europa şi, implicit, în România aceşti factori perturbatori sunt completaţi de încă unul.rnrn”Vorbim de procesul multidimensional de schimbare a arhitecturii instituţionale luând în considerare faptul că practic simultan sunt aşteptate să intre în vigoare reglementările Basel III, noul sistem de redresare şi rezoluţie bancară, mecanismul unic de reglementare de către autoritatea bancară europeană, mecanismul unic de supraveghere de către Banca Centrală Europeană. Fără îndoială acest aflux, această explozie de schimbare instituţională va avea un dublu efect. Un prim efect va fi acela de a creşte semnificativ gradul nostru de confuzie. O dată însă ce trecem peste acest element, luaţi-o şi ca pe un element de autoironie, ne vom trezi cu toţii şi vom fi cu toţii confruntaţi cu o realitate complet nouă din care câteva dimensiuni ar trebui enumerate”, a afirmat viceguvernatorul BNR.rnrnAcesta a subliniat câteva dimensiuni precum perspectiva unor schimbări a cerinţelor de capital şi lichiditate de către bănci, posibila modificare a regimului de administrare a lichidităţii de către împrumutătorul de ultimă instanţă în condiţiile introducerii unor mecanisme comune la nivelul sistemului de supraveghere comun, posibile modificări ale politicilor de creditare prin decizii la nivel de grupuri şi prin centralizarea unor criterii la nivel de grupuri, posibile modificări ale structurilor organizaţionale, eventual ale regimurilor juridice ale băncilor din România.rnrn”O eventuală etapizare a aderării României la zona euro, etapizare în fapt, nu neapărat în formă, prin introducerea unor formule de paşi prealabili de genul aderării la Mecanismul European de Stabilitate care poate fi una din formele de asigurare a accesului statelor non-membre euro la susţinerea solvabilităţii a sistemului bancar, posibile, chiar probabile, noi restricţionări ale creditării în valută introduse la nivel european şi aplicate, bineînţeles, în toate ţările, continua şi eventuala amplificare a dezintermedierii ca urmare a diferenţelor de nivele de solvabilitate între ţări, posibila şi chiar probabila siguranţă necesară, reducerea marjelor de risc asociate băncilor din România ca urmare a intrării în Uniunea Bancară şi multe alte lucruri. Sunt extrem de multe, sunt practic simultane şi vor reprezenta o importantă provocare”, a explicat Olteanu.

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Ultima Ora

BCR și-a sporit creditele de consum cu 41%

BCR și-a majorat semnificativ, cu 41%, stocul de credite de consum acordate populației în primul trimestru al acestui an. Creditele ipotecare aprobate de BCR au avansat într-un ritm mai lent,... detalii

ING se află printre cele 5 bănci prin care poți face transferuri instant cu cod QR

Transfond a anunțat că ING Bank se află printre cele cinci bănci prin aplicațiile cărora se pot face transferuri de bani instant printr-un cod QR generat în aplicațiile bancare, alături... detalii

BCR devine a cincea banca prin care poti face transferuri instant cu cod QR

BCR devine a cincea bancă, alaturi de CEC Bank, ING Bank, Libra Bank si BRD, prin care se pot face transferuri instant cu scanarea unui cod QR generat în aplicația... detalii

BNR modifică regulamentul privind raportarea datornicilor la CRC

Regulamentul privind raportarea persoanelor fizice și juridice cu datorii de peste 20.000 de lei la bănci și IFN-uri în Centrala Riscului de Credit (CRC) administrată de Banca Națională a României... detalii