Banca Naţională a României (BNR) a majorat de la trei la cinci numărul de emisiuni de titluri de stat pe care o bancă le poate utiliza drept garanţii în cadrul unei operaţiuni de piaţă monetară, astfel că sumele atrase de bănci ar putea creşte la următoarele licitaţii repo.rnrn BNR a modificat luni regulamentul operaţiunilor de piaţă monetară, iar măsura a intra în vigoare marţi, potrivit unei înştiinţări transmise de BNR băncilor. Până în prezent, o bancă putea aduce în garanţie la o licitaţie repo titluri de stat din cel mult trei emisiuni diferite.rnrn “Această decizie ar trebui să ducă la o majorare a sumelor atrase în cadrul operaţiunilor regulate de injecţii de lichiditate (repo, n.r), însă pe termen scurt ar putea fi neutră pentru piaţă, pentru că deficitele de lichiditate care nu puteau fi satisfăcute în trecut prin operaţiunile respective erau probabil satisfăcute la facilitatea de credit. Impactul pe termen mediu ar putea fi pozitiv pentu ratele de dobândă”, consideră Vlad Muscalu, senior economist la ING Bank, citat de Mediafax.rnrn Banca centrală acordă băncilor împrumuturi în lei prin operaţiuni repo şi credite pe termen scurt (Lombard).rn De la mijlocul lunii octombrie a anului trecut, BNR a organizat săptămânal câte o licitaţie repo, iar cea mai mare sumă a fost acordată luni, când 8 bănci comerciale au atras 8,077 miliarde lei (1,8 miliarde euro), pentru o săptămână, printr-o licitaţie repo, oferind astfel cea mai mare sumă de după luna februarie 2010.rnrn În majoritatea licitaţiilor realizate din februarie până la jumătatea lunii mai, participau trei-patru jucători şi sumele împumutate erau de 5-6 miliarde de lei, însă cererea s-a majorat considerabil pentru că lichiditatea din piaţă s-a redus.rn La împrumuturile prin operaţiuni Lombard, băncile au apelat doar în aprilie, pentru prima dată în acest an, când au atras credite pe termen scurt în sumă de 14,5 miliarde lei (3,3 miliarde euro).rnrn Instituţiile de credit nu au mai realizat împrumuturi atât de ridicate din decembrie 2009, când au atras 24,014 miliarde lei.rn Dobânzile la facilităţile permanente sunt stabilite într-un coridor simetric de 4 puncte procentuale faţă de rata dobânzii de politică monetară, ceea ce înseamnă pentru luna aprilie o rată de 9,25% pe an la credite şi de 1,25% pe an la depozite.rn La împrumuturile repo, BNR oferă lichiditate băncilor comerciale şi preia în schimb titluri de stat, la nivelul dobânzii de politică monetară, de 5,25% pe an.
Nu există comentarii pentru această știre.
BCR și-a majorat semnificativ, cu 41%, stocul de credite de consum acordate populației în primul trimestru al acestui an. Creditele ipotecare aprobate de BCR au avansat într-un ritm mai lent,... detalii
Transfond a anunțat că ING Bank se află printre cele cinci bănci prin aplicațiile cărora se pot face transferuri de bani instant printr-un cod QR generat în aplicațiile bancare, alături... detalii
BCR devine a cincea bancă, alaturi de CEC Bank, ING Bank, Libra Bank si BRD, prin care se pot face transferuri instant cu scanarea unui cod QR generat în aplicația... detalii
Regulamentul privind raportarea persoanelor fizice și juridice cu datorii de peste 20.000 de lei la bănci și IFN-uri în Centrala Riscului de Credit (CRC) administrată de Banca Națională a României... detalii