Bancile nu trebuie sa faca educatie financiara

Daca am permite bancilor sa ne faca educatie financiara, e ca si cum am asculta de reclamele supermarketurilor pentru a le cumpara cele mai ieftine, dar in acelasi timp cele mai toxice produse alimentare, in timp ce alimentele naturale ale taranilor nu au loc prin malluri, pietele fiind pe cale de disparitie.

Stim cu totii ca primul interes al bancilor, ca si al supermarketurilor, e sa faca profituri cat mai mari. O recunosc chiar ele, uneori cu un cinism sfruntat.

Iar dovada cea mai elocventa sunt creditele in franci elvetieni (CHF), pe care cele mai lacome banci (in cautare de cota de piata, conform jargonului bancar) le-au acordat inainte de criza.

Fireste ca bancile nu si-au educat financiar clientii atunci cand le-au dat aceste credite, adica nu le-au spus ca ratele lor luare s-ar putea dubla, din simplul motiv ca daca ar fi facut-o, nu ar mai fi dat atat de multe credite si implicit nu ar mai fi castigat atat de multi bani. Dimpotriva, unele banci chiar au promovat francul ca fiind o moneda stabila, cu toate ca toti economistii stiau ca aceasta era, de fapt, o moneda de refugiu, adica o moneda pe care toti o cumpara atunci cand vine o criza, consecinta fiind ca se apreciaza foarte tare in astfel de momente.

Dar nu acordarea de credite in CHF a fost greseala bancilor, pentru ca, daca privim lucrurile obiectiv, aceste imprumuturi cu dobanzi mici au ajutat multi oameni sa-si ia un credit pentru casa, ci faptul bancile nu au fost dispuse sa renunte la lacomia lor, nici macar in conditii de criza financiara, pentru a imparti cu clientii lor povara cursului valutar.

Desi pare greu de crezut, bancile nu au fost suficient de intelepte sa constientizeze un lucru destul de evident, ca aceste credite in CHF, care au inceput sa devina neperformante, odata ce multi oameni nu le-au mai putut plati, dat fiind ca ratele s-au dublat, s-ar putea dovedi un mare pericol chiar pentru ele, provocandu-le pierderi financiare si reputationale care le-ar putea arunca chiar in faliment.

Ceea ce s-a si intamplat cu Volksbank, cea care a acordat cu preponderenta credite in CHF, dar care nu a facut nimic dupa criza pentru a-si ajuta clientii sa-si plateasca ratele, ajutandu-se astfel pe sine, consecinta fiind un val de procese colective initiate de clienti impotriva bancii, pierdute de aceasta in cele din urma, consecinta fiind pierderi uriase pentru banca si iminentul faliment, solutia fiind vanzarea catre Banca Transilvania.

Bancile nu au invatat nimic nici macar din aceasta experienta amara a unei colege de suferinta. Si nici din cele ale colegelor din alte tari, unde autoritatile au inceput sa adopte legi de protectie a consumatorilor, printre care si masuri de conversie in monedele locale a creditelor in CHF, la un curs valutar mai mic decat cel din prezent, sau chiar la cel din data acordarii imprumuturilor.

Au continuat sa sustina sus si tare ca legea e de partea lor, ca un contract in care se spune ca riscul valutar e suportat doar de client trebuie respectat, chiar si atunci cand cursul se dubleaza. Ceea ce nu e deloc normal, nici macar in directivele europene, care spun ca in cazul cresterii cursului cu 20%, creditele in valuta trebuie convertite in moneda locala.

Cum sa mai ai incredere in educatia financiara predata de un bancher care-si lasa clientii sa suporte singuri o povara foarte mare a cursului valutar?

Nu doar bancile care au acordat credite in franci elvetieni au decredibilizat bancherii, ci si altele, precum cele care si-au sfidat clientii practicand dobanzi si comisioane ridicate in perioada de criza si pe care au fost nevoite sa le reduca abia dupa ce au pierdut procesele in justitie cu clientii pe tema clauzelor abuzive.

Daca bancherii si-ar fi schimbat atitudinea dupa criza, daca ar fi dat dovada ca le pasa de clienti in detrimentul profiturilor, atunci poate ca ar fi avut o sansa sa-si castige respectul publicului si sa incerce sa-si asume rolul de educatori financiari.

Dar cum nu au facut-o, bancherii nu au niciun drept sa-si aroge programe de educatie financiara. S-ar putea chiar spune ca aceste initiative nu sunt decat o noua dovada de sfidare la adresa bunului simt.

Intrebarea e: cine sa faca educatie financiara in Romania?

Raspunsul e simplu: oricine si-a cladit sau isi va construi de acum inainte o reputatie de profesionist independent in domeniul financiar. Greu e de gasit insa un astfel de specialist.

Fireste ca educatia financiara trebuie sa inceapa in scoli. Dar nu cu manuale scrise de bancheri, nici macar din cadrul BNR, pentru ca aceasta institutie a fugit de responsabilitatea protectiei consumatorilor de produse financiare, pe care si-o asuma alte banci centrale, ajungand sa fie asociata cu un aparator al faradelegilor produse de banci in ultimii ani.

Si bineinteles ca trebuie eliminate din scoli si universitati ONG-urile sponsorizate de banci care pretind ca fac educatie financiara.