Centrala Riscului de Credit (CRC) din cadrul BNR arata ca restantele la creditele cu valori de peste 20.000 de lei acordate de banci atat populatiei cat si firmelor au ramas in septembrie la niveluri apropiate de cele din luna august, in contrast cu statisticile Biroului de Credit, care indica o diminuare de doua miliarde de lei a restanelor la creditele persoanelor fizice.
Cum la Biroul de Credit sunt raportate restantele de peste 30 de zile pentru toate creditele, indiferent de valoarea acestora, rezulta ca scaderea de doua miliarde de lei a restantelor raportate la Biroul de Credit este aferenta creditelor de valori mici, sub 20.000 de lei, care sunt de regula creditele de nevoi personale (de consum) fara garantii si carduri de credit.
De altfel, aceste tipuri de credite au fost vandute si pana acum de catre banci firmelor de recuperare creante, avand in vedere ca odata ce devin neperformante, adica au restante mari, de peste trei luni, bancile le recupereaza greu, intrucat nu sunt garantate, spre deosebire de firmele de recuperare, care asalteaza datornicii cu telefoane, scrisori, notificari si in cele din urma cu poprirea conturilor si a salariilor.
Statisticile Centralei Riscului de Credit (CRC) de la BNR arata ca valoarea restantelor la creditele cu valori mari, de peste 20.000 de lei, acordate de banci persoanelor fizice, se ridica la 5,5 miliarde lei, detinute de peste 153.000 de persoane, ceea ce inseamna o datorie medie de 36.000 de lei pentru fiecare persoana.
In acelasi timp, restantele inregistrate la Biroul de Credit erau duble in august, respectiv 11 miliarde lei, detinute de aproape 700.000 de persoane, de aproape cinci ori mai multe decat cele inregistate la CRC, ceea ce inseamna o datorie medie de 15.700 de lei de persoana, la jumatate fata de cea de la CRC.
In septembrie, volumul restantelor de la Biroul de Credit a scazut cu doua miliarde lei, la 8,8 miliarde lei, un indiciu ca bancile au efectuat tranzactii importante de vanzare a creditelor neperformante de valori mici, precum cele de consum, catre firmele de recuperare creante. (vezi aici detalii)
Marea majoritate a creditelor neperformante sunt cele acordate firmelor
Insa marea majoritate a creditelor neperformante ale bancilor sunt finantarile acordate firmelor.
Astfel, statisticile CRC arata ca totalul restantelor la creditele acordate de banci s-au ridicat la 25,5 miliarde lei in septembrie, in usoara scadere de la 25,6 miliarde lei in august.
Dintre acestea, dupa cum am vazut, doar 5,5 miliarde lei sunt restantele persoanelor fizice, restul de 20 de miliarde lei, asadar de patru ori mai multe, fiind ale firmelor.
Vezi in CLUBUL BANCHERILOR statisticile detaliate privind restantele din Centrala Riscurilor Bancare si Biroul de Credit
Nu există comentarii pentru această știre.
Aplicarea penalităților și dobânzilor în timpul procedurii de executare silită a unui credit neplătit este interzisă de OUG 50/2010 privind contractele de credit de consum. Articolul 38, aliniatul (8) din... detalii
După o săptămână de la publicarea articolului în care semnalam că Revolut face reclamă unei false aplicații Revolut pentru fraude, paginile și postările frauduloase sunt încă active pe rețeaua socială... detalii
Pe Facebook există o postare cu un articol fals care imită site-ul Libertatea, realizat cu AI, despre o inexistentă dezbatere la emisiunea Sintea Zilei de la Antena 3, moderată de... detalii
Guvernul a ales firma americană Mastercard să facă aplicația cu portofelul digital național pentru români, în care vor fi introduse datele cărților de identitate, cardurilor de sănătate, permisele de conducere... detalii
Facebook face reclamă unei false aplicații Revolut, pentru fraude
Credit medical cu acte false, acordat de un IFN
Nu e nici IFN, nici recuperator de credite. Ghici ce e?
Revolut, amendată pentru informații înșelătoare despre investiții fără comisioane
Raiffeisen nu mi-a închis un cont inactiv de patru ani, apoi mi-a pus poprire
De ce-și ascunde Revolut fraudele, ca fluturele ochii de păun?
Îmi este rușine că am fost înșelată cu investiția în criptomonede
TBI Bank ascunde dobânda la credite
Care bănci acordă credite ipotecare românilor din străinătate și în ce condiții
Dobânda creditului din reclama BRD poate fi de trei ori mai mare