Banca Naţională a Elveţiei a anunţat miercuri noi măsuri de combatere a aprecierii francului, printre care se numără creşterea lichidităţii pe piaţa monetară şi efectuarea unor tranzacţii valutare swap.rnrn”Supraevaluarea masivă a francului elveţian ameninţă dezvoltarea economiei în Elveţia şi a crescut puternic riscurile privind stabilitatea preţurilor”, se arată într-un comunicat al instituţiei.rnrnBanca centrală a arătat că va urmări atent evoluţiile de pe piaţa valutară şi, dacă va fi necesar, va lua noi măsuri de combatere a aprecierii francului.rnrnBanca Naţională a Elveţiei a surprins pieţele cu o săptămână în urmă, când a redus dobânzile în banda 0-0,25%, respectiv “cât mai aproape de zero”, şi a anunţat că va creşte semnificativ volumul de franci din piaţa monetară.rnrnFrancul elveţian a atins un nou maxim istoric, referinţa publicată de BNR, de 4,0865 unităţi, fiind cu 6,44 bani peste cursul de schimb valabil marţi, după ce moneda elveţienă a continuat să se întărească faţă de cea europeană.
Nu există comentarii pentru această știre.
Dacă vedeți pe aplicația Telegram un anunț cu câștiguri mari și rapid din investiții în criptomonede, acțiuni, jocuri de noroc sau alte bazaconii, este vorba 100% de o țeapă. Telegram... detalii
CEC Bank oferă alternative de economisire mai avantajoase clienților săi și lansează un depozit în lei pentru persoane fizice, cu rata fixă a dobânzii superioară, de 6,10%, pe termen de... detalii
Banca Transilvania și Mastercard lansează campania BT x Mastercard te duc la Pirelli Gran Premio D’Italia 2025 alături de Echipa McLaren Formula 1 pentru deținătorii de carduri care realizează plăți... detalii
Libra Bank a transmis clienților o avertizare privind un nou tip de fraudă cu facturi: "Naiv SRL a primit o factură aparent obișnuită de la un partener de încredere, cu o relație... detalii