Piraeus Bank a preluat activele viabile ale ATE Bank

Autor:

Bancherul.ro
2012-07-29 14:35

Piraeus Bank a anuntat, intr-un comunicat, ca a preluat, prin absorbţie, activele viabile ale ATEbank, controlată de statul elen, inclusiv sucursala ATEbank România.rnrnTranzacţia face parte din procesus de restructurare şi consolidare financiară a sistemului bancar din Grecia. rnrn”Piraeus are două opţiuni în acest moment în România, fuziunea celor două sucursale locale sau vânzarea ATEbank România, care era deja anunţată de statul elen. O decizie va fi luată în următoarea perioadă. Există interes pentru preluarea ATEbank România”, au declarat pentru MEDIAFAX surse bancare.rnrnÎncepând de luni, 30 iulie, toată reţeaua de sucursale a ATEbank va opera în cadrul entităţii Piraeus Bank, dar îşi va menţine brandul comercial “ATEbank”. Toate tranzacţiile clienţilor vor continua să fie derulate la fel ca până acum, fără nicio schimbare, se arată in comunicatul Piraeus.rnrnÎmpreună, cele două bănci vor avea active de 75 miliarde de euro, depozite de 35 de miliarde de euro şi un sold al creditelor de 47 miliarde de euro.rnrnStatul elen, care deţine 77% din acţiunile grupului ATEbank, a luat chiar în această săptămână decizia de a vinde instituţia de credit.rnrnATEbank, un creditor tradiţional al sectorului agricol, a trecut printr-un proces de restructurare pentru a scăpa de creditele neperformante şi de subsidiarele neprofitabile.rnrnPiraeus Bank a obţinut în România un profit înainte de taxe de 4 milioane de euro în primul trimestru, în timp ce profitul înainte de provizioane a atins 33 de milioane de euro.rnrnActivele Piraeus Bank în România au scăzut cu 4,6% în primul trimestru, de la nivelul de 3,5 miliarde de euro raportat la sfârşitul anului trecut la 3,34 miliarde de euro. Faţă de primul trimestru al anului trecut, activele au înregistrat un declin de 16%.rnrnBanca avea în România, la sfârşitul lunii martie, 149 de sucursale şi 1.726 de angajaţi, în scădere de la 178 de unităţi şi 1.870 de salariaţi la sfârşitul anului trecut.rnrnATEbank deţine 483 de sucursale în Grecia, 35 în România şi una în Germania.rnrnInstituţia de credit elenă controlează 93,27% din acţiunile ATEbank România, un alt acţionar important fiind Uniunea Naţională a Cooperaţiei Meşteşugăreşti UCECOM, cu sediul în Bucureşti, care are 3,83% din acţiuni.rnrnGrupul ATEbank a anunţat în mai 2011 că vrea să vândă participaţia majoritară pe care o deţine la ATEbank România, măsură care face parte dintr-un plan de restructurare necesar pentru respectarea reglementărilor Uniunii Europene referitoare la ajutoarele de stat.rnrnBăncile elene au fost puternic afectate de participarea la un program pentru ştergerea a 100 de miliarde de euro din datoria statului elen către sectorul privat. Instituţiile de credit din Grecia au înregistrat pierderi masive, situaţie care a făcut necesară recapitalizarea cu fonduri de la creditorii internaţionali ai Greciei.

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Ultima Ora

BCR și-a sporit creditele de consum cu 41%

BCR și-a majorat semnificativ, cu 41%, stocul de credite de consum acordate populației în primul trimestru al acestui an. Creditele ipotecare aprobate de BCR au avansat într-un ritm mai lent,... detalii

ING se află printre cele 5 bănci prin care poți face transferuri instant cu cod QR

Transfond a anunțat că ING Bank se află printre cele cinci bănci prin aplicațiile cărora se pot face transferuri de bani instant printr-un cod QR generat în aplicațiile bancare, alături... detalii

BCR devine a cincea banca prin care poti face transferuri instant cu cod QR

BCR devine a cincea bancă, alaturi de CEC Bank, ING Bank, Libra Bank si BRD, prin care se pot face transferuri instant cu scanarea unui cod QR generat în aplicația... detalii

BNR modifică regulamentul privind raportarea datornicilor la CRC

Regulamentul privind raportarea persoanelor fizice și juridice cu datorii de peste 20.000 de lei la bănci și IFN-uri în Centrala Riscului de Credit (CRC) administrată de Banca Națională a României... detalii