RBS România a oferit ONG-urilor partenere ale băncii 672 piese de mobilier şi echipamente IT, în principal birouri, scaune, dulapuri, casetiere, etajere, monitoare şi imprimante. Stocul donat constă în obiecte folosite, dar în stare bună de funcţionare, înregistrate contabil cu o valoare iniţială de peste 6.000.000 lei, anunta banca intr-un comunicat.rnrn„Ne bucurăm că putem sprijini proiectele ambiţioase ale ONG-urilor partenere şi în alt fel decât prin obişnuitele sponsorizări. Credem că dotarea tehnică reprezintă o cerinţă de bază fără de care iniţiativele ambiţioase ale organizaţiilor nu s-ar putea desfăşura în condiţii bune” a declarat Marijana Vasilescu, Director Comunicare şi Marketing, RBS România.rnrnPrincipalii beneficiari ai programului sunt partenerii constanţi ai băncii în proiectele comunitare: United Way (respectiv ACSIS, Alternativa 2003, Amurt, Asociaţia Sf. Ana, Ascendent, ASIS, Asociaţia Pavel, Asociaţia Sf. Ştefan, Asociaţia Sf. Stelian, Ateliere Fără Frontiere, Carp Omenia, Centrul Aurora, Chance for Life, Equilibre, FĂRĂ Casă Rafael, Joyo, Fundaţia Sf. Irina, SOS Satele Copiilor, Touched România), AIESEC, ViitorPlus şi Noi Orizonturi Familia.rnrnRBS România are o prezenţă activă în domeniul responsabilităţii sociale a companiilor (CSR) încă din 2005, demonstrând angajamentul faţă de comunitate printr-o abordare sustenabilă şi prin promovarea principiilor de integritate şi solidaritate. Strategia actuală de responsabilitate socială a băncii constă în dezvoltarea a patru direcţii: reducerea impactului asupra mediului, implicarea angajaţilor, educaţia financiară şi investiţia în comunitate. Compania se implică prin intermediul proiectelor sale de CSR în domenii precum educaţie, cultură şi social.
Nu există comentarii pentru această știre.
Dacă vedeți pe aplicația Telegram un anunț cu câștiguri mari și rapid din investiții în criptomonede, acțiuni, jocuri de noroc sau alte bazaconii, este vorba 100% de o țeapă. Telegram... detalii
CEC Bank oferă alternative de economisire mai avantajoase clienților săi și lansează un depozit în lei pentru persoane fizice, cu rata fixă a dobânzii superioară, de 6,10%, pe termen de... detalii
Banca Transilvania și Mastercard lansează campania BT x Mastercard te duc la Pirelli Gran Premio D’Italia 2025 alături de Echipa McLaren Formula 1 pentru deținătorii de carduri care realizează plăți... detalii
Libra Bank a transmis clienților o avertizare privind un nou tip de fraudă cu facturi: "Naiv SRL a primit o factură aparent obișnuită de la un partener de încredere, cu o relație... detalii