Clubul Intreprinzatorului Roman da startul trainingurilor pentru antreprenori, intr-un program cofinantat din fonduri europene nerambursabile

Autor:

Bancherul.ro
2012-03-29 12:41

Clubul Intreprinzătorului Român (CIR, www.btclub.ro) demarează astăzi, 29 martie, programul “Competențe manageriale în poli de creştere şi dezvoltare şi Antreprenoriat de viitor în poli de competitivitate” – cofinanțat din fonduri europene nerambursabile – cu sesiunea de training “Inteligența emoțională. Cum să ne folosim de emoții pentru o relaționare de business mai inspirată”. Acesta va fi susținut de Ciprian Teleman, Senior Consultant în cadrul TMI Training & Consulting, companie care este unul dintre partenerii CIR în acest proiect şi care are ca obiect de activitate instruirea şi consultanța managerială, anunta Banca Transilvania intr-un comunicat de presa.rnrnCursul va avea loc în intervalul orar 13.00 – 18.00, în Bucureşti, la sediul Băncii Transilvania – Centrul Regional Bucureşti, Şos. Bucureşti-Ploieşti, nr.43, etajul I. Participarea este gratuită, iar sesiunea se adresează membrilor Clubului Intreprinzătorului Român – celor care coordonează IMM-uri, angajaților care doresc să se perfecționeze şi persoanelor care intenționează să se lanseze în afaceri. Persoanele care vor să participe la curs şi nu fac parte din CIR se pot alătura celor peste 15.000 de membri ai Clubului, prin înscrierea gratuită pe site-ul www.btclub.ro. De asemenea, mai multe detalii despre program pot fi obținute printr-un mesaj trimis pe adresa imm@btclub.ro. rnrnTiberiu Moisă (foto), Preşedintele Clubului Intreprinzătorului Român şi Director Exectiv Clienți Corportativi & IMM în cadrul Băncii Transilvania, afirmă: “Dăm startul trainingurilor pentru antreprenori, în cadrul programului nostru cofinanțat din fonduri europene nerambursabile, cu un curs foarte interesant, despre inteligența emoțională. Abordăm, cu prioritate, această temă tocmai pentru că orice business înseamnă, înainte de planuri şi finanțări, oameni – şi , implicit, emoții”. rnrnClubul Intreprinzătorului Român este un proiect al Băncii Transilvania, fondat în 2006, care oferă acces la informație şi educație antreprenorială. In acest an, CIR a accesat fonduri europene nerambursabile pentru a susține, în continuare, întreprinzătorii. Programul va cuprinde în total 150 de sesiuni de training, organizate în perioada martie 2012 – ianuarie 2014, în 21 de oraşe. Valoarea totală a proiectului este de peste 1,5 milioane euro, cofinanțată din Fondul Social European, prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013.rnrnUrmătoarele cursuri programate în cadrul programului “Competențe manageriale în poli de creştere şi dezvoltare şi Antreprenoriat de viitor în poli de competitivitate” vor avea loc în Constanța (10 aprilie), Brăila (11 aprilie), Galați (12 aprilie) şi în Braşov (20 aprilie). Calendarul evenimentelor şi noutățile referitoare la programul CIR pot fi consultate pe site-ul Clubului Intreprinzătorului Român, www.btclub.ro.

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Ultima Ora

BCR și-a sporit creditele de consum cu 41%

BCR și-a majorat semnificativ, cu 41%, stocul de credite de consum acordate populației în primul trimestru al acestui an. Creditele ipotecare aprobate de BCR au avansat într-un ritm mai lent,... detalii

ING se află printre cele 5 bănci prin care poți face transferuri instant cu cod QR

Transfond a anunțat că ING Bank se află printre cele cinci bănci prin aplicațiile cărora se pot face transferuri de bani instant printr-un cod QR generat în aplicațiile bancare, alături... detalii

BCR devine a cincea banca prin care poti face transferuri instant cu cod QR

BCR devine a cincea bancă, alaturi de CEC Bank, ING Bank, Libra Bank si BRD, prin care se pot face transferuri instant cu scanarea unui cod QR generat în aplicația... detalii

BNR modifică regulamentul privind raportarea datornicilor la CRC

Regulamentul privind raportarea persoanelor fizice și juridice cu datorii de peste 20.000 de lei la bănci și IFN-uri în Centrala Riscului de Credit (CRC) administrată de Banca Națională a României... detalii