Legea responsabilităţii fiscale nu permite majorări de salarii anul acesta, în contextul în care în acest an vor avea loc şi alegeri, a declarat Ionuţ Dumitru, preşedintele Consiliului Fiscal.rnrnIonut Dumitru: “Din punctul de vedere al Consiliului Fiscal asupra acestei decizii anunţate de creştere a salariilor, dacă ea se va materializa, vreau să subliniez că Legea responsabilităţii fiscale prevede câteva lucruri destul de clare în materie de cheltuieli cu personalul, în special în sectorul bugetar. Legea are două prevederi importante. Prima se referă la faptul că nu se pot emite acte normative privind majorarea salariilor sau a pensiilor, cu şase luni înainte de alegeri, iar a doua prevede că, în timpul anului, în timpul execuţiei bugetare, nu poate fi depăşi plafonul cu cheltuieli de personal prevăzut în buget. Dacă această creştere de salarii se va materializa, nu trebuie să încalce dispoziţia legată de perioada de şase luni înainte de alegeri şi să nu se depăşească plafonul de cheltuieli cu personalul”, a declarat Ionuţ Dumitru.rnrnConsiliul Fiscal este o autoritate independentă, creată în baza Legii Responsabilităţii Fiscale, şi are ca scop sprijinirea Guvernului şi a Parlamentului în elaborarea şi implementarea politicii fiscale şi de a promova transparenţa şi sustenabilitatea finanţelor publice.rnrnPresedintele Traian Basescu a declarat ieri in Parlament ca salariile bugetarilor ar trebui reîntregite în jurul datei de 1 iunie, iar în acest sens ar trebui găsite soluţiirnrnTraian Basescu: “La începutul anului 2011, parte din sumele tăiate din salariile bugetarilor au fost restituite. Cred că este o datorie a mea şi a dumneavoastră să gândim şi să găsim soluţii pentru ca, undeva în jurul datei de 1 iunie, să reîntregim salariile bugetarilor, chiar dacă în luna ianuarie am avut un excedent faţă de veniturile planificate în buget, în luna februarie am avut un minus de două ori mai mare decât excedentul din ianuarie şi, probabil, şi în martie vom avea un minus de venituri în bugetul de stat. Dar el se datorează conjunctural situaţiei meteorologice din luna februarie”. rnrnSalariile bugetare au fost reduse cu 25% la mijlocul anului 2010, ca parte a măsurilor de austeritate pentru echilibrarea bugetului, iar la începutul anului 2011 au fost majorate cu 15%. Ţinând cont de baza de raportare la care s-a aplicat majorarea, salariile de bază ale bugetarilor sunt acum mai mici cu 13,75% faţă de vara lui 2010.
Nu există comentarii pentru această știre.
BCR și-a majorat semnificativ, cu 41%, stocul de credite de consum acordate populației în primul trimestru al acestui an. Creditele ipotecare aprobate de BCR au avansat într-un ritm mai lent,... detalii
Transfond a anunțat că ING Bank se află printre cele cinci bănci prin aplicațiile cărora se pot face transferuri de bani instant printr-un cod QR generat în aplicațiile bancare, alături... detalii
BCR devine a cincea bancă, alaturi de CEC Bank, ING Bank, Libra Bank si BRD, prin care se pot face transferuri instant cu scanarea unui cod QR generat în aplicația... detalii
Regulamentul privind raportarea persoanelor fizice și juridice cu datorii de peste 20.000 de lei la bănci și IFN-uri în Centrala Riscului de Credit (CRC) administrată de Banca Națională a României... detalii