În contextul în care activitatea instanţelor judecătoreşti este extrem de aglomerată de numărul mare de procese în care băncile comerciale şi alte instituţii financiare nebancare figurează în calitate de părţi, litigiile care privesc activitatea Băncii Naționale a României, de autorizare şi de supraveghere prudențială a instituţiilor de credit, sunt extrem de rare. rnrnSCA Zamfirescu Racoți Predoiu a reprezentat cu succes, pe clientul său, Banca Națională a României în două astfel de litigii, soluţionate favorabil, în mod irevocabil, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, anunta firma de avocatura intr-un comunicat. rnrnÎn ambele cazuri, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursurile formulate de către persoanele fizice care au deţinut funcţii de management în sistemul bancar, căi de atac formulate împotriva hotărârilor Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României privitoare la retragerea, faţă de aceştia, cu titlu de sancțiune, a aprobării de a exercita responsabilități de conducere într-o bancă comercială. Instanța supremă, analizând condițiile de aplicare a acestor sancțiuni, a înlăturat criticile formulate împotriva hotărârilor Băncii Naţionale a României, prin intermediul unor hotărâri judecătoreşti irevocabile.rnrn„Pot spune, fără să greșesc, că aceste cauze au ridicat multiple şi interesante probleme de drept, gestionate cu succes de echipa noastră specializată în domeniul bancar-financiar, echipă care, în prezent, are în lucru un portofoliu de peste 1.500 de litigii pentru clienţi ce reprezintă instituții de credit și instituții financiare nebancare”, a declarat Călin-Andrei Zamfirescu (foto), Senior Partner Zamfirescu Racoţi Predoiu. rnrnEchipa dedicată acestui proiect a fost formată din Călin- Andrei Zamfirescu, Senior Partner, şi Laura Retegan, Senior Associate.
Nu există comentarii pentru această știre.
Dacă vedeți pe aplicația Telegram un anunț cu câștiguri mari și rapid din investiții în criptomonede, acțiuni, jocuri de noroc sau alte bazaconii, este vorba 100% de o țeapă. Telegram... detalii
CEC Bank oferă alternative de economisire mai avantajoase clienților săi și lansează un depozit în lei pentru persoane fizice, cu rata fixă a dobânzii superioară, de 6,10%, pe termen de... detalii
Banca Transilvania și Mastercard lansează campania BT x Mastercard te duc la Pirelli Gran Premio D’Italia 2025 alături de Echipa McLaren Formula 1 pentru deținătorii de carduri care realizează plăți... detalii
Libra Bank a transmis clienților o avertizare privind un nou tip de fraudă cu facturi: "Naiv SRL a primit o factură aparent obișnuită de la un partener de încredere, cu o relație... detalii