Guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu, a explicat, miercuri seară, sentimentul său de repulsie faţă de cuvântul criză, într-un discurs prilejuit de dezbaterea ‘De la Marea Dezordine la Noua Normalitate’, inspirată de cartea ‘Biletul de ieşire din criză’, scrisă de consilierul său, Adrian Vasilescu.rnrn’În prima parte a vieţii mele profesionale, în anii 71 – 79, am tot vorbit despre tot felul de crize şi am această repulsie faţă de acest cuvânt. Înainte de 1989 capitalismul era în criză, iar socialismul într-un succes deosebit. Am asistat la multe crize. Din criză în criză am tot crescut. Aşa s-a format Europa. Din toate aceste crize, din 1971 şi până în 1989 a apărut moneda unică, singura de acest fel pe care a cunoscut-o omenirea’, a arătat Isărescu. rnrnCe înseamnă criza, a întrebat retoric guvernatorul Băncii Centrale, care a subliniat că acest cuvânt a fost des repetat de preşedintele Traian Băsescu, în discursul său de miercuri seară. rnrn’Azi l-am ascultat pe preşedinte şi am făcut o analiză de text. Cuvântul criză a fost cuvântul pe care l-am auzit cel mai des. Criză, criză’, a spus guvernatorul. Isărescu apreciază că termenul recesiune este mai potrivit. rnrn’O să ieşim şi din recesiunea aceasta. Ce va rămâne atunci din criză? Un sentiment general cum că nu ne-a fost mereu bine’, a arătat Isărescu. rnrnAcesta a explicat, pe de altă parte, cum poate interpreta cuvântul criză atunci când se vorbeşte despre moneda naţională. rnrn’Am constatat că leul este foarte în criză şi este prea stabil. Atunci când s-a apreciat leul, exportatorii mai că ne-au spart geamurile la BNR. Şi atunci întreb, când a fost criză, când leul s-a depreciat sau când leul s-a apreciat?’, a spus Mugur Isărescu. rnrnÎntr-o exprimare plastică Isărescu a lăsat auditoriul să tragă singur concluziile. rnrn’Oare când ieşim din criză? Când eşti în criză? Când faci un chef mare şi întreci măsura, sau a doua zi dimineaţă, când te apucă mahmureala?’, a spus acesta, arătând că titlul cărţii scrise de consilierul său reflectă foarte bine ce se întâmplă azi.rn
Nu există comentarii pentru această știre.
Dacă vedeți pe aplicația Telegram un anunț cu câștiguri mari și rapid din investiții în criptomonede, acțiuni, jocuri de noroc sau alte bazaconii, este vorba 100% de o țeapă. Telegram... detalii
CEC Bank oferă alternative de economisire mai avantajoase clienților săi și lansează un depozit în lei pentru persoane fizice, cu rata fixă a dobânzii superioară, de 6,10%, pe termen de... detalii
Banca Transilvania și Mastercard lansează campania BT x Mastercard te duc la Pirelli Gran Premio D’Italia 2025 alături de Echipa McLaren Formula 1 pentru deținătorii de carduri care realizează plăți... detalii
Libra Bank a transmis clienților o avertizare privind un nou tip de fraudă cu facturi: "Naiv SRL a primit o factură aparent obișnuită de la un partener de încredere, cu o relație... detalii