Şeful guvernului italian, Mario Monti (foto), a anunţat duminică seară că renunţă la salariul său de preşedinte al Consiliului de Miniştri şi de ministru al economiei, după adoptarea unui plan anticriză de o rigoare draconică, menit să pună Italia la adăpost de efectele crizei, transmite AFP.rnrn’În momentul în care tuturor cetăţenilor li se cer sacrificii, mi se pare că este de datoria mea să renunţ la salariul de preşedinte al Consiliului şi de ministru al economiei şi finanţelor’, a declarat el în cursul unei conferinţe de presărnrnGuvernul italian a adoptat duminică o reformă care înăspreşte sensibil sistemul de pensii, deja criticată de sindicate, a anunţat ministrul Afacerilor Sociale, Elsa Fornero, care a izbucnit în lacrimi în timpul prezentării.rnrnÎn cadrul unei conferinţe de presă alături de premierul Mario Monti, ministrul a subliniat că reforma se traduce printr-o creştere a vârstei de pensionare şi a numărului anilor de cotizare din ianuarie 2012. Doborâtă de emoţii ea nu a putut termina fraza în care vorbea despre “constrângerile financiare (internaţionale, n.red.) foarte severe” şi “sacrificii”.rnrn
Nu există comentarii pentru această știre.
Dacă vedeți pe aplicația Telegram un anunț cu câștiguri mari și rapid din investiții în criptomonede, acțiuni, jocuri de noroc sau alte bazaconii, este vorba 100% de o țeapă. Telegram... detalii
CEC Bank oferă alternative de economisire mai avantajoase clienților săi și lansează un depozit în lei pentru persoane fizice, cu rata fixă a dobânzii superioară, de 6,10%, pe termen de... detalii
Banca Transilvania și Mastercard lansează campania BT x Mastercard te duc la Pirelli Gran Premio D’Italia 2025 alături de Echipa McLaren Formula 1 pentru deținătorii de carduri care realizează plăți... detalii
Libra Bank a transmis clienților o avertizare privind un nou tip de fraudă cu facturi: "Naiv SRL a primit o factură aparent obișnuită de la un partener de încredere, cu o relație... detalii