Directorul general al Fondului Monetar Internaţional, Christine Lagarde, a insistat luni că băncile europene au nevoie de capital suplimentar, transmite AFP.rnrn’Credem că, pe ansamblu, este necesară recapitalizarea băncilor europene, astfel încât ele să fie suficient de puternice pentru a face faţă riscurilor legate de criza datoriilor şi creşterea economică slabă.’, a afirmat oficialul FMI într-un interviu acordat publicaţiei germane ‘Der Spiegel’. Recapitalizarea este necesară ‘pentru a evita extinderea’ problemelor, a adăugat Lagarde.rnrnLuni dimineaţă, acţiunile băncilor europene au scăzut la bursă din cauza temerilor privind evoluţia economiei mondiale. Acţiunile Deutsche Bank au înregistrat un declin de 5,34%, la 24,63 euro iar acţiunile Commerzbank au scăzut cu 4,37% 1,84 euro.rnrnDirectorul general al Fondului Monetar Internaţional a repetat apelul făcut în urmă cu câteva zile privind majorarea urgentă a capitalului băncilor europene. Declaraţiile sale au fost criticate de unele oficialităţi europene, care au replicat că sistemul bancar european este adecvat capitalizat.rnrnDe asemenea, în interviu acordat publicaţiei germane, şeful FMI a apreciat că Germania, care are un excedent semnificativ la exporturi, ar trebui să stimuleze cererea internă deoarece acest fapt ar stimula economia Germaniei şi a statelor vecine.rnrnLagarde a criticat economia Germaniei că este dependentă de exporturi iar consumul intern este insuficient.rnrnAsociaţiile bancare din Germania au anunţat săptămâna trecută că nu există nicio dovadă care să susţină opinia Fondului Monetar Internaţional potrivit căreia băncile europene ar putea avea nevoie de o majorare de capital de 200 miliarde de euro (287 miliarde de dolari).rnrn’Nu înţelegem cum a ajuns FMI la această concluzie. Raportările financiare nu duc la o astfel de concluzie pentru băncile germane’, a anunţat VOEB, o asociaţie bancară care reprezintă instituţiile de creditare care se confruntă cu probleme, precum WestLB şi HSH Nordbank.rnrnO sursă europeană a declarat pentru Reuters că Fondul Monetar Internaţional a estimat că băncile europene s-ar putea confrunta cu un deficit de capital de 200 miliarde de euro (287 miliarde de dolari).rnrnMichael Kemmer, liderul Asociaţiei bancare BdB, susţine că băncile germane sunt bine capitalizate, iar opinia FMI nu reflectă situaţia actuală a instituţiilor europene de creditare.rnrn’Nu înţeleg cum au apărut aceste noi riscuri. Chiar şi înainte de testele de stres din UE, băncile şi-au majorat capitalul’, a afirmat şeful BDB, care reprezintă şi Deutsche Bank şi Commerzbank.rnrnLuna aceasta, băncile europene au raportat pierderi de 3 miliarde euro (2,5 miliarde de lire sterline) pentru obligaţiunile guvernamentale elene pe care le deţin dar ele au utilizat criterii diferite pentru evaluarea pierderilor.rnrnDeprecierile de active raportate de bănci variază de la 21 la 50%, ceea ce arată că instituţiile financiare au moduri diferite de a aprecia în ce măsură îşi vor recupera banii investiţi în Grecia.rnrnComisia Europeană a apreciat că nu este necesară recapitalizarea băncilor mai mult decât s-a acceptat după publicarea recentelor teste de stres.
Nu există comentarii pentru această știre.
BCR și-a majorat semnificativ, cu 41%, stocul de credite de consum acordate populației în primul trimestru al acestui an. Creditele ipotecare aprobate de BCR au avansat într-un ritm mai lent,... detalii
Transfond a anunțat că ING Bank se află printre cele cinci bănci prin aplicațiile cărora se pot face transferuri de bani instant printr-un cod QR generat în aplicațiile bancare, alături... detalii
BCR devine a cincea bancă, alaturi de CEC Bank, ING Bank, Libra Bank si BRD, prin care se pot face transferuri instant cu scanarea unui cod QR generat în aplicația... detalii
Regulamentul privind raportarea persoanelor fizice și juridice cu datorii de peste 20.000 de lei la bănci și IFN-uri în Centrala Riscului de Credit (CRC) administrată de Banca Națională a României... detalii