Tribunalul Bucuresti a respins ca nefondate acuzatiile de manipulare a pietei de capital, formulate in 2010 de catre DIICOT Cluj, in ceea ce-l priveşte pe dl. Horia Ciorcila, Presedintele Consiliului de Administratie al Bancii Transilvania, anunta banca.rnrnPrin urmare, s-a pronunţat în favoarea achitării d-lui Horia Ciorcilă şi a celorlalte persoane învinuite.rnrnHoria Ciorcilă: “Am luat act de decizia favorabilă în ceea ce mă priveşte, pronunţată azi de Tribunalul Bucureşti în cauza privind presupusa manipulare a pieţei de capital şi apreciez că, prin această hotărâre, normele legale au fost corect interpretate, adevărul fiind astfel restabilit.rnIncă de la început, întregul demers îndreptat împotriva mea a fost o gravă eroare şi o mare nedreptate. Consider că, prin demararea acestui caz, s-a încercat afectarea vieţii, reputaţiei şi carierei mele.rnAm demonstrat în instanţă că acuzaţiile formulate au fost pure speculaţii, eu nefiind autorul – şi, implicit, nici beneficiarul – tranzacţiilor de care am fost învinuit, tranzacţii, de altfel, absolut uzuale pe piaţa de capital.”rnrnTribunalul Bucureşti s-a pronunţat în favoarea achitării d-lui Horia Ciorcilă şi a celorlalte persoane învinuite în cazul privind presupusa manipulare a pieţei de capital, în urma acuzaţiilor formulate în 2010 de către DIICOT Cluj. rnrnrnCare au fost acuzatiile aduse de DIICOT presedintelui Bancii Transilvania si directorului Bank of Cyprus, trimisi in judecata pentru manipularea pietei de capitalrn
Nu există comentarii pentru această știre.
„Buna ziua. Am fost apelată zilele trecute de un funcționar de la Raiffeisen care m-a intrebat de un credit imobiliar. Vă rog să verificați, eu nu am luat niciun credit... detalii
Plățile cu telefonul printr-un cod QR au debutat în România în urmă cu 12 ani, la finalul lui 2013, printr-un proiect al Garanti Bank și firma suedeză Seamless, la bezinăriile... detalii
Apropierea vacanțelor și înmulțirea tranzacțiilor online conduc la creșterea tentativelor de fraudă și atacurilor de phishing. Metodele sunt diverse: conturile bancare ale consumatorilor sunt atacate prin conturi false pe rețelele... detalii
CEC Bank oferă alternative de economisire mai avantajoase clienților săi și lansează un depozit în lei pentru persoane fizice, cu rata fixă a dobânzii superioară, de 6,10%, pe termen de... detalii