Camera Deputatilor a votat TVA de 5% la alimentele de baza

Autor:

Bancherul.ro
Publicat la: 2010-10-20 15:54 Ultima actualizare: 2010-10-20 15:54

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, marţi, un proiect de lege iniţiat de parlamentari PSD+PC şi PNL prin care se instituie aplicarea TVA de 5% la alimentele de bază, cum ar fi pâinea, carnea, laptele, uleiul vegetal şi zahărul, Camera fiind forul decizional.rnrnIniţiativa legislativă semnată de mai mulţi deputaţi şi senatori PSD+PC şi PNL a fost respinsă de Senat, dar a trecut marţi, aceasta fiind adoptată de Camera Deputaţilor, în sesiunea de vot final, cu unanimitate, respectiv 290 de voturi “pentru”.rnrnIniţiativa legislativă priveşte aplicarea TVA de 5% la alimentele de bază, considerându-se că acesta este unul dintre mijloacele de menţinere a nivelurilor preţurilor la alimente precum pâinea, carnea, laptele, uleiul vegetal şi zahărul.rn

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Ultima Ora

Orice investiție prin Telegram este o țeapă

Dacă vedeți pe aplicația Telegram un anunț cu câștiguri mari și rapid din investiții în criptomonede, acțiuni, jocuri de noroc sau alte bazaconii, este vorba 100% de o țeapă. Telegram... detalii

Ofertă de depozit în lei pe 5 luni cu dobândă fixă de 6,10% la CEC Bank

CEC Bank oferă alternative de economisire mai avantajoase clienților săi și lansează un depozit în lei pentru persoane fizice, cu rata fixă a dobânzii superioară, de 6,10%, pe termen de... detalii

Poți fi copilot de mașină de Formula 1, dacă plătești cu cardul BT Mastercard

Banca Transilvania și Mastercard lansează campania BT x Mastercard te duc la Pirelli Gran Premio D’Italia 2025 alături de Echipa McLaren Formula 1 pentru deținătorii de carduri care realizează plăți... detalii

Cum se fac fraudele cu facturi

Libra Bank a transmis clienților o avertizare privind un nou tip de fraudă cu facturi: "Naiv SRL a primit o factură aparent obișnuită de la un partener de încredere, cu o relație... detalii