EximBank furnizeaza mai rapid informatii comerciale despre companii

Autor:

Bancherul.ro
2010-09-29 12:55

EximBank a adus o serie de îmbunătăţiri produsului „Informaţia Comercială şi de Credit despre partenerii de afaceri” în urma cărora societăţile comerciale pot obţine informaţii de afaceri despre potenţialii parteneri comerciali într-un timp mai scurt şi fără costuri suplimentare, anunta banca intr-un comunicat.rnrn „Pentru societăţile comerciale este vital ca în această perioadă să aibă acces la informaţii economice despre viitorii parteneri de afaceri locali sau din străinătate. Cu cât are mai multe informaţii relevante, cu atât un întreprinzător se poate proteja mai bine de eventuale pierderi şi poate identifica noi posibilităţi de a obţine câştiguri. Prin modificările operate încercăm să fim mult mai flexibili astfel că, în prezent, un agent economic poate primi informaţii comerciale despre potenţialii parteneri de afaceri şi într-o singură zi”, a declarat Oana Nuţă, directorul de comunicare al EximBank.rnrn Varianta îmbunătăţită a produsului nu presupune costuri mai mari, tarifele pentru furnizarea rapoartelor de informaţii fiind păstrate la acelaşi nivel ca şi până acum.rnrn „Ne dorim ca tot mai multe societăţi să aibă acces la acest produs al cărui avantaj principal îl reprezintă faptul că informaţiile referitoare la riscul de firmă pot fi obţinute înainte de încheierea contractului, astfel încât acesta să conţină prevederi acoperitoare pentru minimizarea riscului în afaceri”, a mai spus Oana Nuţă.rnrn Pe lângă scurtarea termenelor de livrare a rapoartelor de informaţii comerciale, o altă modificare vizează creşterea numărului de state pentru care EximBank furnizează date privind riscul de ţară la 76 de state, faţă de 51 câte erau până în prezent. Analizele de ţară sunt acordate ca bonus pentru societăţile care aleg să achiziţioneze mai multe rapoarte de informaţii în cadrul unui abonament (ce poate cuprinde un număr de 25 până la 60 de rapoarte).rnrn O altă noutate vizează instituirea unui sistem de abonamente şi pentru informaţiile despre companiile din străinătate. Până în prezent firmele puteau încheia un abonament numai pentru rapoartele de informaţii care vizau societăţile româneşti. În cazul în care se optează pentru furnizarea de rapoarte despre societăţi străine sub formă de abonament, beneficiarii obţin ca bonus şi rapoarte despre societăţi româneşti, numărul rapoartelor variind în funcţie de tipul de abonament ales. rnrn Societăţile care accesează produsul „Informaţia Comercială şi de Credit despre partenerii de afaceri” primesc un raport de informaţii comerciale despre potenţialul partener care cuprinde:rn date de identificare – denumire exactă, adresă, număr de înregistrare la Registrul Comerţului, cod unic de înregistrare, istoric, statutul actual al societăţii, management, angajaţi, capital social etc.rn date financiare raportate public: principalele posturi din bilanţ, cont de profit şi pierderi.rn analiza financiară a firmei pe baza datelor financiare: bonitate, comportament de plăţi, puterea financiară, evoluţia ca volum de activitate şi rezultate economice, încadrare în clase de risc care determină riscul asociat afacerii.rn recomandări privind pragul de siguranţă până la care compania poate încheia tranzacţii comerciale pe credit.rnrn Companiile interesate de produsele EximBank se pot adresa direct unităţilor teritoriale ale băncii din Bucureşti, Bacău, Braşov, Constanţa, Cluj, Craiova, Timişoara, Buzău, Oradea, Deva şi Iaşi. De asemenea, operatorii economici pot obţine informaţii despre produse şi documentaţia aferentă prin intermediul site-ului www.eximbank.ro sau pot primi detalii scriind pe adresa informatii@eximbank.rorn

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Stirea Zilei

Diferență mare între dobânda la lei, de 6,50%, și cea la euro, de 2,25%

Diferența dintre dobânda de referintă la euro, de 2,25%, și cea la lei, de 6,50%, este destul de ridicată, de 4,25%, fiind posibil să crească și mai mult în acest... detalii

Dobada „de la…X%” la credite: de ce nu e corecta si cat e cea reala

Am spus-o si o repetam: reclamele facute de banci la credite cu dobanda „de la x%” nu sunt corecte. In primul rand, pentru ca pacalesc oamenii: „de la 5,25% sare... detalii

DNSC nu poate sa inchida un site pentru fraude, activ de peste 3 luni

DNSC (Directoratul National de Securitate Cibernetica) spune ca nu poate sa inchida site-ul Brua.ro (foto) pentru fraude cu investitii in actiuni Transgaz, desi este activ de peste 3 luni, la... detalii

Un site pentru fraude cu investitii este activ de peste 3 luni, desi ASF il poate restrictiona

Site-ul Brua.ro pentru fraude cu investitii in actiunile Transgaz este activ de cel putin 3 luni, desi ASF (Autoritatea pentru Supraveghere Financiara) este abilitata de lege sa ceara restrictionarea accesului... detalii