Adunarea Generală Extraordinară a Asociaţiei Române a Băncilor (ARB) a aprobat în şedinta de astăzi, 9.09.2010, noul Statut al ARB, care în principal acordă mai multe competenţe şi mai multă forţă executivului asociaţiei sub conducerea unui Consiliu Director format din şapte membri, se arata intr-un comunicat de presa al asociatiei.rnrnReprezentanţii comunităţii bancare au fost informaţi şi consultaţi şi cu privire la alte probleme ale activităţii curente. Comunitatea bancară a dezbătut problemele privind demersurile întreprinse până în prezent de către Consiliul de Administraţie al ARB pe linia susţinerii propunerilor de modificare a unor prevederi cuprinse în O.U.G.rnrn50/2010 privind creditele pentru consumatori, luând totodată hotărârea angajării unei case de avocatură în vederea obţinerii unei opinii juridice privind maniera de transpunere în legislaţia naţională a Directivei Europene 48/CE/2008.rnrnAdunarea Generală Extraordinară a mai hotărât să se finalizeze proiectul privind verificarea autenticităţii documentelor de identitate prezentate de clienţii băncilor pentru obţinerea diverselor produse bancare, în baza de date a Inspectoratului Naţional pentru Evidenţa Persoanelor din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor.rnrnProiectul va fi realizat cu sprijinul Biroului de Credit ca integrator în sistemul de comunicaţie între instituţiile de credit şi MAI.
Nu există comentarii pentru această știre.
Culmea e că ea m-a sunat să mă întrebe dacă poate beneficia de dividende, după 2 ani, atenție! de când a făcut „investiția” în programul Brua. Cum s-a întâmplat atunci?... detalii
Despăgubirile de la bănci pentru creditele indexate la ROBOR s-ar putea obține abia peste 5 ani și doar dacă băncile vor pierde procesele cu Consiliul Concurenței. Bogdan Chirițoiu, șeful Consiliului... detalii
BCR a avut curajul să vorbească "pe șleau" cu oamenii pe Facebook despre scandalul ROBOR, înfruntând criticile și chiar injuriile, în încercarea de a explica faptul că nu banca este... detalii
Un cititor ne-a întrebat, la Întreabă Banca, unde poate să verifice dacă un străin, căruia i-a trimis o copie după buletin, nu cumva este un escroc și a făcut un... detalii
Datele arată că băncile "s-au coordonat" și pentru scăderea ROBOR sub IRCC
Să înțelegem ROBOR-ul: cât de mult a crescut și de ce în comparație cu dobânda BNR și IRCC
Numărul bancherilor a scăzut cu 2.500 de persoane în ultimul an
Executorul îmi poate vinde apartamentul pentru un credit IFN de 700 de lei!?
Ce ratinguri au băncile românești
BRD își amenință un client cu executarea silită, după ce i-a făcut din vina ei un descoperit neautorizat de cont
Aplicarea penalităților în timpul executării silite pentru un credit este interzisă de lege
Postările pe Facebook cu aplicația falsă Revolut nu au fost șterse nici după o săptămână
Un articol fals circulă pe net despre o confruntare la Antena 3 între Horia Ciorcilă de la Banca Transilvania și Cristian Tudor Popescu
De ce Guvernul a ales Mastercard să facă portofelul digital al românilor?