Noi, bancile-mama...

Autor:

Bancherul.ro
Publicat la: 2009-03-27 19:17 Ultima actualizare: 2009-03-27 19:17

Reuniunea privind coordonarea sectorului financiar din RomâniarnrnDesfăşurată la Joint Vienna Institute din Viena, la data de 26 martie 2009 rnrnDeclaraţia de încheiere a băncilor participanternrnNoi, băncile-mamă ale principalelor nouă instituţii de credit cu capital străin din România, cu o cotă de piaţă de 70 la sută din activele totale, ne-am reunit la Viena (Austria), la data de 26 martie 2009, la invitaţia Joint Vienna Institute (JVI). Reuniunea a fost prezidată de Fondul Monetar Internaţional (FMI), cu participarea Comisiei Europene (CE), a Băncii Mondiale, BERD, BEI, a Băncii Naţionale a României (BNR), a autorităţilor de supraveghere şi a ministerelor de finanţe din ţările de origine (Austria, Franţa, Grecia şi Italia), precum şi în prezenţa Băncii Centrale Europene.rnrnAm convenit asupra următoarelor aspecte şi concluzii:rn1. Ne exprimăm satisfacţia faţă de analiza efectuată în comun de BNR, de echipa din România a FMI şi de CE, conform căreia toate băncile din România înregistrează la momentul actual o situaţie financiară solidă, iar băncile-mamă ale instituţiilor de credit cu capital străin din România s-au comportat până în prezent într-o manieră responsabilă, furnizând subsidiarelor din România capital, finanţare, asistenţă în domeniul managerial, precum şi în alte domenii, în funcţie de necesităţi. rnrn2. FMI, CE şi Banca Mondială urmează să finalizeze pachetul de măsuri de asistenţă în domeniul balanţei de plăţi pentru România. Salutăm această evoluţie importantă care va asigura consolidarea stabilităţii financiare şi macroeconomice în România. rnrn3. Suntem conştienţi de faptul că implicarea permanentă a băncilor cu capital străin va contribui la succesul programului macroeconomic şi la sustenabilitatea pe termen mediu a balanţei de plăţi a României.rnrn4. Am intrat pe piaţa românească în calitate de investitori strategici, având o contribuţie esenţială la tranziţia către o economie deschisă, de piaţă, pe baza evaluărilor noastre şi a încrederii constante în perspectivele de dezvoltare pe termen lung. De-a lungul anilor, am realizat investiţii semnificative în România şi ne exprimăm în continuare angajamentul de a continua activitatea în această ţară.rnrn5. Realizăm faptul că este atât în interesul nostru comun, cât şi al României, ca toate instituţiile vizate să îşi asume în mod concertat angajamentele privind menţinerea nivelului expunerii faţă de România.rnrn6. De asemenea, admitem că subsidiarele noastre din România trebuie să se adapteze mediului economic actual, marcat de provocări. Nu poate fi exclusă necesitatea unei infuzii suplimentare de capital, demers ce va fi realizat în măsura în care se va dovedi necesar.rnrn7. Am luat notă de acordul încheiat între FMI şi BNR în vederea derulării unor analize stress test bazate pe metodologia FMI pentru estimarea eventualelor pierderi pe care băncile din România le-ar putea înregistra în diferite scenarii, pe durata implementării programului FMI/UE. Susţinem acest exerciţiu şi suntem de acord să sprijinim subsidiarele noastre din România pentru: (i) a confirma că situaţia financiară solidă pe care acestea o înregistrează în prezent va fi menţinută pe întreaga perioadă caracterizată de turbulenţe pe pieţele internaţionale şi de încetinire a activităţii economice; (ii) a demonstra angajamentul nostru pe termen lung faţă de dezvoltarea economiei româneşti şi (iii) a semnala disponibilitatea noastră de a contribui la eforturile comunităţii internaţionale pentru implementarea unor măsuri ample şi concertate în vederea contracarării efectelor crizei.rnrn8. Prin urmare, suntem pregătiţi să ne asumăm aceste angajamente în cadrul programelor de asistenţă multilaterală, pe baze bilaterale cu BNR, şi cu implicarea autorităţilor de supraveghere din ţările de origine, cu respectarea normelor europene şi naţionale în domeniu.rnrnrnErste BankrnRaiffeisen InternationalrnEurobank EFGrnNational Bank of GreecernUnicreditrnSociété GénéralernAlpha BankrnVolksbankrnPiraeus Bankrn

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Stirea Zilei

Prostia și domnia se plătesc, spune o doamnă care a "investit" în programul Brua

Culmea e că ea m-a sunat să mă întrebe dacă poate beneficia de dividende, după 2 ani, atenție! de când a făcut „investiția” în programul Brua. Cum s-a întâmplat atunci?... detalii

Despăgubirile de la bănci pentru creditele cu ROBOR s-ar putea obține abia peste 5 ani; exemplu de calcul al unui potențial prejudiciu

Despăgubirile de la bănci pentru creditele indexate la ROBOR s-ar putea obține abia peste 5 ani și doar dacă băncile vor pierde procesele cu Consiliul Concurenței. Bogdan Chirițoiu, șeful Consiliului... detalii

BCR a vorbit "pe șleau" cu oamenii despre ROBOR

BCR a avut curajul să vorbească "pe șleau" cu oamenii pe Facebook despre scandalul ROBOR, înfruntând criticile și chiar injuriile, în încercarea de a explica faptul că nu banca este... detalii

Poate face cineva un credit online pe numele meu, doar cu buletinul?

Un cititor ne-a întrebat, la Întreabă Banca, unde poate să verifice dacă un străin, căruia i-a trimis o copie după buletin, nu cumva este un escroc și a făcut un... detalii