Banca Naţională a României a continuat să împrumute băncile în noiembrie, prin facilitatea de credit, cu 27,68 miliarde lei, sumă cu 43,5% mai mică faţă de recordul atins în octombrie, arată datele băncii centrale.rnrnBăncile au împrumutat în octombrie, de la BNR, 49 miliarde lei (13 miliarde euro) prin creditul lombard, de 28 de ori mai mult faţă de suma totală astfel împrumutată în perioada ianuarie – septembrie 2008.rnrnÎn luna septembrie, băncile accesaseră credite lombard de 20 milioane lei (5,5 milioane euro), iar în perioada ianuarie – septembrie 2008 valoarea totală a acestor împrumuturi a fost de 1,75 miliarde lei (480 milioane euro). rnrnInstituţiile de credit din România au apelat mai mult la acest împrumut de ultimă instanţă, pentru care plătesc, în prezent, 14,25% pe an, în condiţiile în care, în octombrie, dobânzile din piaţa interbancară au crescut foarte mult, cotaţiile date de bănci depăşind în unele zile 100% pe an. rnrnDeşi ulterior dobânzile de tip overnight au revenit în apropierea dobânzii de politică monetară, de 10,25% pe an, piaţa interbancară nu a revenit la parametri normali în cazul scadenţelor mai mari, pentru care tranzacţiile sunt foarte puţine, susţin dealerii.rnrnFacilitatea permanentă de credit (creditul lombard) pusă la dispoziţie de BNR poate fi accesată la o rată a dobânzii anuale de 14,25% pe an, cu 4 puncte procentuale mai ridicată faţă de dobânda de politică monetară, băncile garantând cu titluri de stat pentru aceste împrumuturi.rnrnBăncile au constituit în noiembrie, depozite la BNR în valoare de 6,33 miliarde lei, de aproximativ trei ori mai mari în volum faţă de luna anterioară, la o dobândă de 6,25% pe an. rn
Nu există comentarii pentru această știre.
Culmea e că ea m-a sunat să mă întrebe dacă poate beneficia de dividende, după 2 ani, atenție! de când a făcut „investiția” în programul Brua. Cum s-a întâmplat atunci?... detalii
Despăgubirile de la bănci pentru creditele indexate la ROBOR s-ar putea obține abia peste 5 ani și doar dacă băncile vor pierde procesele cu Consiliul Concurenței. Bogdan Chirițoiu, șeful Consiliului... detalii
BCR a avut curajul să vorbească "pe șleau" cu oamenii pe Facebook despre scandalul ROBOR, înfruntând criticile și chiar injuriile, în încercarea de a explica faptul că nu banca este... detalii
Un cititor ne-a întrebat, la Întreabă Banca, unde poate să verifice dacă un străin, căruia i-a trimis o copie după buletin, nu cumva este un escroc și a făcut un... detalii
Datele arată că băncile "s-au coordonat" și pentru scăderea ROBOR sub IRCC
Să înțelegem ROBOR-ul: cât de mult a crescut și de ce în comparație cu dobânda BNR și IRCC
Numărul bancherilor a scăzut cu 2.500 de persoane în ultimul an
Executorul îmi poate vinde apartamentul pentru un credit IFN de 700 de lei!?
Ce ratinguri au băncile românești
BRD își amenință un client cu executarea silită, după ce i-a făcut din vina ei un descoperit neautorizat de cont
Aplicarea penalităților în timpul executării silite pentru un credit este interzisă de lege
Postările pe Facebook cu aplicația falsă Revolut nu au fost șterse nici după o săptămână
Un articol fals circulă pe net despre o confruntare la Antena 3 între Horia Ciorcilă de la Banca Transilvania și Cristian Tudor Popescu
De ce Guvernul a ales Mastercard să facă portofelul digital al românilor?