Referitor la comunicatul EUROSTAT privind deficitul bugetar în trimestrul II al anului 2017 pentru România, Ministerul Finanțelor Publice (MFP) informează că:
Ținta de deficit de 2,96% din PIB anual, stabilită pentru anul 2017, nu este în pericol. Diferența dintre soldurile menționate în comunicatul EUROSTAT și datele publicate lunar pe site-ul MFP, provine atât din metodologia de calcul, sistemul european de conturi (SEC) utilizând metoda pe angajamente, cât și din impactul generat conform metodologiei de calcul a deficitelor trimestriale ajustate sezonier.
Astfel, execuția bugetului general consolidat conform metodologiei naționale la finele trimestrului I al anului 2017 a prezentat un excedent de 0,19% din PIB-ul anual, iar în trimestrul al II-lea, bugetul general consolidat a înregistrat un deficit de 0,96% din PIB.
Pe de altă parte, vă informăm că, execuția bugetului general consolidat pe primele nouă luni indică un deficit de 0,81% din PIB, fapt care demonstrează că România se încadrează în ținta de deficit de 2,96% din PIB anual, stabilită pentru anul 2017.
Precizăm că valoarea comunicată de EUROSTAT, de 4,1% din PIB trimestrial, este calculată pe baza soldului ESA ajustat sezonier, prin raportare la valoarea trimestrială a PIB. Aceasta reflectă componenta de trend a deficitului bugetar înregistrat în trimestrele anterioare, și raportată la PIB din trimestrul II, trimestru în care PIB înregistrează de obicei o valoare nominală mai redusă decât în trimestrele III şi IV ale anului. Reamintim că în anul 2016, PIB-ul din trimestrul II a fost de 178,7 miliarde de lei, reprezentând 23,5% din PIB-ul anual. Valoarea cea mai ridicată a PIB-ului trimestrial s-a înregistrat în trimestrul IV, fiind de 228,9 miliarde de lei. În trimestrul II al anului 2017, valoarea PIB-ului a fost de 197,5 miliarde lei, având aceeași pondere în PIB-ul prognozat pentru anul 2017.
De asemenea, în datele publicate de EUROSTAT se observă că același indicator a înregistrat un maxim de 3,7% din PIB în trimestrul II din anul 2016, în condițiile în care deficitul pe întregul an a fost de 3% din PIB. Raportat la perioada comparabilă din 2016 (trimestrul II) se observă că deficitul bugetar a crescut cu 0,4pp la 4,1% din PIB. Trebuie precizat că ajustarea a condus la valori foarte scăzute în trimestrele III şi IV din 2016, respectiv 2,3% și 2,1%. Așadar, datele trimestriale publicate nu sunt de natură a explica valorile anuale. Este de așteptat o astfel de evoluție sezonieră şi pentru trimestrele III şi IV din 2017, astfel încât să se ajungă pe întregul an la valoarea de sub 3% din PIB.
Biroul de presă
Ministerul Finanţelor Publice
Nu există comentarii pentru această știre.
Inflația anuală a crescut semnificativ în mai 2025, până la 5,45% (cea mai mare valoare din ultimele 12 luni), după ce coborâse sub pragul de 5% în cele două luni... detalii
Exporturile României au fost în aprilie 2025 de circa 7,87 miliarde euro (-5,2% față de aceeași lună a anului anterior), în timp ce importurile au urcat la valoarea de 11... detalii
România s-a poziționat în anul 2023 drept țara membră UE cu cea mai redusă pondere a persoanelor care lucrează la pensie, potrivit unei analize făcute Eurostat. Cu un procentaj de... detalii
România s-a situat în luna aprilie 2025 pe prima poziție din UE în ce privește inflația anuală, conform datelor publicate de Eurostat. După o scădere cu 0,2 puncte procentuale față... detalii