De la: CONSUMATOR TEPUIT DE SERVICII FINANCIARE ROMANESTISubiect: Pentru guvernanti
Comentariu: Articol preluat de pe http://www.paginadebanci.ro/legea-conversiei-creditelor-in-franci-elvetieni-atacata-de-guvern-la-ccr/
Andrei va detaliaza cat de incompetenti sunteti domnilor guvernanti si cum initiati demersuri fara sa analizati pentru a se mai trage de timp si bancile sa mai incaseze cateva rate la actualul curs ...... cata nesimtire .... nu exista limite la acesti manipulatori de mase..
Curtea Constitutionala, neretroactivitatea, dreptul de proprietate si Legea conversiei
Posted on October 24, 2016 by Admin OTPA
Dupa adoptarea in unanimitate de catre Parlamentul Romaniei a conversiei la cursul istoric a creditelor din CHF in Lei, Consiliul Patronatelor Bancare din Romania (CPBR) a emis un comunicat de presa prin care transmite ca va sesiza autoritatile cu privire la aspectele de neconstitutionalitate a legii de conversie. Criticile la adresa legii vizeaza, in principal, incalcarea:
15 alin. (2) din Constitutia Romaniei (principiul neretroactivitatii legii): „Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.”
44 alin. (1) din Constitutia Romaniei (dreptul de proprietate): „Dreptul de proprietate, precum și creanțele asupra statului, sunt garantate. Conținutul și limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.”
In cele ce urmeaza vom incerca sa venim cu argumente solide in sprijinul tezei conform careia legea de conversie este constitutionala. In acest sens vom expune numeroase decizii ale Curtii Constitutionale care au tratat, in principal si exhaustiv, principiul neretroactivitatii legii consacrat la art. 15 alin. (2) din Constitutia Romaniei. De asemenea, vom avea in vedere si decizii ale Curtii de Justitie a Uniunii Europene impreuna cu dispozitiile relevante din Directivele Europene in materie de creditare.
Desigur, suntem constienti de faptul ca singura autoritate competenta si suverana in materie de constitutionalitate este Curtea Constitutionala, insa ne simtim datori sa venim cu contraargumente la afirmatiile evocate de bancheri in spatiul public. Avem libertatea de a afirma orice, insa ar fi de preferat sa aducem si argumente solide in sprijinul afirmatiilor noastre. Astfel:
Prezentare „principiul neretroactivitatii legii”
Decizia Curtii Constitutionale 245/2016 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 12 și 13 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori (principiul neretroactivitatii, dreptul de proprietate, libertatea economica)
Alte decizii relevante ale Curtii Constitutionale privind „principiul neretroactivitatii legii”
Directiva 2008/48, Directiva 2014/17 si Cauza C-602/10 (CJUE)
(I) Prezentare „principiul neretroactivit?ții legii”
„Constituția consacr? în alin. 2 al art. 15 un principiu de drept de incontestabil? tradiție, actualitate și justiție, și anume c? legea dispune numai pentru viitor, principiu cunoscut si afirmat sub expresiva formulare neretroactivitatea legii. Este, f?r? îndoial?, recunoscut faptul c? o lege odat? adoptat? produce și trebuie s? produca efecte juridice numai pentru viitor. Aceasta pentru simplul motiv c? legea se adreseaz? subiectelor de drept , permițând sau interzicând, și bineînțeles sanctionând atitudinile deviante. Or, este absurd s? se pretind? unui subiect de drept s? r?spund? pentru comportamente și o conduit? ce a avut-o anterior intr?rii în vigoare a unei legi care reglementeaz? aceast? conduit?. Subiectul de drept nu putea s? prevad? ce va reglementa legiuitorul, iar comportamentul s?u este normal și firesc dac? se desf?șoara în cadrul ordinii de drept în vigoare. O alt? practic? legislativ? sau o alt? interpretare ar fi de natur? a afecta grav stabilitatea și securitatea raporturilor juridice precum și încrederea în lege” (A se vedea I. Muraru, E.S. T?n?sescu, Constituția României – comentariu pe articole, Ed. CH Beck, București, 2008, p. 138).
(II) Decizia Curtii Constitutionale 245/2016 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 12 și 13 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori (principiul neretroactivitatii, dreptul de proprietate, libertatea economica)
Pentru consumatorii de servicii financiare este probabil una dintre cele mai importante decizii din istoria Curtii Constitutionale, avand in vedere faptul ca „instanta” constitutionala trateaza minutios si explica intr-un limbaj inteligibil de ce art. 12 si 13 din Legea 193/2000 privind clauzele abuzive (lege care a transpus in dreptul intern Directiva 93/13/CEE) sunt constitutionale, pe cale de consecinta fiind respectate dispozitiile art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivitatii legii si art. 44 alin. (1) privind dreptul de proprietate privata consacrate in Constitutia Romaniei.
Art. 12 din L193/2000
(1) În cazul în care constat? utilizarea unor contracte de adeziune care conțin clauze abuzive, organele de control prev?zute la art. 8 vor sesiza tribunalul de la domiciliul sau, dup? caz, sediul profesionistului, solicitând obligarea acestuia s? modifice contractele aflate în curs de executare, prin eliminarea clauzelor abuzive.
(2) La cererea de chemare în judecat? va fi anexat procesul-verbal întocmit potrivit art. 11.
(3) Asociațiile pentru protecția consumatorului care îndeplinesc condițiile prev?zute la art. 30 și 32 din Ordonanța Guvernului nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, republicat?, cu modific?rile și complet?rile ulterioare, îl pot chema în judecat? pe profesionistul care utilizeaz? contracte de adeziune care conțin clauze abuzive, la instanța prev?zut? la alin. (1), pentru ca aceasta s? dispun? încetarea folosirii acestora, precum și modificarea contractelor aflate în curs de executare, prin eliminarea clauzelor abuzive. Dispozițiile art. 13 alin. (1) și (4) sunt aplicabile.
(4) Dispozițiile alin. (1)-(3) nu aduc atingere dreptului consumatorului c?ruia i se opune un contract de adeziune ce conține clauze abuzive de a invoca nulitatea clauzei pe cale de acțiune ori pe cale de excepție, în condițiile legii.
Art. 13 din L193/2000
(1) Instanța, în cazul în care constat? existența clauzelor abuzive în contract, oblig? profesionistul s? modifice toate contractele de adeziune în curs de executare, precum și s? elimine clauzele abuzive din contractele preformulate, destinate a fi utilizate în cadrul activit?ții profesionale.
(2) În cazul prev?zut la alin. (1), instanța va aplica și amenda contravențional? prev?zut? la art. 16.
(3) Dac? instanța constat? c? nu sunt clauze abuzive în contract, va anula procesul-verbal întocmit.
(4) Hot?rârea este supus? numai apelului.
Curtea Constitutionala a fost sesizata cu exceptia de neconstitutionalitate asupra articolelor 12 si 13 din L193/2000 privind clauzele abuzive, exceptie ridicata de catre Volksbank Romania la Tribunalul Cluj, respectiv exceptii ridicate de Raiffeisen Bank, BCR si ING Bank la Tribunalul Bucuresti, Sectia a II-a Contencios Administrativ si Fiscal.
Pozitia Tribunalului Cluj si Tribunalului Bucuresti
Tribunalul Cluj: „Opineaza in favoarea respingerii exceptiei de neconstitutionalitate [...]Se arat? c? Legea nr. 193/2000 respect? prevederile art. 15 alin. (2) din Constituție, modific?rile acesteia producând efecte pentru viitor de la data intr?rii în vigoare. Contractul de credit fiind un contract cu executare succesiv?, obligațiile care cad în sarcina creditorilor opereaz? pentru viitor, dispozițiile legale ce le impun fiind de aplicabilitate imediat?, adic? din momentul intr?rii în vigoare a modific?rilor aduse Legii nr. 193/2000, ceea ce înseamn? c? acestea vizeaz? prestațiile viitoare pe care contractanții trebuie s? le execute în temeiul unui contract cu executare succesiv?.”
Tribunalul Bucuresti: „Opineaz? în sensul admiterii excepției de neconstituționalitate, prin raportare la prevederile art. 15 alin. (2) din Constituție. În opinia instanței, orice consumator are asigurat accesul la instanța civil? pentru protejarea drepturilor sale. Un astfel de efect aplicabil tuturor contractelor încheiate anterior intr?rii în vigoare a noilor dispoziții este considerat de c?tre tribunal ca fiind excesiv și contrar principiului neretroactivit?ții legii.”
Pozitia Bancilor
Punctul 9 din Decizie: „Înc?lcarea art. 1 alin. (4) din Constituție – principiul separației puterilor în stat – este evident?, deoarece dispozițiile criticate permit exercitarea puterii legislative de puterea judec?toreasc? prin dreptul pe care îl dau judec?torului de a emite „dispoziții general obligatorii” prin hot?rârea ce urmeaz? s? o pronunțe în cauz?. [...]Altfel spus, hot?rârea judec?toreasc? dobândește valoare normativ?, comportându-se ca un act de reglementare cu efecte erga omnes.”
Punctele 13 si 14 din Decizie: „Adoptarea acestor norme legale afecteaz? în mod retroactiv activitatea profesioniștilor. Nu se pune la îndoial? necesitatea unui ansamblu legislativ care s? asigure protecția eficient? și coerent? a consumatorilor, îns?, acest ansamblu trebuie conceput în acord cu exigențele unei economii de piaț? stabile și a unei concurențe s?n?toase. Este de necontestat dreptul consumatorilor și asociațiilor sau autorit?ților pentru protecția consumatorilor de a avea acces liber la instanțele de judecat? pentru cenzurarea practicilor abuzive, îns? neconstituționalitatea textului este dat? de posibilitatea modific?rii în bloc a unui portofoliu contractual, indiferent de poziția clienților consumatori și indiferent de impactul unor astfel de m?suri.[...] Posibilitatea modific?rii unor portofolii contractuale constituite anterior intr?rii în vigoare a noii reglement?ri a art. 12 (1) și (3) și a art. 13 alin. (1) din Lege nr. 193/2000 reprezint? o intervenție disproporționat? și d?un?toare valorilor și drepturilor ocrotite prin art. 45 și art. 135 alin. (1) din Constituție.”
Punctul 18 din Decizie: „Violarea principiului constituțional al neretroactivit?ții legii civile este accentuat? prin inexistența la data încheierii contractelor litigioase a vreunei prevederi legale care s? permit? unei instanțe s? dispun? modificarea global? a condițiilor contractuale de afaceri practicate de banc?. În concret, în cauz? judec?torul este chemat ca, în urma analizei a 5 contracte, constatând caracterul abuziv al unor clauze din cuprinsul lor, s? pronunțe o hot?râre prin care s? oblige profesionistul s? modifice alte sute sau mii de contracte care nu au f?cut obiectul analizei instanței de judecat?.”
Punctul 20 din Decizie: „Art. 13 din Legea nr. 193/2000 creeaz? o astfel de situație: dreptul de proprietate al b?ncilor asupra creanțelor izvorâte din contractele de credit în curs de executare devine precar, incert, datorit? posibilit?ții legale oferite instanțelor de a modifica toate contractele unui profesionist (chiar dac? acestea nu au f?cut obiectul unei judec?ți) în ipoteza constat?rii caracterului abuziv al unei clauze dintr-un contract/din câteva contracte determinat/e. Prin reglementarea criticat?, statul acționeaz? în exces pentru protecția unui subiect de drept care a intrat în mod benevol într-un raport juridic numit (contractul de credit), deci ale c?rui efecte legale erau cunoscute.”
Pozitia Curtii Constitutionale referitoare la (ne)retroactivitate, dreptul de proprietate si principiul autoritatii de lucru judecat
Punctul 39 din Decizie: „Având în vedere cele de mai sus, Curtea constat? c? acțiunea prev?zut? la art. 12 și 13 din Legea nr. 193/2000 este o acțiune în încetare ale c?rei efecte se produc numai pentru viitor. Acțiunea în încetare prev?zut? de lege are, în principiu, un caracter sancționator și nu de indemnizare a consumatorilor și are rolul de a descuraja agenții economici de la adoptarea unor comportamente contrare legii.”
Punctele 49,50 si 51 din Decizie: „Dispozițiile legale care prev?d dreptul instanței judec?torești s? dispun? înl?turarea din toate contractele încheiate de profesionist a clauzelor abuzive sunt norme de procedur? care sunt de imediat? aplicare, f?r? a înc?lca exigențele art. 15 alin. (2) din Constituție. [...] Așadar, Curtea Constituțional? constat? c? aceast? competenț? conferit? instanței judec?torești învestite cu judecarea unei astfel de acțiuni nu vizeaz? desființarea unei clauze abuzive pentru trecut, ci numai pentru viitor, astfel încât prestațiile deja efectuate în baza contractului nu pot fi desființate. În realitate, profesionistul invoc? faptul c?, având deja încheiat un contract cu consumatorul, este obligat s? îl modifice, în sensul elimin?rii pe viitor a clauzelor constatate ca fiind abuzive. Este evident c? profesionistul nu mai poate beneficia pentru viitor de avantajele obținute în baza clauzelor abuzive, dar aceast? situație nu poate acredita ideea c? hot?rârea judec?toreasc? adoptat? în baza art. 13 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 retroactiveaz?. Pe de alt? parte, dispozițiile legale care prev?d dreptul instanței de a obliga pe profesionist la modificarea clauzelor abuzive în toate contractele de adeziune în curs de executare sunt norme de procedur? care sunt de aplicare imediat?. Legea nr. 193/2000 conține prevederi clare în anexa sa cu privire la clauzele care sunt considerate abuzive, noțiunea de clauz? abuziv? fiind reglementat? înc? din anul 2000, astfel încât profesioniștii au putut, înc? de la momentul intr?rii sale în vigoare, s? își adapteze conduita în mod corespunz?tor, adic? s? evite inserarea în contracte a unor clauze care contravin legii. Așadar, profesionistul avea reprezentarea faptului c? se poate expune la o acțiune promovat? de consumator dac? încalc? legea.[...] Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat c? o norm? de drept nou? se aplic? începând de la intrarea în vigoare a actului care o instituie și c?, deși aceasta nu se aplic? situațiilor juridice n?scute și care au devenit definitive sub imperiul legii vechi, ea se aplic? efectelor viitoare ale acestora, precum și situațiilor juridice noi. Soluția este diferit?, sub rezerva respect?rii principiului neretroactivit?ții actelor juridice, numai dac? noua norm? este însoțit? de dispoziții speciale care stabilesc în mod specific condițiile de aplicare în timp a acesteia.”
Punctul 55: „Curtea reține îns?, prin raportare la prevederile legale criticate, c? sancțiunea oblig?rii profesionistului s? modifice toate contractele de adeziune în curs de executare nu are natur? contravențional?, ci are o natur? civil?, fiind legat? de un contract civil. Sancțiunea civil? intervine pentru s?vârșirea, cu vinov?ție, a unei fapte ilicite și, în subsidiar, pentru cauzarea de prejudicii, chiar dac?, potrivit legii, profesionistul nu este obligat la plata unor desp?gubiri.”
Punctul 57: „Curtea constat? c? prevederile legale sunt clare și previzibile cu privire la conduita care trebuie urmat? de destinatarii s?i, astfel încât nu se poate reține înc?lcarea prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (5) în componenta sa privind previzibilitatea legii (cu privire la noțiunea de previzibilitate a legii a se vedea Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014).”
Punctele 59 si 60 din Decizie: „Referitor la înc?lcarea dreptului de proprietate privat?, Curtea observ? c? dispozițiile în cauz?, aplicându-se contractelor de adeziune în curs de derulare, în speț? contracte de credit, nu încalc? prevederile art. 44 din Constituție. Curtea a statuat în jurisprudența sa c?, potrivit art. 44 alin. (1) din Constituție, legiuitorul este în drept s? stabileasc? conținutul și limitele dreptului de proprietate. De principiu, aceste limite au în vedere obiectul dreptului de proprietate și atributele acestuia și se instituie în vederea ap?r?rii intereselor sociale și economice generale sau pentru ap?rarea drepturilor și libert?ților fundamentale ale altor persoane, esențial fiind ca prin aceasta s? nu fie anihilat complet dreptul de proprietate. [...]Așadar, textul art. 44 din Constituție cuprinde expres în cadrul alin. (1) o dispoziție special? în temeiul c?reia legiuitorul are competența de a stabili conținutul și limitele dreptului de proprietate, inclusiv prin introducerea unor limite vizând atributele dreptului de proprietate. În aceste condiții, Curtea reține c? dreptul de proprietate privat? nu este un drept absolut, ci poate fi supus anumitor limit?ri, potrivit art. 44 alin. (1) din Constituție; îns? limitele dreptului de proprietate, indiferent de natura lor, nu se confund? cu îns?și suprimarea dreptului de proprietate. Curtea constat? c? Legea fundamental? nu ocrotește și nu garanteaz? dreptul de proprietate privat? în leg?tur? cu sumele rezultate din clauze abuzive, deci cu înc?lcarea legii. Dimpotriv?, Constituția oblig? pe legiuitor s? reglementeze c?i/modalit?ți de recuperare a sumelor astfel dobândite (cum ar fi acțiunea oblic?/paulian?, confiscarea, acțiunea în anulare etc.). Cu atât mai mult, legiuitorul trebuie s? reglementeze un cadru legislativ apt privind prevenirea intr?rii în patrimoniul creditorului a sumelor ce sunt susceptibile de a fi pl?tite în viitor în urma stipul?rii unor clauze abuzive.”
Punctele 61 si 62 privind neincalcarea principiului libertatii economice consacrat in Constitutie: „În ceea ce privește libertatea economic?, instanța de contencios constituțional s-a pronunțat în mai multe rânduri. Astfel, în Decizia nr. 880 din 15 decembrie 2015 si Decizia nr. 187 din 14 martie 2016, paragrafele 23 și 24, Curtea a reținut c?, potrivit jurisprudenței sale (exemplu fiind Decizia nr. 768 din 18 decembrie 2014), principiul libert?ții economice constituie, împreun? cu libera inițiativ?, fundamentul economiei de piaț?, având un conținut normativ complex, care privește atât începerea unei activit?ți economice, cât și desf?șurarea acesteia într-un mediu concurențial nedistorsionat de bariere legale discriminatorii și practici anticoncurențiale, abuzive sau neloiale. În considerarea specificului economiei de piaț?, rolul statului este limitat la crearea cadrului general, economic, social și politic, necesar pentru derularea activit?ții operatorilor economici, ceea ce implic? adoptarea unor reglement?ri restrictive, dar în limitele impuse de asigurarea respect?rii drepturilor și intereselor legitime ale tuturor, reglement?ri care nu pot afecta substanța drepturilor. Accesul liber la o activitate economic? nu exclude, ci, dimpotriv?, implic? stabilirea unor limite de exercitare a libert?ții economice, prin interzicerea faptelor ilicite, prejudiciabile pentru societate sau pentru alte persoane.[...] Ca atare, libertatea economic? nu apare ca un drept absolut al persoanei, ci este condiționat? de respectarea limitelor stabilite de lege, limite ce urm?resc asigurarea unei anumite discipline economice ori protejarea unor interese generale. Altfel spus, libertatea economic? nu se poate manifesta decât în limitele impuse de asigurarea respect?rii drepturilor și intereselor legitime ale tuturor.”
Punctul 64 din Decizie – Principiul autoritatii de lucru judecat – „Curtea apreciaz? c? autoritatea de lucru judecat a hot?rârilor instanțelor judec?torești care s-au mai pronunțat în privința unei clauze contractuale utilizate de un profesionist, într-un proces cu un consumator, potrivit dreptului comun, respectiv cea care este pronunțat? în urma acțiunii personale formulate de consumator, se menține pân? când utilizarea unei clauze-tip practicat? de profesionist este constatat? ca fiind abuziv? în cadrul unei acțiuni în încetare, în condițiile art. 12-13 din Legea nr. 193/2000. Aceast? acțiune, în urma c?reia judec?torul efectueaz? un control de tip abstract, nu are în vedere o anumit? clauz? concret? inserat? într-un contract. Cele dou? categorii de acțiuni nu se confund?, ele având o tipologie diferit?. Astfel, nu pot fi întrunite condițiile autorit?ții de lucru judecat prev?zute de art. 430-431 din Codul de procedur? civil?, respectiv tripla identitate: de p?rți, obiect și cauz?, întrucât, în cazul de faț?, nu este vorba de aceeași cauz? în ceea ce privește natura juridic? a acțiunii promovate.”
Cu alte cuvinte, daca o persoana pierde procesul individual in materie de clauze abuzive, insa o asociatie de protectie a consumatorului ori ANPC castiga procesul cu efecte erga omnes pe acea clauza abuziva, atunci aceasta va fi eliminata si din contractul de credit al respectivei persoane care initial pierduse procesul individual.
(III) Alte decizii relevante ale Curtii Constitutionale privind „principiul neretroactivitatii legii”
1) Decizia 79/2000
Curtea Constituțional? a fost sesizat? de c?tre Judec?toria Tulcea cu excepția de neconstituționalitate asupra prevederilor articolului 5 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 19/1994 privind stimularea investițiilor pentru realizarea unor lucr?ri publice și construcții de locuințe, aprobat? și modificat? prin Legea 82/1995. Mai cu seam?, textul de lege prevede c? dobânzile prev?zute de art. 5 se vor practica pentru contractele de împrumut sau de vânzare încheiate dup? data public?rii în Monitorul Oficial al României. În motivarea excepției se arat? c? înc?lcarea dispozițiilor constituționale const? în faptul c? textul criticat creeaz? doua categorii de cet?țeni – cei care au încheiat contracte în baza unei ordonanțe f?r? putere de lege și cei care au încheiat contracte dup? aprobarea ordonanței, cu v?dita dezavantajare a celor dintâi. Analizând excepția, Curtea Constituțional? a respins excepția de neconstituționalitate, statuând c? „aplicarea dobânzilor prev?zute la art. 5 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 19/1994, în redactarea modificat? prin Legea nr. 82/1995, contractelor de împrumut sau de vânzare încheiate anterior public?rii acestei legi în Monitorul Oficial al României ar constitui o înc?lcare a principiului neretroactivit?ții legii civile consacrat la art. 15 alin. (2) din Constituție, potrivit c?ruia „Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale mai favorabile”.
2) Decizia 1321/2011
Tribunalul Timiș a sesizat Curtea Constituțional? cu excepția de neconstituționalitate privind dispozițiile articolului 93 alin. (1) lit. g) coroborate cu dispozițiile articolului 50 alin (1) lit. e) din Ordonanța Guvernului 21/1992 privind protecția consumatorilor. Textul de lege contestat prevede c? în contractele de credit cu dobând? variabil? se vor aplica o serie de reguli în ceea ce privește variația și formula de calcul a respectivei dobânzi, înc?lcarea acestor reguli fiind sancționat? cu amend? contravențional?. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicat? chiar de c?tre o instituție de credit care susținea, în esenț?, c? textele de lege criticate contravin prevederilor articolului 15 alin. (2) din Constituție, astfel c? sintagma „în cadrul contractelor încheiate cu consumatorii” trebuie s? aib? întelesul de „în cadrul contractelor încheiate cu consumatorii dup? data intr?rii în vigoare a prezentului act normativ”. Analizând excepția, Curtea Constituțional? o respinge ca neîntemeiat?, susținând c? „o lege nu este retroactiv? atunci când modific? pentru viitor o stare de drept n?scut? anterior și nici atunci când suprim? producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru c? în aceste cazuri legea nou? nu face altceva decât s? reglementeze modul de acțiune în timpul urm?tor intr?rii ei în vigoare, adic? în domeniul ei propriu de aplicare”.
3) Decizia 330/2001
Curtea Constituțional? a fost sesizat? de c?tre Tribunalul Tulcea cu excepția de neconstituționalitate asupra dispozițiilor art. III lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 62/1998 pentru modificarea și completarea Legii 27/1994 privind impozitele și taxele locale, conform c?rora la data intr?rii în vigoare a ordonanței își înceteaza aplicabilitatea scutirile de taxe și de impozite acordate în baza art. 16 din Decretul 61/1990 privind vânzarea de locuințe construite din fondurile statului c?tre populație. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicat? în contextul în care autorii excepției au fost somați de c?tre Serviciul de impozite și taxe al Prim?riei Tulcea s? plateasc? suma de 751.050 lei, cu titlu de impozit pentru locuința cump?rat? în baza Decretului-lege nr. 61/1990. În motivarea cererii, reclamanții au ar?tat c? sunt proprietarii unui apartament dobândit în condițiile decretului, apartament pentru care nu datoreaza impozit, fiind scutiți pe o perioad? de 10 ani, conform art. 16 alin. (3) din decretul-lege. „Autorul excepției mai susține c? scutirea de impozitul pe cl?diri, pe timp de 10 ani de la data dobândirii, a locuințelor cump?rate în condițiile Decretului-lege nr. 61/1990, constituia, la data adopt?rii acestui act normativ, unul dintre elementele ofertei de vânzare c?tre populație a locuințelor construite din fondurile statului. Abrogarea Decretului-lege nr. 61/1990 prin Ordonanța de urgenț? a Guvernului nr. 62/1998 produce, între alte efecte, încetarea scutirii de impozitul pe cl?diri a locuințelor cump?rate în aplicarea decretului-lege. În felul acesta ordonanța de urgenț? desființeaz? retroactiv oferta de vânzare, ceea ce constituie o înc?lcare a prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituție”.
Curtea Constituțional? respinge excepția de neconstituționalitate și constat? ca prevederile legale criticate sunt în concordanț? cu dispozițiile art. 15 alin. (2) din Constituție. Totodat?, „Curtea constat? c? o lege nu este retroactiv? atunci când modific? pentru viitor o stare de drept n?scut? anterior și nici atunci când suprim? producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru c? în aceste cazuri legea nou? nu face altceva decât s? refuze supraviețuirea legii vechi și s? reglementeze modul de acțiune în timpul urm?tor intr?rii ei în vigoare, adic? în domeniul ei propriu de aplicare. De asemenea, în cauz?, prevederile art. 16 din Decretul-lege nr. 61/1990 și-au încetat aplicabilitatea începând cu data de 30 decembrie 1998 (data public?rii Ordonanței de urgenț? a Guvernului nr. 62/1998 în Monitorul Oficial al României), fiind deci neîntemeiate susținerile autorului excepției referitoare la retroactivitatea prevederilor legale criticate, întrucât acestea produc efecte numai pentru viitor, chiar dac? legea nou? se aplic? și efectelor produse de situațiile juridice anterioare dup? intrarea ei în vigoare”.
Curtea Constituționala, în acelasi sens și pe o situație de fapt identic?, s-a mai pronunțat prin Decizia 73/2001.
4) Decizia 9/1994
Sesizat? cu soluționarea excepției de neconstituționalitate asupra dispozițiilor art. V alin. (7) din Legea nr. 59/1993 pentru modificarea Codului de procedur? civil? și a art. 11 alin. (10) din Legea fondului funciar, Curtea Constituțional? a admis parțial excepțiile de neconstituționalitate.
„Art. V alin. 7 din Legea nr. 59/1993 dispune c? „Hot?rârile în materia Legii fondului funciar nr. 18/1991, r?mase definitive la judec?torii anterior intr?rii în vigoare a prezentei legi, pot fi atacate cu recursul prev?zut de prezenta lege, de c?tre p?rțile interesate, în termen de 90 de zile de la data intr?rii în vigoare a prezentei legi, indiferent de data pronunț?rii lor”. Este vorba deci de o dispoziție procedural?, iar legile de procedur? sunt, în principiu, de imediat? aplicare. Referitor îns? la hot?rârea judec?toreasc?, de peste un secol, constant s-a decis în doctrin? și jurisprudenț? c? ea este supus? condițiilor de fond și de form? stabilite de legea sub imperiul c?reia a fost pronunțat?, f?r? ca legea nou? s? aib? vreo înrâurire asupra ei, deoarece ea este socotit?, faț? de p?rțile care au participat în proces, c? are valoarea unui contract încheiat în momentul pronunț?rii ei. Așa fiind, și dreptul relativ la exercitarea c?ilor de atac r?mâne fixat de legea în vigoare în momentul pronunț?rii, deoarece admisibilitatea unei c?i de atac constituie o calitate inerent? a hot?rârii și în aceste condiții nici o cale de atac nou? nu poate rezulta dintr-o lege posterioar?, dup? cum nici o cale de atac existent? contra unei hot?râri nu poate fi desființat? f?r? retroactivitate de c?tre o lege posterioar?.
În reglementarea din țara noastr?, prin Legea nr. 18 din 12 februarie 1948 s-a introdus în Codul de procedur? civil? art. 724, care, în alin. 4, consacra în mod expres soluția potrivit c?reia hot?rârile r?mân supuse c?ilor de atac și termenelor prev?zute de legea sub care au fost pronunțate. Prin art. VI al Legii nr. 59/1993 a fost abrogat art. 724 din Codul de procedur? civil?, dar aceasta nu schimb? datele problemei, deoarece fundamentul regulii subzist? și în prezent. Dac? regula s-a aplicat f?r? o dispoziție expres? înainte de anul 1948, fiind dedus? din principiul neretroactivit?ții, cu atât mai mult soluția se impune ast?zi, când neretroactivitatea este înscris? în Constituție.
Revenind la datele cauzei de faț?, se constat? c? art. 11 alin. 10 din Legea fondului funciar nr. 18/1991 prevede c? „Hot?rârea judec?toriei este definitiv?”. Deci ea nu mai era supus? recursului, ci putea fi pus? în executare și, eventual, atacat? prin intermediul c?ilor extraordinare reglementate de cod: contestația în anulare, revizuirea și recursul extraordinar. Prin art. V alin. 7 din Legea nr. 59/1993 s-a stabilit, astfel cum am mai ar?tat, c? hot?rârile definitive ale judec?toriilor pronunțate în aceast? materie pot fi atacate cu recursul reglementat de aceast? lege, indiferent de data pronunț?rii lor. Pe de alt? parte, Legea nr. 59/1993 a desființat recursul extraordinar, ce putea fi exercitat de procurorul general în termen de un an de la r?mânerea definitiv? a hot?rârii. Așa fiind, în raport cu soluția potrivit c?reia hot?rârea este supus? c?ilor de atac din momentul pronunț?rii, Legea nr. 59/1993 apare retroactiv?. Cum Legea fondului funciar nr. 18/1991 a intrat în vigoare la 20 februarie 1991, la data intr?rii în vigoare a Legii nr. 59/1993 (26 iulie 1993) existau dou? categorii de hot?râri definitive ale judec?toriilor: hot?râri care fiind pronunțate înainte de 26 iulie 1992 nu mai puteau fi atacate nici pe calea recursului extraordinar și hot?râri pronunțate dup? aceast? dat? și pân? la intrarea în vigoare a Legii nr. 59/1993, care erau supuse acestei c?i de atac”.
Cu toate acestea, deși decizia Curții Constituționale nu se muleaz? pe situația ipotezei privind art. 11 din legea d?rii în plat?, am dorit s? expun situația de fapt la care s-a raportat Curtea. Aspectul relevant se refer? la rațiunea înscrierii principiului neretroactivit?ții în Constituție, care „se justific? prin faptul c? asigur? în condiții mai bune securitatea juridic? și încrederea cet?țenilor în sistemul de drept, precum și datorit? faptului c? blocheaz? nesocotirea separației dintre puterea legislativ?, pe de o parte, și puterea judec?toreasc? sau cea executiv?, contribuind în acest fel la consolidarea statului de drept. Deci, chiar și în ipoteza în care legiuitorul ar dori în mod justificat s? înl?ture sau s? atenueze unele situații nedrepte, nu poate realiza acest lucru prin intermediul unei legi care s? aib? caracter retroactiv, ci trebuie s? caute mijloacele adecvate care s? nu vin? în contradicție cu acest principiu constituțional”.
5) Decizia 745/2015
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie articolul 21 din Legea nr. 72/2013 privind m?surile pentru combaterea întârzierii în executarea obligațiilor de plat? a unor sume de bani rezultând din contracte încheiate între profesioniști și între aceștia și autorit?ți contractante, în ceea ce privește sintagma „cu excepția prevederilor art. 15”. Din cuprinsul art. 21 rezult? c? „dispozițiile prezentei legi, cu excepția prevederilor art.15, nu sunt aplicabile obligațiilor de plat? a unor sume de bani rezultând din contracte încheiate între profesioniști și între aceștia și autorit?ți contractante înainte de data intr?rii în vigoare a prezentei legi”. Art. 15, denumit „Sancțiuni”, are urmatorul cuprins: „(1) Clauzele abuzive sunt lovite de nulitate absolut?. (2) R?spunderea patrimonial? pentru prejudiciile cauzate de clauzele și practicile abuzive este atras? potrivit prevederilor Legii nr.287/2009, republicat?, cu modific?rile ulterioare”.
Autoarea excepției de neconstituționalitate consider? c? dispozițiile legale criticate încalc? principiul neretroactivit?ții legii consacrat în art. 15 alin. (2) din Constituție. Din analiza parcursului legislativ al Legii 72/2013, Curtea arat? c? aceasta reprezint? o transpunere a unei directive europene și c? pe traseul legislativ a ap?rut o eroare materiala în sensul c? s-a dorit de fapt exceptarea articolului 16 din lege, privind ordonanța de plat? care prevede c? „dac? debitorul întârzie în efectuarea pl?ții, creditorul poate obține un titlu executoriu prin procedura ordonanței de plat?, prev?zut? de dispozițiile art.999—1010 din Codul de procedur? civil?.
„În aceste condiții, Curtea reține c?, potrivit normei legale criticate — art.21 din Legea nr.72/2013 — sunt sancționate cu nulitate absolut? și clauzele abuzive cuprinse în contractele încheiate anterior intr?rii în vigoare a Legii nr.72/2013 și aflate în curs de derulare la data intr?rii în vigoare a acestei legi, ceea ce, în opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, încalc? prevederile constituționale ale art.15 alin.(2) din Constituție. Astfel, Curtea constat? c?, în cazul unui contract încheiat înainte de intrarea în vigoare a Legii nr.72/2013, dispozițiile de lege criticate atașeaz? alte consecințe juridice decât cele existente la momentul încheierii lui, și anume nulitatea absolut? a clauzelor abuzive, pentru neîndeplinirea unor condiții care nu erau prev?zute de legea în vigoare la acel moment, Legea nr.72/2013 definind noțiunea de practic? sau clauze abuzive (art.12), criteriile de determinare a acestor clauze (art.13) și clauzele considerate de lege ca fiind abuzive (art.14).
Potrivit principiului neretroactivit?ții legii civile, consacrat constituțional prin art.15 alin.(2) și dezvoltat în jurisprudența Curții Constituționale, ori de câte ori o lege nou? modific? starea legal? anterioar? cu privire la anumite raporturi, toate efectele susceptibile a se produce din raportul anterior, dac? s-au realizat înainte de intrarea în vigoare a legii celei noi, nu mai pot fi modificate ca urmare a adopt?rii noii legi, care trebuie s? respecte suveranitatea legii anterioare.
Curtea constat? c?, potrivit principiului constituțional al neretroactivit?ții legii, nulitatea unui act juridic trebuie s? fie cârmuit? de legea în vigoare la momentul încheierii acestuia. Astfel, contractele valabil încheiate sub imperiul unei legi nu pot desființate de legea nou?.
Curtea reține c? situația juridic? generat? de încheierea actului juridic al p?rților, ce cuprinde efectele voite de acestea, este, din perspectiva determin?rii legii aplicabile în cazul conflictului de legi în timp, o facta praeterita, fiind consumat? la momentul încheierii contractului. Acestor contracte li se pot aplica, în ceea ce privește nulitatea, numai dispozițiile de lege în vigoare la momentul încheierii lor, dispoziții care supraviețuiesc chiar dup? intrarea în vigoare a legii noi. Așadar, prin reglementarea nulit?ții absolute a clauzelor abuzive cuprinse în contractele încheiate anterior intr?rii ei în vigoare, sancțiune care intervine pentru nerespectarea unor cerințe prev?zute de noua lege, dispozițiile criticate încalc? principiul neretroactivit?ții legii, deoarece instituie alte consecințe juridice decât cele prev?zute de legea în vigoare la momentul încheierii acestor contracte”. Pe cale de consecinta, Curtea Constituțional? admite excepția de neconstituționalitate.
6) Prin Decizia 409/2003 Curtea Constituțional? trateaz? destul de amplu principiul neretroactivit?ții legii, statuând: „Prin urmare, ori de câte ori o lege nou? modific? starea legal? anterioar? cu privire la anumite raporturi, toate efectele susceptibile a se produce din raportul anterior, dac? s-au realizat înainte de intrarea în vigoare a noii legi, nu mai pot fi modificate ca urmare a adopt?rii acestei legi, care trebuie s? respecte suveranitatea legii anterioare. A decide c? prin dispozițiile sale legea nou? ar putea desființa sau modifica situații juridice anterioare, existente ca o consecinț? a actelor normative care nu mai sunt în vigoare, ar însemna s? se încalce principiul constituțional al neretroactivit?ții legii civile. Îns? legea nou? este aplicabil? de îndat? tuturor situațiilor care se vor constitui, se vor modifica sau se vor stinge dup? intrarea ei în vigoare, precum și tuturor efectelor produse de situațiile juridice formate dup? abrogarea legii vechi”.
7) Decizia 755/2014
Admițând excepția de neconstituționalitate în leg?tura cu dispozițiile articolului 20 alin. (1) din Legea nr.17/2014 privind unele m?suri de reglementare a vânz?rii-cump?r?rii terenurilor agricole situate în extravilan („Prevederile prezentei legi nu se aplica antecontractelor (...) care au fost autentificate la notariat anterior intr?rii în vigoare a acesteia”), Curtea Constituțional? statueaz?: „Principiul neretroactivit?ții legii civile este de rang constituțional și are o valoare absolut?, în sensul c? legiuitorul nu poate institui nicio derogare, și semnific? faptul c? legea civil? se aplic? tuturor situațiilor juridice n?scute dup? intrarea ei în vigoare, iar nu situațiilor juridice trecute, consumate (facta praeterita). În mod corelativ, potrivit principiului aplic?rii imediate a legii noi, de la data intr?rii în vigoare acesteia, ea se aplic? tuturor actelor, faptelor și situațiilor juridice viitoare (facta futura), actelor, faptelor și situațiilor juridice în curs de constituire, modificare sau stingere începând cu aceast? dat?, precum și efectelor viitoare ale unor situații juridice anterior n?scute, dar neconsumate la data intr?rii în vigoare a legii noi (facta pendentia). Cu alte cuvinte, aplicarea imediat? a legii noi semnific? faptul c? o situație juridic? produce acele efecte juridice care sunt prev?zute de legea în vigoare la data constituirii ei (tempus regit factum)”.
(IV) Directiva 2008/48, Directiva 2014/17 si Cauza C-602/10 (CJUE)
Directiva 2014/17 privind creditele ipotecare prevede la art. 23 privind „Imprumuturile in moneda straina” dreptul consumatorului de a converti contractul de credit intr-o moneda alternativa, in conditii specificate. Insa, in conformitate cu art. 43, „Prezenta directiv? nu se aplic? contractelor de credit existente înainte de 21 martie 2016.”
Se pune astfel problema ce solutie putem gasi pentru cei care au contractat un credit in valuta anterior intrarii in vigoare a Directivei 2014/17 (transpusa in dreptul intern prin OUG 52/2016), care nu este doar o reglementare de sine statatoare, ci vine si modifica si vechea Directiva 48/2008 (transpusa in dreptul intern prin OUG 50/2010). Nu putem vorbi oare despre o discriminare creata fata de cei care anterior intrarii in vigoare a Directivei 2014/17 au contractat un credit ipotecar raportat la cei care de acum incolo vor contracta un credit ipotecar si vor beneficia de protectia sporita evocata de noua directiva 2014/17?!
Punctul (4) din Preambulul Directivei 2014/17 face trimitere in mod indirect la problema creditelor in CHF: „S-au identificat o serie de probleme pe piețele ipotecare din Uniune legate de practicile iresponsabile de împrumut și de posibilit?țile participanților la piaț?, inclusiv ale intermediarilor de credite și ale instituțiilor non-bancare de a avea un comportament iresponsabil. Printre acestea se num?r? probleme legate de credite într-o moned? str?in?, pe care consumatorii le-au contractat în acea moned? pentru a profita de rata dobânzii avantajoas? oferit?, îns? f?r? s? dețin? informații adecvate despre riscul ratei de schimb valutar pe care îl implic? aceste împrumuturi sau o înțelegere a acestuia.”
Avand in vedere toate aceste considerente, Parlamentul Romaniei a fost nevoit sa vina cu o solutie fata de creditarea iresponsabila si inselatoare a bancilor din Romania strict pentru imprumutatii in CHF, fiind o situatie speciala in raport cu creditarea in orice alta valuta, aspect ce rezulta si din celelalte materiale atasate. Solutia s-a materializat prin adoptarea in unanimitate de catre Parlamentul Romaniei a PL-x 345/2014, care nu reprezinta altceva decat o modificare a OUG 50/2010 privind creditele pentru consumatori.
Se pune astfel problema daca Parlamentul Romaniei putea adopta o asemenea masura si pentru creditele in derulare. Raspunsul este afirmativ si urmeaza a prezenta drept argument solid Cauza C-602/10 ANPC C?larași vs. Volksbank România S.A. de la Curtea de Justiție a Uniunii Europene. Astfel, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a r?spuns unei sesiz?ri venite de la Judec?toria C?l?rași în decembrie 2010, într-un proces în care Volksbank a contestat amenda primit? de la Protecția Consumatorului ca urmare a nerespect?rii OUG 50/2010. Instanța din România întreba atunci CJUE dac? OUG 50/2010 este conform? cu dreptul Uniunii Europene, având în vedere c? a fost adoptat? cu modific?ri faț? Directiva 2008/48 și la acel moment se aplica și contractelor în derulare. Mai precis, OUG 50/2010 privind contractele de credite pentru consumatori reprezint? transpunerea în legislația național? a Directivei 2008/48. Art. 95 alin. (1) din OUG 50/2010 ar?ta c? „pentru contractele aflate în curs de derulare, creditorii au obligația ca, în termen de 90 de zile de la data intr?rii în vigoare a prezentei ordonanțe de urgenț?, s? asigure conformitatea contractului cu dispozițiile prezentei ordonanțe”, în timp ce Directiva 2008/48 prevedea c? aceasta „nu se aplic? contractelor de credit existente la data intr?rii în vigoare a masurilor naționale de punere în aplicare”. Având în vedere neconcordanța dintre cele dou? texte, Judec?toria C?l?rași a suspendat cauza aflat? pe rol și a sesizat CJUE cu urm?toarea întrebare preliminar?: „În ce m?sur? articolul 30 alineatul (1) din Directiva 2008/48 trebuie interpretat în sensul în care interzice statelor membre s? prevad? aplicarea legii naționale de transpunere a directivei și contractelor încheiate anterior intr?rii în vigoare a dispoziției naționale?”.
Înainte de a r?spunde la prima întrebare, Curtea de Justiție a Uniunii Europene aduce în discuție considerentele (9) și (10) ale Directivei 2008/48, care precizeaz? c? „nu ar trebui s? li se permit? statelor membre s? mențin? sau s? introduc? alte dispoziții de drept intern decât cele prev?zute de prezenta directiv?. Cu toate acestea, o astfel de limitare nu ar trebui s? se aplice decât în cazul dispozițiilor armonizate din prezenta directiv?. Când astfel de dispoziții armonizate nu exist?, statele membre ar trebui s? dispun? în continuare de libertatea de a menține sau introduce dispoziții legale naționale”, respectiv „obligația impus? statelor membre de a pune în aplicare dispozițiile prezentei directive ar trebui s? fie limitat? la domeniul de aplicare al acesteia, conform definițiilor menționate. Cu toate acestea, prezenta directiv? nu ar trebui s? aduc? atingere punerii în aplicare de c?tre statele membre, în conformitate cu legislația comunitar?, a dispozițiilor prezentei directive în domenii care nu intr? în sfera de aplicare a acesteia. Astfel, un stat membru ar putea s? mențin? sau s? introduc? dispoziții legale naționale corespunz?toare celor din prezenta directiv? sau anumitor prevederi privind contractele de credit din aceasta, care nu intr? în sfera de aplicare a prezentei directive”. Articolul 2 alin. (1) din directiv? prevede, ca domeniu de aplicare, contractele de credit, cu excepțiile prev?zute la alin. (2), printre care regasim și contractele de credit garantate prin ipotec?. Având în vedere toate considerațiile care preced?, Curtea a statuat c? „articolul 30 alineatul (1) din Directiva 2008/48 trebuie interpretat în sensul c? nu se opune ca o m?sur? național? menit? s? transpun? aceast? directiv? în dreptul intern s? defineasc? domeniul s?u de aplicare temporal astfel încât respectiva m?sur? s? se aplice și unor contracte de credit precum cele în discuție în acțiunea principal?, care sunt excluse din domeniul de aplicare material al acestei directive și care erau în derulare la data intr?rii în vigoare a m?surii naționale menționate”. Pe cale de consecinț?, cât timp contractele de credit, asemenea celor din procesul aflat pe rolul Judecatoriei C?l?rași, sunt excluse din domeniul de aplicare al directivei conform art. 2 alin. (2), atunci statul membru are libertatea de a introduce dispoziții legale naționale mai stricte, mai cu seam?, aplicarea OUG 50/2010 și la contractele de credit aflate în derulare.
In cel hal a ajuns Capital.ro! Un biet site de fake news (clickbait) promovat chiar de Google, desi e conflict de interese
