Federal Reserve a scazut dobanda cheie cu jumatate de punct, la 1%

Autor:

Bancherul.ro
Publicat la: 2008-10-30 10:00 Ultima actualizare: 2008-10-30 10:00

Banca centrală a Statelor Unite, Federal Reserve, a coborât miercuri dobânda de politică monetară cu 0,5%, la nivelul de 1,0%, în conformitate cu estimările analiştilor, în încercarea de a susţine creşterea economică, relatează AFP.rnrnAceasta este cea de-a doua coborâre a dobânzii de referinţă din Statele Unite în această lună. La începutul lunii octombire, Federal Reserve, Banca Centrală Europeană (BCE) şi Bank of England (BoE), au redus dobânzile cheie cu jumătate de punct procentual, într-o acţiune concertată, menită să ajute băncile pentru a face faţă crizei economice globale.rnrn”Recentele acţiuni de politică monetară, inclusiv măsura de astăzi, mişcările coordonate ale băncilor centrale, măsurile extraordinare de lichiditate şi paşii oficiali de a întări sistemele financiare, ar trebui să ajute în timp la îmbunătăţirea condiţiilor de creditare şi să garanteze o revenire la un ritm de creştere moderat”, arată un comunicat emis de Federal Reserve.rnrnCu toate acestea, riscurile asupra creşterii economice persistă.rnrn”Comitetul de politică monetară va monitoriza cu atenţie evoluţiile economice şi financiare şi va acţiona în consecinţă pentru a asigura un ritm de creştere sustenabil şi stabilitatea preţurilor”, a mai transmis Fed.rn

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Ultima Ora

Orice investiție prin Telegram este o țeapă

Dacă vedeți pe aplicația Telegram un anunț cu câștiguri mari și rapid din investiții în criptomonede, acțiuni, jocuri de noroc sau alte bazaconii, este vorba 100% de o țeapă. Telegram... detalii

Ofertă de depozit în lei pe 5 luni cu dobândă fixă de 6,10% la CEC Bank

CEC Bank oferă alternative de economisire mai avantajoase clienților săi și lansează un depozit în lei pentru persoane fizice, cu rata fixă a dobânzii superioară, de 6,10%, pe termen de... detalii

Poți fi copilot de mașină de Formula 1, dacă plătești cu cardul BT Mastercard

Banca Transilvania și Mastercard lansează campania BT x Mastercard te duc la Pirelli Gran Premio D’Italia 2025 alături de Echipa McLaren Formula 1 pentru deținătorii de carduri care realizează plăți... detalii

Cum se fac fraudele cu facturi

Libra Bank a transmis clienților o avertizare privind un nou tip de fraudă cu facturi: "Naiv SRL a primit o factură aparent obișnuită de la un partener de încredere, cu o relație... detalii