BCR a semnat cu Romtelecom un contract pentru furnizarea serviciilor de suport local IT

Autor:

Bancherul.ro
Publicat la: 2013-10-10 12:03 Ultima actualizare: 2013-10-10 12:03

Romtelecom şi BCR au semnat un contract pentru furnizarea de servicii de suport local IT, la nivel naţional, pentru cele peste 1.000 de puncte de prezenţă ale băncii, reprezentând aproximativ 21.000 de echipamente, se arata intr-un comunicat al Romtelecom.

Iata ce se mai spune in comunicat: “Contractul consolidează parteneriatul strategic dintre cele două părţi, fiind complementar celui semnat între Romtelecom, COSMOTE România şi BCR în 2011 pentru servicii telecom integrate, cel mai mare asemenea contract de pe piaţă la acel moment.

Ca urmare a câştigării procesului de licitaţie organizat anul acesta de către Banca Comercială Română, Romtelecom a început să furnizeze băncii servicii de suport IT local. Serviciul constă în repararea, înlocuirea, instalarea şi asigurarea de suport local pentru echipamentele hardware şi aplicaţiile software ale băncii, dar şi remedierea eventualelor probleme apărute în infrastructura clientului.  
Pentru a furniza către BCR serviciile solicitate, Romtelecom dispune de o echipă de până la 350 de persoane care administrează, de asemenea, necesitățile IT ale întregului portofoliu de clienți al Romtelecom pentru Serviciile IT interne şi externe. Pe acest segment, Romtelecom furnizează suport, în prezent, pentru aproximativ 50.000 de echipamente, ale peste 50 de clienţi.

„Romtelecom a semnat cel mai mare contract din piaţa de telecom cu o bancă, în 2011. Acela a fost punctul de plecare al unui parteneriat strategic cu BCR, fapt ce demonstrează forţa în creştere a Romtelecom în ceea ce privește soluţiile de business. Rezultatul acestei noi licitaţii reflectă faptul că Romtelecom are capabilităţi IT&C unice, cu cele mai bune rezultate. Ne bucurăm că am livrat conform aşteptărilor şi mulţumim BCR pentru încredere. Obiectivul nostru pe segmentul business este să continuăm dezvoltarea soluţiilor de ultimă generație pentru clienţi de mari dimensiuni”, a declarat Nikolai Beckers, CEO Romtelecom şi COSMOTE România.

Romtelecom şi COSMOTE România furnizează BCR, de asemenea, și servicii integrate de telefonie VoIP pe baza tehnologiei CISCO, servicii administrate VPN şi servicii de voce şi date mobile prin intermediul COSMOTE România. Contractul prevede, în plus, integrarea noilor echipamente de comunicaţii, considerând poziţia unică a Romtelecom pe piaţa românească prin intermediul statutului de partener Gold şi al certificărilor primite de la Cisco”

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Ultima Ora

Orice investiție prin Telegram este o țeapă

Dacă vedeți pe aplicația Telegram un anunț cu câștiguri mari și rapid din investiții în criptomonede, acțiuni, jocuri de noroc sau alte bazaconii, este vorba 100% de o țeapă. Telegram... detalii

Ofertă de depozit în lei pe 5 luni cu dobândă fixă de 6,10% la CEC Bank

CEC Bank oferă alternative de economisire mai avantajoase clienților săi și lansează un depozit în lei pentru persoane fizice, cu rata fixă a dobânzii superioară, de 6,10%, pe termen de... detalii

Poți fi copilot de mașină de Formula 1, dacă plătești cu cardul BT Mastercard

Banca Transilvania și Mastercard lansează campania BT x Mastercard te duc la Pirelli Gran Premio D’Italia 2025 alături de Echipa McLaren Formula 1 pentru deținătorii de carduri care realizează plăți... detalii

Cum se fac fraudele cu facturi

Libra Bank a transmis clienților o avertizare privind un nou tip de fraudă cu facturi: "Naiv SRL a primit o factură aparent obișnuită de la un partener de încredere, cu o relație... detalii