Premierul rus Vladimir Putin şi-a dat luni seară acordul ca Gazprom să reia livrările de gaz rusesc spre Europa prin Ucraina, întrerupte de şase zile din cauza conflictului dintre Moscova şi Kiev, relatează AFP.rnrnÎntr-o discuţie cu Putin, preşedintele Gazprom, Aleksei Miller, a declarat: “Vom începe marţi, de la ora 10.00 (09.00, ora României) să pompăm gaz”, care va trece prin Ucraina pentru clienţii europeni.rnrn”De acord, începeţi lucrul”, i-a răspuns Putin, potrivit imaginilor transmise de televiziunea rusă. rnrnLivrările de gaz rusesc spre Europa prin Ucraina vor fi reluate marţi dimineaţă, a spus şi preşedinţia cehă a UE.rnrn”Partea rusă ne-a promis că va redeschide robinetele, dacă nu sunt problemele, la 07.00 GMT”, a declarat ministrul pentru energie, Martin Riman. rnrnDupă deschiderea vanelor, va dura cam trei zile până când gazul va ajunge la clienţii din UE. rnrnUE, Rusia şi Ucraina par să fie acum de acord în privinţa modalităţilor de desfăşurare a observatorilor internaţionali care vor superviza fluxul gazului rusesc prin Ucraina. rnrnChiar dacă Putin a dat ordinul de a relua livrările, Gazprom a acuzat Ucraina că generează o nouă criză legată de gazul de tranzit. Cele două ţări nu se pun de acord cine trebuie să plătească pentru gazul tehnic – combustibilul necesar pentru restabilirea presiunii în sistemul de conducte.rnrnAcordul de monitorizare, semnat luni la Bruxelles, stabileşte proceduri pentru observatorii internaţionali care vor fi amplasaţi la puncte strategice – inclusiv în România – de pe traseul conductelor care tranzitează gazul rusesc către Europa. Observatorii vor trebui să verifice dacă Ucraina sustrage din gazul livrat de Gazprom, iar aceasta a fost o condiţie pusă de Moscova pentru reluarea livrărilor.rnrnLivrările de gaz rusesc prin Ucraina sunt de aşteptat să ajungă la consumatorii Uniunii Europene în decurs de 24 de ore de la repornirea sistemului, a declarat luni comisarul european pentru energie, Andris Piebalgs, citat de Reuters. Oficialii ruşi şi ucraineni au calculat însă că va fi nevoie de 36 de ore până când gazul va ajunge la consumatorii europeni.rn
Nu există comentarii pentru această știre.
Dacă vedeți pe aplicația Telegram un anunț cu câștiguri mari și rapid din investiții în criptomonede, acțiuni, jocuri de noroc sau alte bazaconii, este vorba 100% de o țeapă. Telegram... detalii
CEC Bank oferă alternative de economisire mai avantajoase clienților săi și lansează un depozit în lei pentru persoane fizice, cu rata fixă a dobânzii superioară, de 6,10%, pe termen de... detalii
Banca Transilvania și Mastercard lansează campania BT x Mastercard te duc la Pirelli Gran Premio D’Italia 2025 alături de Echipa McLaren Formula 1 pentru deținătorii de carduri care realizează plăți... detalii
Libra Bank a transmis clienților o avertizare privind un nou tip de fraudă cu facturi: "Naiv SRL a primit o factură aparent obișnuită de la un partener de încredere, cu o relație... detalii