Valentin Lazea: Nivelul actual al cursului de schimb este exagerat, nu reflecta fundamentele economice

Autor:

Bancherul.ro
Publicat la: 2009-02-13 08:41 Ultima actualizare: 2009-02-13 08:41

Nivelul actual al cursului de schimb nu este în linie cu fundamentele economice ale României, aşa cum, de altfel, nu era nici în iulie 2007, a spus joi economistul-şef al BNR, Valentin Lazea.rnrn”Nivelul la care ajunsese cursul în vara lui 2007 nu putea fi susţinut nici el de fundamentele economice, însă corecţia ulterioară a fost şi din cauza contextului internaţional, dar şi a fundamentelor economice”, a declarat Lazea. rnrnPerioada de apreciere a leului în faţa euro între noiembrie 2004 şi iulie 2007 s-a datorat câştigurilor de productivitate în perioada 2000-2004, aderării la UE şi liberalizării complete a contului de capital, a adăugat economistul-şef al BNR. rnrnLeul s-a apreciat puternic între octombrie 2004 şi iulie 2007, de la cotaţii de peste 41.000 lei vechi (4,1 lei noi) la 3,11 lei/euro. Ulterior, moneda naţională a intrat pe o pantă de depreciere, atingând în 22 ianuarie un nivel minim istoric de 4,3127 lei/euro, la cursul de referinţă a BNR. rnrnLazea a menţionat, printre factorii care au dus a deprecierea leului, creşterea aversiunii la risc a investitorilor, în contextul crizei financiare internaţinale şi ieşirilor de capital, creşterile salariale peste câştigul de productivitate şi adâncirea dezechilibrelor interne din România. rn

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Interviu

Cum recunoști o tentativă de fraudă: banca nu îți trimite niciodată linkuri către site-uri sau aplicații

Apropierea vacanțelor și înmulțirea tranzacțiilor online conduc la creșterea tentativelor de fraudă și atacurilor de phishing. Metodele sunt diverse: conturile bancare ale consumatorilor sunt atacate prin conturi false pe rețelele... detalii

De ce nu mai acceptă BRD bancnotele de 50 de dolari?

"Stimați clienți, vă informam că, temporar, bancnotele de 50 USD nu sunt acceptate pentru operațiunile de depunere numerar și schimb valutar la ghișeu și MBA. Vă mulțumim pentru înțelegere!", este... detalii

Cum folosim un card de cumpărături fără să plătim dobândă

Cardurile de credit, cardurile de cumpărături, plățile cu cardul în țară și străinătate, precum și fraudele la care ne putem expune sunt câteva dintre temele dezbătute în cadrul Centrului de... detalii

Creditele in CHF ale Bancpost, preluate de Vista Bank de la First Bank

Creditele in franci elvetieni (CHF) acordate de Bancpost in anii 2007-2008 si apoi cesionate bancii-mama din Grecia, Eurobank, au fost preluate in administrare de Vista Bank, de la First Bank,... detalii