Un salariat susține 1,3 pensionari, în prezent, dar în 2032 va susține 2,5, a declarat miercuri Raluca Țintoiu, președintele Asociației pentru Pensiile Administrate Privat din România, citata de Agerpres.
“Dacă în momentul de față un salariat care muncește și plătește contribuțiile susține 1,3 pensionari, în 2032 acest raport se va schimba dramatic urmând ca un singur salariat să susțină de două ori mai mult, ceea ce va pune presiune pe sistemul public de pensii. Vor fi mult mai puțini bani pentru sistemul de pensii de stat”, a explicat Raluca Țintoiu.
Potrivit acesteia, angajatorii ar trebui să facă mai mult pentru promovarea sistemului de pensii facultative în România.
“Cea mai importantă problemă este să ajungem să-i convingem pe români că este important să te gândești de la o vârstă tânără la ce se va întâmpla peste 20-30 de ani. Noi facem eforturi, și ca asociație, și fiecare dintre administratorii de fonduri fac eforturi să îi educe pe participanții lor, să le crească nivelul de înțelegere, dar cred că este important și ca angajatorii să facă aceasta pentru angajații lor, cred că este important ca această interfață a angajatorului să devină mai activă”, a mai spus Raluca Țintoiu.
Șeful APAPR a declarat luna trecută, într-un interviu acordat AGERPRES, că pensia de stat va atinge, în perioada 2030-2032, un nivel de aproximativ 29% din ultimul salariu, rata de înlocuire a salariului prin pensie urmând să înregistreze un salt până la aproximativ 40% în 2032, când va intra la plată Pilonul II.
Nu există comentarii pentru această știre.
Contractele de leasing nu mai sunt titluri executorii pentru consumatori, adica pentru persoanele fizice, dar nu si pentru firme, conform unei noi legi in vigoare.Alta modificare prevede ca perioada în care o firma de leasing are dreptul să ceară rezilierea contractului din cauza neplăţii a crescut la trei luni.Este vorba de Legea nr. 83/2021 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing, publicata in Monitorul Oficial Partea I nr. 401 din 16 aprilie 2021.In consecinta, firmele de leasing vor trebui să ceara unei instante de judecata executarea silita a consumatorilor.
Olimpiu Balas, patronul New Business Dimensions, o firma care are ofera servicii IT pentru banci, a cumparat 63% din Banca Feroviara de la Valer Blidar, seful Astra Vagoane Calatori din... detalii
Fondul de pensii private NN Pensii, cel mai mare din Romania, a fost acuzat de Ziarul Financiar ca a investit intr-un mod pagubos banii viitorilor pensionari romani din Pilolul 2... detalii
Banca Nationala a Romaniei (BNR) dezvaluie ca nu mai putin de 17 banci sunt suspectate de a fi implicate intr-un amplu mecanism de spalare de bani negri proveniti din Rusia,... detalii