Fondul Aberdeen Asset Managers Limited, din Londra, a raportat joi o deţinere de 5,43% din acţiunile BRD, participaţie evaluată la 310,31 milioane lei (71 milioane euro) la cea mai recentă cotaţie bursieră.
Aberdeen a devenit astfel al doilea acţionar al BRD, după grupul francez Societe Generale, care controlează pachetul majoritar de 60,17% din acţiuni.
Aberdeen Asset Management, înregistrat în Marea Britanie şi listat pe bursa de la Londra, este o companie de management de investiţii, având clienţi instituţionali şi privaţi, cu birouri în Europa, America de Nord, America Latină, Asia şi Australia.
Potrivit rezultatelor financiare prezentate în luna aprilie, Aberdeen Asset Management avea la sfârşitul lunii martie active în administrare în valoare de 212,3 miliarde lire sterline (248 miliarde euro), în urcare cu 13% faţă de nivelul de la finele lunii septembrie a anului trecut, când s-a încheiat anul fiscal anterior.
Nu există comentarii pentru această știre.
Contractele de leasing nu mai sunt titluri executorii pentru consumatori, adica pentru persoanele fizice, dar nu si pentru firme, conform unei noi legi in vigoare.Alta modificare prevede ca perioada în care o firma de leasing are dreptul să ceară rezilierea contractului din cauza neplăţii a crescut la trei luni.Este vorba de Legea nr. 83/2021 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing, publicata in Monitorul Oficial Partea I nr. 401 din 16 aprilie 2021.In consecinta, firmele de leasing vor trebui să ceara unei instante de judecata executarea silita a consumatorilor.
Olimpiu Balas, patronul New Business Dimensions, o firma care are ofera servicii IT pentru banci, a cumparat 63% din Banca Feroviara de la Valer Blidar, seful Astra Vagoane Calatori din... detalii
Fondul de pensii private NN Pensii, cel mai mare din Romania, a fost acuzat de Ziarul Financiar ca a investit intr-un mod pagubos banii viitorilor pensionari romani din Pilolul 2... detalii
Banca Nationala a Romaniei (BNR) dezvaluie ca nu mai putin de 17 banci sunt suspectate de a fi implicate intr-un amplu mecanism de spalare de bani negri proveniti din Rusia,... detalii