Asociaţia Română a Băncilor (ARB) va discuta cu BNR pentru a găsi o modalitate de limitare a dobânzilor la depozite, a declarat pentru NewsIn preşedintele ARB, Radu Graţian Gheţea, în condiţiile în care unele bănci sunt dispuse să plătească dobânzi negociate cu mult peste cele standard.rnrn”Vom discuta problema atât în cadrul ARB, cât şi cu BNR, pentru a găsi o formulă de limitare a dobânzilor. Nu avem, deocamdată, o soluţie agreată, dar am putea stabili o anumită marjă”, a adăugat Gheţea, citat de NewsIn.rnrnÎn acelaşi timp, ARB doreşte clarificarea legislaţiei în privinţa depozitelor cu dobândă negociată, negarantate de stat, prin impunerea unor restricţii care să stopeze politicile unor bănci de a accepta, în cazul sumelor mari, să plătească dobânzi fabuloase clienţilor.rnrn”Depozitele persoanelor fizice şi juridice, inclusiv entităţi fără personalitate juridică, care au obţinut, pe bază individuală, rate de dobândă şi concesii financiare care au contribuit la agravarea situaţiei financiare a institutiei de credit” nu sunt garantate de stat, în cazul falimentului unei bănci, potrivit legislaţiei în vigoare.rnrnPe lângă această categorie, există o serie de alte cazuri pentru care Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar nu garantează sumele depuse la bănci, printre care “depozitele administratorilor, conducătorilor, directorilor, cenzorilor, auditorilor financiari, acţionarilor semnificativi ai instituţiei de credit, familiilor persoanelor fizice de mai sus – soţii, precum şi rudele şi afinii de gradul întâi, terţelor persoane care acţionează în numele deponenţilor menţionaţi”.rnrnDirectorul Fondului de Garantare a Depozitelor, Niculae Vulpescu, a declarat, pentru NewsIn, că reprezentanţii ARB doresc o reglementare mai strictă pentru stabilirea dobânzilor la depozite.rnrn”Ei au ridicat problema limitării dobânzilor negociate la depozite, pentru a stopa politicile practicate de unele bănci, de a plăti dobânzi fabuloase la resursele atrase. ARB doreşte o reglementare, cu atât mai mult cu cât, pe acest segment, spre deosebire de cel al creditării, nu există linii de stabilite a dobânzilor de către bănci”, a spus Vulpescu.rnrnÎn piaţă, dobânzile standard plătite de bănci pentru depozitele la termen au sărit de 15% pe an la lei şi de 7% la euro.rn
Nu există comentarii pentru această știre.
„Am mai multe credite de nevoi personale, de la bănci și IFN, pe care vreau să le refinanțez, și nu am obținut nicio ofertă de la bănci, datorită gradului mare... detalii
Dacă ai o problemă nerezolvată cu banca și vrei să o dai în judecată, ai alternativa de soluționare a litigiului prin CSALB, care ar putea fi mai avantajoasă. Iată trei... detalii
Cei care și-au făcut carte de identitate (buletin) electronică au probleme cu utilizarea aplicațiilor unor bănci, după cum s-au plâns cititorii. Asta pentru că aplicațiile băncilor nu au fost încă... detalii
„Astazi se vor vira pensiile?”, întreabă un client Unicredit, pe Facebook, în a treia zi în care sistemul informatic al băncii are probleme de funcționare. „Pana la urma exista vreun... detalii
Cum își tratează BRD clienții cu restanțe la credite
Revolut pune poprire pe indemnizațiile de veteran de război?
Dacă ai prea multe IFN-uri, e bine să le aduni într-o singură rată, la bancă
Comisioanele interbancare la plățile Ropay sunt la jumătate față de cele cu cardurile Visa și Mastercard
Afacere cu credite pentru rău-platnici: comision de 7.000 de lei pentru un împrumut de 30.000 de lei
BNP Paribas - Cetelem își amenință clienții cu executarea silită, pentru a putea pleca mai repede din România (Actualizat cu dreptul la replică)
Ce mi se poate întâmpla, dacă nu-mi închid contul la BRD? (Actualizat cu răspunsul băncii)
Banca mi-a spus că voi primi răspuns în 30 de zile, după ce banii depuși la bancomat au dispărut
Nu am primit niciodată un extras de cont de la Cetelem
Unicredit vrea să mă execute silit, în loc să mă ajute să plătesc datoria