Valoarea totală a creditelor restante în lei ale populației și firmelor, înregistrată în luna iunie 2014, se cifrează la aproximativ 12,68 miliarde de lei, cu 4,84% sub cea raportată în mai, în timp ce restanțele la creditele în valută se ridicau la 18,6 miliarde lei (echivalent), în scădere cu 5,5%, conform unui raport al Băncii Naționale a României (BNR), publicat vineri si citat de Agerpres.
Totalul creditelor în lei se ridica, în iunie, la 90,5 miliarde de lei (plus 0,67% față de luna precedentă), din care 51,74 miliarde de lei erau sume contractate de agenții economici și 36,85 miliarde de lei de populație.
Creditele în valută totalizau 126,9 miliarde de lei în iunie (minus 1,77% față de mai), din care 59,6 miliarde de lei împrumuturi contractate de agenții economici și 64,8 miliarde de lei de populație.
Bucureștenii aveau, la finele lunii iunie, credite în lei restante în sumă de 2,9 miliarde de lei și în valută de 8,35 miliarde de lei (echivalent). Totalul creditelor în lei contractate în Capitală atingea nivelul de 28,8 miliarde de lei, iar al celor în valută — depășea 57,8 de miliarde de lei.
În restul țării, unele dintre cele mai mari rate ale restanțelor se înregistrează în județele:
Sălaj (27,4% din creditele în lei și 26,96% din creditele în valută),
Mehedinți (20,63% din creditele în lei și 21,28% din creditele în valută),
Bistrița-Năsăud (20,75% din creditele în lei și 20,14% din creditele în valută),
Vâlcea (16,08% din creditele în lei și 24,18% din creditele în valută),
Sibiu (26,53% din creditele în lei și 14,2% din creditele în valută),
Suceava (23,27% din creditele în lei și 18,76% din creditele în valută),
Giurgiu (27,8% din creditele în lei și 13,7% din creditele în valută),
Galați (17,59% din creditele în lei și 24,04% din creditele în valută),
Brăila (24,76% din creditele în lei și 16,62% din creditele în valută) și
Brașov (22,36% din creditele în lei și 15,16% din creditele în valută).
Nu există comentarii pentru această știre.
Contractele de leasing nu mai sunt titluri executorii pentru consumatori, adica pentru persoanele fizice, dar nu si pentru firme, conform unei noi legi in vigoare.Alta modificare prevede ca perioada în care o firma de leasing are dreptul să ceară rezilierea contractului din cauza neplăţii a crescut la trei luni.Este vorba de Legea nr. 83/2021 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing, publicata in Monitorul Oficial Partea I nr. 401 din 16 aprilie 2021.In consecinta, firmele de leasing vor trebui să ceara unei instante de judecata executarea silita a consumatorilor.
Olimpiu Balas, patronul New Business Dimensions, o firma care are ofera servicii IT pentru banci, a cumparat 63% din Banca Feroviara de la Valer Blidar, seful Astra Vagoane Calatori din... detalii
Fondul de pensii private NN Pensii, cel mai mare din Romania, a fost acuzat de Ziarul Financiar ca a investit intr-un mod pagubos banii viitorilor pensionari romani din Pilolul 2... detalii
Banca Nationala a Romaniei (BNR) dezvaluie ca nu mai putin de 17 banci sunt suspectate de a fi implicate intr-un amplu mecanism de spalare de bani negri proveniti din Rusia,... detalii