Creditele se vor scumpi din ce în ce mai mult în România iar profitul băncilor comerciale se va reduce, întrucât băncile se împrumută cu costuri mari, a declarat, la The Money Channel, Radu Ghețea, președintele CEC Bank.rnrn“Au fost doi ani de probleme cu creditarea, dobânzile se vor duce din ce în ce mai sus, nu putem cumpăra bani scumpi și să-i vindem ieftin. Diferența dintre costul banilor și creditare este din ce în ce mai mică. Profitul băncilor este mai mic, dar de asta beneficiază clientul”, a spus Ghețea.rnrn“Factura crizei o plătesc băncile comerciale prin faptul că multe credite nu se mai întorc, vânzarea creditelor nu se poate realiza pentru că nu există piață sau profitul se transformă în pierdere. În 2011, băncile vor avea profitabilitate scăzută şi vor fi dobânzi departe de ceea ce se întâmplă în UE, din cauza crizei. Nu se știe cât este din partea crizei, cât din cauza managementului”, a adăugat președintele CEC Bank.rnrn“Unde mai poţi investi dacă nu în depozite bancare, deşi nu există cultură. Preferi să investeşti în depozite decât pe bursă. Din păcate, cei care au sume importante în România nu sunt foarte mulţi. Nu negociază de pe poziţii pentru care banca să fie interesată. Dacă ai patru depozite de 250.000 de euro, poţi să mergi în interbancar şi să obţii o dobândă mai bună. Economisirea nu scade, creşte. Omul nu are alte alternative, nu are apetitul nici să-şi cumpere case sau televizor. Strânge cureaua. Creşterea depozitelor a fost de 10% pentru CEC Bank”, spune Gheţea.
Nu există comentarii pentru această știre.
Apropierea vacanțelor și înmulțirea tranzacțiilor online conduc la creșterea tentativelor de fraudă și atacurilor de phishing. Metodele sunt diverse: conturile bancare ale consumatorilor sunt atacate prin conturi false pe rețelele... detalii
"Stimați clienți, vă informam că, temporar, bancnotele de 50 USD nu sunt acceptate pentru operațiunile de depunere numerar și schimb valutar la ghișeu și MBA. Vă mulțumim pentru înțelegere!", este... detalii
Cardurile de credit, cardurile de cumpărături, plățile cu cardul în țară și străinătate, precum și fraudele la care ne putem expune sunt câteva dintre temele dezbătute în cadrul Centrului de... detalii
Creditele in franci elvetieni (CHF) acordate de Bancpost in anii 2007-2008 si apoi cesionate bancii-mama din Grecia, Eurobank, au fost preluate in administrare de Vista Bank, de la First Bank,... detalii