Profitul Bancii Carpatica a scazut de 12 ori in 2008

Autor:

Bancherul.ro
Publicat la: 2009-02-13 21:56 Ultima actualizare: 2009-02-13 21:56

Banca Carpatica a raportat un profit net de numai 689.000 lei (187.000 euro) în 2008, de 12 ori mai mic faţă de cel din 2007, în condiţiile în care banca s-a concentrat pe gestionarea portofoliului pe termen mediu şi lung, în detrimentul rezultatelor şi a cotei de piaţă, a anunţat, vineri, banca.rnrnÎn 2007, banca a obţnut un profit net de 8,42 milioane lei.rnrn”Anul 2008 a fost un an greu pentru toată lumea. Nimeni nu a prevăzut dimensiunile crizei, problemele unora privind echilibrul dintre surse şi credite, nivelurile aberante la depozite practicate de unii concurenţi. Toţi aceşti factori au dus la îngustarea spaţiului de manevră în gestionarea de profituri mari. Important este totuşi ca am încheiat anul financiar 2008 pozitiv”, a declarat Nicolaie Hoanţă, directorul general a Băncii Carpatica.rnrnEl a adăugat că, pentru anul viitor, banca va adopta strategii coerente pentru o bună lichiditate, o corectă şi eficientă gestionare a portofoliului de credite şi pentru o eficientă gestionare a costurilor. rnrnÎn decursul anului 2008, ritmul de creditare a încetinit, soldul împrumuturilor sporind cu doar 4%, de la 1,28 miliarde lei, la 1,34 miliarde lei. Activele au stagnat în 2008, la nivelul de 2,29 miliarde lei, creditele reprezentând aproape 60% din acestea.rnrnÎn schimb, valoarea depozitelor a crescut cu aproape 3% anul trecut, la 1,8 miliarde lei, peste soldul creditelor acordate de bancă.rnrnVeniturile totale ale băncii au ajuns la sfârşitul anului trecut la 574,61 milioane lei (156,14 milioane euro), în creştere cu 27% faţă de 2007, în timp ce cheltuielile totale au avansat cu 30%, la 573,94 milioane lei (155,96 milioane euro).rnrnBanca are un capital social de 201,25 milioane lei, divizat în 2,01 miliarde de acţiuni, cu valoarea nominală de 0,10 lei. Acţionarul principal al Băncii Carpatica este Ilie Carabulea, care controlează 36,26% din capitalul social.rnrnTitlurile Băncii Comerciale Carpatica sunt listate la bursa din Bucureşti, sub simbolul BCC. Banca are o capitalizare de 191,19 milioane lei (44,46 milioane euro), aferentă cotaţiei de 0,0950 lei/acţiune, stabilită la închiderea şedinţei bursiere de vineri.rn

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Profil

Servicii bancare și medicale în camioanele BCR și Medlife, la Rupea și Prejmer, în Brașov

Banca Comercială Română și MedLife își unesc eforturile într-un parteneriat strategic pentru a facilita accesul la servicii bancare moderne și consultații medicale gratuite în comunitățile rurale și urbane mici din... detalii

CEC Bank aproba online credite ipotecare, în 30 de minute

CEC Bank continuă procesul de digitalizare și oferă credite ipotecare în lei și euro, cu aprobare financiară online, în circa 30 de minute, cu zero drumuri la bancă, anunță banca într-un comunicat,... detalii

Banca Transilvania, partener oficial de cursă al echipei de Formula 1 McLaren

Banca Transilvania devine Partenerul Oficial de Cursă al Echipei McLaren Formula 1 la Marele Premiu al Ungariei Formula 1 Lenovo 2025 (Formula 1 Hungarian Grand Prix), una dintre cele mai... detalii

Plata facturilor BT Leasing se poate face direct din contul bancar

BT Leasing și fintech-ul Finqware anunță o premieră în rândul companiilor de leasing din România: plata facturilor de leasing direct din contul bancar, inițiată prin link personalizat, conform unui comunicat... detalii