Pretul petrolului a scazut sub 56 dolari, aproape de minimul ultimilor doi ani

Autor:

Bancherul.ro
Publicat la: 2008-11-17 14:29 Ultima actualizare: 2008-11-17 14:29

Preţul barilului de petrol a scăzut luni cu peste 1 dolar, sub 56 dolari/baril, până aproape de minimul ultimilor doi ani, în urma summitului G20 în care liderii principalelor economii mondiale au propus un număr restrâns de măsuri împotriva recesiunii globale, transmite Reuters.rnrnPreţul petrolului “light sweet crude” cu livrare în decembrie a scăzut cu 1,28 dolari/baril, la 55,76 dolari/baril, după ce coborâse până la 55,60 dolari/baril. rnrnPetrolul Brent tranzacţionat pe piaţa londoneză s-a ieftinit cu 85 cenţi, la 53,39 dolari/baril. rnrn”Liderii G20 au solicitat adoptarea unor măsuri de urgenţă pentru combaterea crizei financiare, dar temerile privind deteriorarea mediului economic internaţional se menţin”, a spus David Moore, analist al băncii Commonwealth din Sydney, Australia. rnrnPresa internaţională vedea, duminică, în summitul G20 de la Washington, “un prim pas” spre o reformă a sistemului financiar mondial, rămânând însă prudentă în ceea ce priveşte rezultatele reale ale reuniunii, care şi-a luat angajamentul să susţină economia în faţa recesiunii ce se profilează. rnrn”Liderii celor mai mari 20 de economii din lume nu puteau, într-o singură după-amiază, să rezolve o criză produsă de o generaţie”, comnetează săptămânalul britanic The Observer (stânga) în editorialul său, citat de AFP. Publicaţia britanică îşi exprimă totuşi satisfacţia pentru voinţa liderilor ţărilor dezvoltate şi emergente din G20 – care generează 85% din PIB-ul mondial – de a discuta despre o acţiune coordonată. rn

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Ultima Ora

Orice investiție prin Telegram este o țeapă

Dacă vedeți pe aplicația Telegram un anunț cu câștiguri mari și rapid din investiții în criptomonede, acțiuni, jocuri de noroc sau alte bazaconii, este vorba 100% de o țeapă. Telegram... detalii

Ofertă de depozit în lei pe 5 luni cu dobândă fixă de 6,10% la CEC Bank

CEC Bank oferă alternative de economisire mai avantajoase clienților săi și lansează un depozit în lei pentru persoane fizice, cu rata fixă a dobânzii superioară, de 6,10%, pe termen de... detalii

Poți fi copilot de mașină de Formula 1, dacă plătești cu cardul BT Mastercard

Banca Transilvania și Mastercard lansează campania BT x Mastercard te duc la Pirelli Gran Premio D’Italia 2025 alături de Echipa McLaren Formula 1 pentru deținătorii de carduri care realizează plăți... detalii

Cum se fac fraudele cu facturi

Libra Bank a transmis clienților o avertizare privind un nou tip de fraudă cu facturi: "Naiv SRL a primit o factură aparent obișnuită de la un partener de încredere, cu o relație... detalii