Încasările și plățile instant în euro, obligatorii pentru băncile românești din 2027

Publicat la: 2026-03-10 08:25 Ultima actualizare: 2026-03-09 14:41

Încasările instant în euro într-un cont în lei vor fi obligatorii pentru băncile românești din 9 ianuarie 2027, iar plățile instant în euro dintr-un cont în lei din 9 iulie 2027, conform Regulamentului UE nr. 260 din 2012 privind plățile instant în euro.

În prezent, la patru bănci sunt posibile transferuri instant în euro, iar o alta acceptă doar încasări instant în euro. Transfond a anunțat recent lansarea serviciului RO-TIPS pentru plăți instant în euro, la care a aderat prima bancă, Salt. Vezi detalii în acest articol:

Și plățile instant în euro, la fel ca plățile standard în euro, vor avea aceleași comisioane ca plățile instant în lei.

Regulamentul privind plățile instant în euro a fost modificat în 2024, însă România nu a adoptat legislația aferentă până la termenul din aprilie 2025, motiv pentru care Guvernul, presat de timp, a adoptat în acest scop Ordonanța de Urgență nr. 5 din 2026, publicată recent în Monitorul Oficial.

Una dintre modificările aduse Legii 231 din 2015 prin care s-a pus în aplicare Regulamentul 260 se referă la posibilitatea ca Banca Națională a României (BNR) să poată acorda băncilor o derogare de un an privind implementarea plăților instant în euro:

În aplicarea art. 5a din Regulamentul (UE) nr. 260/2012, Banca Națională a României poate acorda aprobare prealabilă, pentru o perioadă de un an, unui PSP care solicită derogare de la obligația de a oferi tuturor utilizatorilor de servicii de plată, denumiți în continuare USP, un serviciu de plată de trimitere și primire de transferuri credit instant în euro din conturi de plăți denominate în lei.

(2) Aprobarea se acordă doar în baza evaluării efectuate de Banca Națională a României cu privire la accesul respectivului PSP la lichidități în euro și poate fi prelungită, la solicitarea acestuia, pentru perioade suplimentare cu durata de un an, în baza reevaluării Băncii Naționale a României a accesului la lichidități în euro al PSP-ului solicitant.

(3) Derogarea prevăzută la alin. (1) poate fi acordată doar pentru perioada în care PSP solicitant nu trimite și nici nu primește operațiuni de transfer credit neefectuate instant în euro cu privire la conturi de plăți denominate în lei și doar în limita unui plafon de minimum 25.000 de euro per operațiune.

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Stirea Zilei

Poate face cineva un credit online pe numele meu, doar cu buletinul?

Un cititor ne-a întrebat, la Întreabă Banca, unde poate să verifice dacă un străin, căruia i-a trimis o copie după buletin, nu cumva este un escroc și a făcut un... detalii

Datele arată că băncile "s-au coordonat" și pentru scăderea ROBOR sub IRCC

Șeful Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, a declarat într-o conferință de presă că amenda dată băncilor nu fost pentru că ele ar fi făcut un cartel pentru a majora ROBOR-ul la... detalii

Să înțelegem ROBOR-ul: cât de mult a crescut și de ce în comparație cu dobânda BNR și IRCC

Mai întâi de toate, trebuie spus că nu reprezintă o ilegalitate creșterea prețurilor produselor și serviciilor sau a dobânzilor (prețul banilor), ci doar dacă acestea s-au stabilit în cadrul unor... detalii

Numărul bancherilor a scăzut cu 2.500 de persoane în ultimul an

Numărul angajaților din bănci a scăzut cu aproape 2.500 în ultimul an, ca urmare a procesului de fuziuni și achiziții din domeniul bancar și a digitalizării serviciilor financiare. Mai exact,... detalii