BCR Leasing a amanat ratele de leasing pentru 2.000 de clienti

Autor:

Bancherul.ro
2021-03-30 10:02

BCR Leasing IFN a sprijinit 2.000 de clienti aflați in dificultate, oferind soluții imediate de amânare la plată a ratelor, susținând astfel mediul antreprenorial afectat de pandemie, in anul 2020, anunta compania intr-un comunicat, in care mai arata:

Cu o strategie adaptată contextului socio–economic în 2020, activul total al BCR Leasing a crescut cu 11% comparativ cu anul precedent, ajungând la valoarea de 2,5 miliarde lei, având la bază volumele de vânzări noi cât și calitatea portofoliului existent.

Rezultatul operațional a crescut cu 6% comparativ cu anul precedent, iar raportul dintre cheltuieli și veniturile operaționale s-a îmbunătățit, reflectând astfel eficiența companiei.

Volumul de vânzări a continuat să fie stimulat de principalele canale de vânzare, respectiv BCR și parteneriatele încheiate cu dealeri și importatori din piața de leasing.

În cei 20 de ani de activitate, BCR Leasing IFN a încheiat peste 130.000 de contracte cu firme mici si mijlocii, mari companii, entitați din sectorul public și clienti individuali, care au accesat finanțări pentru 140.000 de bunuri precum: autoturisme, vehicule comerciale, echipamente și bunuri imobiliare.

BCR Leasing IFN aniversează 20 ani de activitate, marcând astfel un moment important alături de partenerii săi. Cu o strategie de business orientată permanent către îndeplinirea așteptărilor clienților săi, compania este prezentă în piața de leasing cu servicii de finanțare destinate tuturor domeniile de activitate, contribuind astfel la dezvoltarea economiei românești.

În prezent, compania se află în plin proces de tranformare digitală și proiectează inițiative strategice, dezvoltate în jurul conceptelor de facilitare a accesului la finanțare. Eficientizarea continuă a proceselor interne, investițiile in oameni, în infrastructura IT, precum și accelerarea digitalizării serviciilor și produselor au creat premisele de valorificare a oportunităților de business in mediul online și au redus semnificativ timpul de răspuns la cererile de finanțare ale clienților săi.

„Aniversăm luna aceasta „primii 20 de ani“, cu lecții importante de bussines și de ce nu, de viață. Sunt ani în care am dezvoltat și ne-am dezvoltat alături de clienții nostri, cărora le mulțumim pentru susținere și îi asigurăm că și în următorii 20 de ani vom continua să fim același partener de încredere.

Angajamentul nostru pentru viitor este definit de același deziderat: de a face mai mult și mai bine pentru clienții si partenerii noștri. Și pentru că dincolo de volumele finanțate și eficiența operatională sunt oamenii, echipa BCR Leasing, vreau să le mulțumesc colegilor mei care au construit în fiecare zi, 20 de ani de BCR Leasing”, a declarat Vlad Vitcu, CEO BCR Leasing.

BCR Leasing marchează evenimentul prin lansarea unui produs aniversar de leasing financiar, cu o dobândă de 2% în euro, pentru companiile care vor încheia contracte noi, în următoarele 2 luni. Detalii pe https://www.bcr-leasing.ro.

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: IFN

Credite BT Direct pentru pacientii Medicover

Banca Transilvania, BT Direct și Medicover anunță un parteneriat pentru creșterea accesului la servicii medicale private, susținând sănătatea și creșterea calității vieții, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga: Pacienții... detalii

Card de credit BT Direct cu plati in rate si 5% bonus la cumparaturile in Dedeman

BT Direct și Dedeman lansează Cardul Direct Dedeman, card de credit co-branded destinat finanțării instant a planurilor de amenajare și modernizare a casei și grădinii, conform unui comunicat de presa,... detalii

Creditarea microfermelor, o prioritate pentru Patria Credit IFN

Patria Credit IFN, cea mai veche instituție financiară nebancară dedicată microfinanțării din România, continuă să sprijine dezvoltarea agriculturii și a antreprenoriatului rural prin acces facil la finanțare, conform unui comunicat,... detalii

Care este impactul social al microcreditelor acordate de Patria Credit?

Patria Credit, un jucător important în sectorul microfinanțării din România, primește sprijinul Băncii de Dezvoltare a Consiliului Europei, în valoare de 49.950 de euro, pentru extinderea studiului privind impactul socio-economic... detalii